21.6 C
Craiova
marți, 28 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePonta îl critică pe Geoană

Ponta îl critică pe Geoană

Vicepreşedintele PSD Victor Ponta şi-a arătat ieri, la şcoala de vară a TSD, nemulţumirea faţă de lista PSD pentru europarlamentare, recunoscând că unii lideri social-democraţi au decis să candideze doar pentru că li s-a cerut de conducere. Criticile lui Ponta l-au vizat în special pe preşedintele PSD, Mircea Geoană: „Pentru Parlamentul European a gândit preşedintele nostru un avion cu două motoare la mijloc şi cu Titus Corlăţean pilot, care e şi secretar general. Un motor n-a pornit din fabrică (vicepreşedintele Cristian Diaconescu, cel care a refuzat să candideze invocând probleme familiale, – n.r.), iar altul dă înapoi (chiar el)“, a declarat Ponta. Vicepreşedintele PSD a mai sugerat că Mircea Geoană nu promovează în funcţii tinerii, susţinând că, atunci când el era preşedinte la tineret, preşedintele de la acel moment, Adrian Năstase, venea să-i ceară sprijin de la organizaţie, dar o răsplătea pe aceasta dându-i locuri eligibile pe listă. Ponta l-a criticat voalat şi pe actualul lider al TSD, Nicolae Bănicioiu, declarând că organizaţia nu mai are ca altădată logistica de campanie şi nu mai vine cu idei. Titus Corlăţean, Victor Ponta, Adrian Severin şi Vasile Puşcaş sunt primii plasaţi pe lista PSD la euroalegeri, au decis liderii formaţiunii luni, la şedinţa CEX. PSD nu l-a convins pe Cristian Diaconescu să participe la alegerile pentru Parlamentul European, însă la şedinţa Comitetului Executiv al formaţiunii a obţinut promisiunea de la Titus Corlăţean şi Victor Ponta că vor participa la scrutin, deşi este posibil ca ulterior cei doi să se retragă. Cristian Diaconescu, vicepreşedintele PSD, a invocat, la şedinţa Comitetului Executiv al PSD, probleme familiale şi a anunţat că nu participă la scrutinul pentru Parlamentul European. Potrivit unor surse PSD, Titus Corlăţean, secretar general PSD, a acceptat, la insistenţele colegilor săi, ca şi Victor Ponta, vicepreşedinte, să fie capii de listă ai formaţiunii la scrutinul de pe 25 noiembrie, însă există posibilitatea ca Ponta să se retragă mai apoi. Titus Corlăţean a lăsat să se înţeleagă, potrivit aceloraşi surse, că şi el s-ar putea retrage după alegeri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS