18.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateResturi umane descoperite la groapa de gunoi

Resturi umane descoperite la groapa de gunoi

Neglijenta angajatilor din spitale dovedeste calitatea actului medical din Vâlcea. In loc sa fie incinerat, piciorul amputat al unui batrân a fost aruncat la groapa de gunoi din Dragasani.


Sirul descoperirilor macabre continua la Vâlcea. La sfârsitul saptamânii trecute, la groapa de gunoi din municipiul Dragasani a fost gasit un picior uman. Politistii din localitate s-au deplasat imediat la fata locului si au facut investigatii, pentru a afla de unde provine acesta si in ce conditii a ajuns printre deseuri.


Concluzia a fost in defavoarea medicilor Spitalului din Dragasani, care si-au neglijat atributiile de serviciu. „S-a stabilit ca este vorba de un membru inferior uman stâng, care provenea in urma unei amputatii efectuate pe 21 decembrie 2005. Interventia a fost facuta la Sectia de chirurgie a unitatii, piciorul apartinând unui batrân de 70 de ani“, a declarat subcomisarul Marcel Sardaru, purtatorul de cuvânt al IJP Vâlcea.


Cazul nu este pus pe seama unei greseli


Contactat pentru a da detalii cu privire la incidentul de zilele trecute, directorul Spitalului Dragasani a recunoscut lipsa de responsabilitate a subalternilor sai. „Acel picior nu a fost incinerat, asa cum era normal. Desigur ca nu poate fi vorba de o greseala, intrucât membrul era prea mare pentru a fi trecut cu vederea. Este lipsa de responsabilitate din partea unei angajate, motiv pentru care am cerut desfasurarea unei anchete interne. In orice caz, este prima oara când se intâmpla asa ceva la noi“, a precizat Gheorghe Tanase, directorul Spitalului Dragasani. Pe de alta parte, Gheorghe Iordache, primarul din Dragasani, sustine ca totul ar fi o fapta rau intentionata din partea unor anumite persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS