In perioada evenimentelor din decembrie ’89, biblioteca personala a lui Mihai Eminescu, donata la BCU de catre fratele sau, Matei Eminescu, a ars in intregime. Acelasi destin tragic l-au avut cartile si manuscrisele incredintate de poet lui Titu Maiorescu, care, la rindul sau, le-a donat impreuna cu celebra sa biblioteca de 10.000 de volume rare. Inclusiv biblioteca personala a lui Nicolae Iorga. Alte 500.000 de volume au sfirsit similar, precum si saci intregi cu manuscrise si toata corespondenta lui George Enescu, mare parte din ea nefiind tiparita. De asemenea, toata creatia lui Mircea Eliade din perioada româneasca a avut aceeasi soarta. Cartile au ramas intregi, dar intregi numai in ipostaza lor de cenusa.
Biblioteca Centrala Universitara din Bucuresti (BCU) a fost facuta zob in decembrie 1989, fiind chiar in miezul evenimentelor, din cauza pozitionarii sale in latura Comitetului Central al PCR. Nimeni nu poate uita entuziasmul general, euforia si confuzia de atunci. Dupa fuga dictatorului, din 22 decembrie, toti românii asteptau o era noua. In acea seara, obisnuita paza a BCU nu-si mai punea nici un fel de probleme. Directorul BCU spunea ca in acea noapte de 22 – 23 decembrie nu s-a intimplat mare lucru: „S-a tras spre cupolele bibliotecii. Am alertat pompierii, care au venit foarte repede. Au folosit mijloacele lor specifice si am pierdut 50 de carti. Nu din cauza focului, ci din pricina apei. Arsesera doar niste portii de arstereala din cupole.“ Linistea a revenit si s-a amplificat cind, in urmatoarea zi, mai multe tancuri au inconjurat cladirea BCU, dind certitudinea ca vor fi scutul cartilor. Acesta a dezvaluit ca drama a inceput seara, dupa lasarea intunericului, cind din tancuri, orientate initial cu spatele la biblioteca, a inceput un val de foc inimaginabil: „Se tragea din toate partile. Fotografiile facute ulterior stau marturie. Toate coloanele, care inconjurau in fata cladirea, si toate intrarile prin ferestre erau muscate de gloante de mitraliera grea si de obuze. Cadeau bucati de tavan. Am ramas putina vreme in fata magazinului «Muzica», vazind cum se distruge un tezaur national. A doua zi cind am venit, am gasit scheletul bibliotecii. Celebra sala a profesorilor a fost transformata in ruina totala. Tavanul disparuse. Se vedea cerul. Rafturile de metal erau contorsionate. Totul era absolut apocaliptic“. Fondul central de carte era de 1.900.000 de volume. Cladirea BCU, fiind insuficienta ca spatiu, nu adapostea decit 500.000 de volume, din care nu a ramas nici macar o pagina. Restul cartilor erau depozitate in alte cladiri din capitala. Insa, problema nu este a numarului cartilor, ci a calitatii lor. Tot ce era mai valoros se retinuse la BCU. Imaginile erau terifiante, a marturisit acesta: „Am gasit rafturi de metal cu cartile ramase intregi, dar intregi numai in ipostaza lor de cenusa. La cea mai mica miscare, acestea s-au prabusit.“ Cartile murisera in picioare.
Distrugeri de inestimabila valoare
S-au distrus manuscrise in totalitate. De la scrisori Eminescu pina la toata creatia lui Mircea Eliade din perioada româneasca. Saci de corespondenta de la George Enescu si foarte multe nume mari. Destul de multe nepublicate, netiparite. Acolo era si biblioteca lui Titu Maiorescu cu carti de-ale lui Eminescu. Maiorescu a fost un om legat de istoria Bibliotecii Centrale Universitare din Bucuresti, inca de la inceputuri. El a fost in asa-zisa locotenenta a casei, iar in calitate de rector a fost chemat adesea sa-si spuna parerea despre ce se-ntimpla la Biblioteca Fundatiei. In semn de recunostinta si de dragoste fata de aceasta extraordinara institutie a culturii române, Titu Maiorescu a donat aproximativ 10.000 de volume catre Fundatie. Se stie ca el avea una din cele mai bune biblioteci de specialist, dinaintea primului razboi mondial. Intre cartile donate de Maiorescu la BCU au existat inclusiv volume, care veneau din biblioteca Eminescu, cu semnaturi Eminescu, probabil, lasate de poet in scurta sedere acasa la Maiorescu. De asemenea, Matei Eminescu – fratele poetului – a donat aceleiasi biblioteci 52 de volume din cartile lui Eminescu, volume cu semnaturi , chiar cu mici adnotari ale poetului (o mica discutie a acestuia cu Henrieta – sora poetului – fixata pe ultima pagina a unei carti – n.r.). Si aceasta donatie s-a pierdut. La BCU erau carti venite, cele mai multe, prin donatii. Donatia cartilor lui Nicolae Iorga a avut acelasi destin tragic, ca si ale altor mari personalitati culturale. Valoarea cartilor era inestimabila. Traversasera Europa si trecusera dintr-o mina in alta: miini regale, miini princiare, miini carturaresti, care aratau ce formidabile relatii europene existau intre cultura româna si oamenii acelui timp. Fiindca la BCU ele erau la un capat de drum. Se stie ca bibliotecile nu scot carti. Ele aduna carti. Dar capatul acesta de drum era extrem de revelator pentru ce fusese, ce voia sa fie cultura româna a acelor ani.
