Știri de ultima orăPoliticaMănăstirea la care a fost prezent Nicușor Dan la slujba din Vinerea Mare

Mănăstirea la care a fost prezent Nicușor Dan la slujba din Vinerea Mare

Președintele Nicușor Dan a participat la slujba din Vinerea Mare oficiată la Mănăstirea Cornu, informația fiind făcută publică de președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu.

‘În Vinerea Mare, acasă, la Mănăstirea Cornu, am avut parte de o întâlnire neașteptată. Printre oameni, fără anunț, fără protocol, l-am întâlnit pe Nicușor Dan. Discret, firesc, așa cum ar trebui să fie orice om care înțelege că funcția nu te separă de oameni, ci te apropie de ei’, a scris Nanu, pe pagina sa de Facebook.

Acesta a subliniat simplitatea momentului și faptul că s-a bucurat să îl vadă pe șeful statului printre oameni.

‘Au fost câteva momente simple, într-un loc în care nu contează pozițiile, ci liniștea și sensul pe care îl găsești. În astfel de clipe vezi mai clar ce înseamnă normalitatea: să fii acolo, între oameni, nu deasupra lor. Paștele, pentru noi, nu este doar despre tradiții, ci despre întoarcere – la credință, la echilibru, la lucrurile care ne țin împreună. Iar când vezi că și cei care conduc aleg să fie în mijlocul oamenilor, fără distanță, e un semn bun. M-am bucurat să-l văd aproape de oameni. Acolo unde, de fapt, trebuie să fie’, a precizat președintele CJ Prahova. 

Citește și: (VIDEO) S-a aprins Lumina Sfântă la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim



ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS