Știri de ultima orăActualitateMAE: Atenționare de călătorie pentru Spania. Puternice incendii de vegetație

MAE: Atenționare de călătorie pentru Spania. Puternice incendii de vegetație

Este stare de urgenţă de interes naţional în Spania, din cauza incendiilor forestiere izbucnite în localităţile Villa del Prado şi San Martin de Valdeiglesias (Comunitatea Madrid), precum şi în Burgohondo, iar Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Spania că incendiile considerate cu potenţial ridicat de propagare şi care sunt monitorizate cu atenţie sunt în din Villa del Prado, extins către Aldea del Fresno; în San Martin de Valdeiglesias, extins către Pelayos de la Presa; în Almorox (provincia Toledo), aflat în prezent în faza de stabilizare; în Burgohondo (provincia Avila), care, în funcţie de condiţiile meteorologice, ar putea afecta şi teritoriul Comunităţii Madrid.

MAE le recomandă cetăţenilor români să evite deplasarea în zonele în care există incendii

MAE le recomandă cetăţenilor români să evite deplasarea în zonele în care există incendii în desfăşurare sau un risc iminent de producere a acestora, să respecte cu stricteţe instrucţiunile autorităţilor locale şi să consulte în permanenţă informaţiile publice comunicate de către autorităţile spaniole: https://www.comunidad.madrid/seguridad-emergencias-asem-112, https://servicios.jcyl.es/incyl/incyl, https://www.proteccioncivil.es/.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară

MAE le reaminteşte cetăţenilor români că pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Madrid: (+34) 685 440 149; (+34) 685 440 159; (+34) 685 440 166; (+34) 685 440 153, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de urgenţă ale oficiilor consulare ale României în Regatul Spaniei, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel:

  • Consulatul General al României la Madrid: +(34) 669 362 202
  • Consulatul General al României la Barcelona: +(34) 661 547 853
  • Consulatul General al României la Sevilla: +(34) 648 212 169
  • Consulatul General al României la Bilbao: +(34) 608 956 278
  • Consulatul General al României la Valencia: +(34) 677 842 467
  • Consulatul României la Ciudad Real: +(34) 609 513 790
  • Consulatul României la Zaragoza: +(34) 663 814 474
  • Consulatul României la Almeria: +(34) 682 733 408

MAE recomandă consultarea paginilor web cgmadrid.mae.ro, barcelona.mae.ro, sevilla.mae.ro, bilbao.mae.ro, valencia.mae.ro, ciudadreal.mae.ro, zaragoza.mae.ro, almeria.mae.ro, www.mae.ro.

Cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie și aplicaţia „Călătoreşte informat”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS