NATO a reacționat, vineri, printr-un comunicat de presă, la incidentul de la Buzău, unde o dronă „de tip Shahed”, cum a spus MApN, a fost doborâtă de o rachetă trasă de un F-16 românesc.
NATO transmite că identificarea și doborârea dronei a fost un „efort multinațional combinat” care arată că alianța „e pregătită și capabilă să reactioneze la orice potențiale amenințări aeriene”, potrivit hotnews.ro.
„În dimineața zilei de 24 iulie 2026, două F-16 românești de la Baza Aeriană Feteși și două Eurofighter italiene de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu s-au ridicat de la sol, sub comanda și controlul NATO, pentru a identifica un vehicul aerian fără pilot, necunoscut, care zbura în apropierea spațiului aerian românesc”, a declarat NATO în comunicatul de presă transmis.
Drona a fost doborâtă de piloții români ai unui avion de vânătoare F-16, într-o zonă nelocuită din județul Buzău, în apropiere de localitatea Padina.
„Drona a fost identificată prompt și, după ce a intrat în spațiul aerian românesc, mijloacele NATO au primit undă verde pentru angajare. La scurt timp după aceea, amenințarea a fost doborâtă în spațiul aerian românesc. Acest efort multinațional combinat subliniază modul în care NATO este pregătită și capabilă să reacționeze la orice potențiale amenințări aeriene, 24/7, pentru a ne proteja teritoriul și oamenii”, scrie în comunicatul NATO.
„NATO e într-un contact strâns cu autoritățile române”
Alianța a precizat că „este în desfășurare o investigație, iar NATO e într-un contact strâns cu autoritățile române”.
„Doborârea are loc în contextul în care NATO, România și alte națiuni procură în mod activ interceptoare terestre pentru a consolida capacitățile naționale și aliate de apărare antiaeriană. România, de exemplu, a procurat sistemul anti-dronă MEROPS, conceput pentru a intercepta sisteme aeriene fără pilot, de mici dimensiuni”, au conchis reprezentanții NATO.
Minsterul Apărării anunța în finalul lunii iunie că sistemul anti-dronă Merops, pus la dispoziția României de către Statele Unite ale Americii în cadrul Parteneriatului Strategic bilateral, a fost operaționalizat și integrat în dispozitivul de apărare al Armatei.
Citeşte şi: Un fost secretar de stat și directorul Autorității Fitosanitare, trimiși în judecată de procurorii DNA

