16.7 C
Craiova
duminică, 7 septembrie, 2025
Acasă Blog Pagina 386

„Ziua Porţilor Deschise” la Curtea de Apel Craiova

0

Curtea de Apel Craiova organizează vineri, începând cu ora 13:00, „Ziua Porţilor Deschise”, cu ocazia Zilei europene a justiţiei civile, care se sărbătoreşte în fiecare an în 25 octombrie. Astfel, elevi, studenţi, justiţiabili, reprezentanţi ai societăţii civile, jurnalişti şi toate persoanele interesate sunt invitate la sediul instituţiei, situat pe strada Constantin Brâncuşi nr. 5A, pentru a vizita compartimentele din structura instanţei. Primirea şi înregistrarea participanţilor se va realize în intervalul orar 12:30 – 13:00 în holul central al instituţiei, urmând ca vizita să se desfăşoare până la ora 15:00.

Agenda manifestării va include prezentarea şi utilizarea echipamentelor electronice de tip info-chioşc destinate justiţiabililor, informarea publicului cu privire la modificările aduse de noile coduri, precum şi asigurarea transparenţei activităţii instanţelor. Cetăţenii vor avea posibilitatea de a se informa cu privire la etapele pe care le parcurge un dosar până la soluţionare, dar şi la modalitatea de accesare şi aflare a soluţiilor dosarelor aflate pe rolul Curţii de Apel Craiova sau a altor informaţii utile puse la dispoziţie pe site-ul Curţii de Apel Craiova. De asemenea, în cadrul „Zilei Porţilor Deschise” vor fi difuzate Ghiduri de orientare pentru justiţiabili, dar şi alte broşuri informative.

„Uşi deschise” şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi

Şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi organizează pe 25 octombrie, cu prilejul Zilei Europene a Justiţiei, manifestarea anuală „Uşi deschise”, care are drept scop consolidarea relaţiei de încredere între cei care înfăptuiesc actul de justiţie şi beneficiarii acestuia, dar şi de a reaminti că justiţia este un serviciu public transparent, care dă dreptul cetăţenilor să-şi rezolve disputele private şi să-şi afirme drepturile.

Mehedinţi: Acţiune de informare a cetăţenilor din Menţii din Faţă despre alunecările de teren

0

Cadre ale Inspecţiei de prevenire a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Drobeta” s-au deplasat astăzi în localitatea Menţii din Faţă, acolo unde, în urmă cu câţiva ani, mai multe locuinţe au fost afectate de alunecările de teren. Cetăţenii din localitate au fost informaţi de către reprezentanţii ISU „Drobeta” despre alunecările de teren, pentru ca aceştia să  poată aprecia în mod corect situaţia, pentru a şti care sunt riscurile din zonă, contribuind astfel la reducerea efectelor unei situaţii de urgenţă.

Acţiunea a vizat numai informarea cetăţenilor din localitatea Menţii din Faţă, însă astfel de acţiuni de informare preventivă vor fi realizate, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, în toate localităţile predispuse producerii de alunecări de teren. La acţiune au participat şi membrii SVSU din oraşul Strehaia, care au distribuit, alături de pompierii militari, pliante cu reguli de comportare pe timpul producerii alunecărilor de teren. Conform legislaţiei specifice, cetăţenii sunt obligaţi să-şi însuşească metodele de protecţie şi regulile de comportare în cazul producerii unei alunecări de teren, să participe la activităţile, la acţiunile de intervenţie pentru care sunt solicitaţi şi să se conformeze măsurilor şi dispoziţiilor stabilite de autorităţile centrale şi locale.

Măsuri în caz de alunecări de teren

La recepţionarea informării sau a unor semnale despre începerea alunecării terenului, în zona care ar putea fi afectată se vor lua următoarele măsuri:
– Pregătirea evacuării persoanelor, instituţiilor şi bunurilor potrivit planurilor de evacuare pregătite anticipat;
– Deconectarea, de către reprezentaţii autorizaţi – în caz de necesitate – a clădirilor de la sistemul de alimentare cu energie electrică, gaze, apă, încălzire, canalizare etc. pentru a limita eventualele efecte negative;
– Sprijinirea formaţiilor de intervenţie ale comitetului local sau judeţean în acţiunile de oprire, diminuare sau de deviere a alunecării de teren cu scopul de protejare a persoanelor şi construcţiilor, pentru micşorarea efectelor distructive ale alunecării de teren;
– Desfăşurarea acţiunilor sub conducerea comitetului local sau judeţean;
– Vor fi luate în considerare numai sursele oficiale locale şi recomandările organelor în drept, evitându-se informaţiile pe bază de zvonuri;

La recepţionarea semnalului de alarmare în cazul alunecărilor de teren, care înseamnă că pericolul alunecării de teren nu poate fi evitat, se vor lua următoarele măsuri:
– Evacuarea persoanelor şi bunurilor materiale în locurile desemnate în planurile de evacuare, fără a lua lucruri inutile şi cu păstrarea calmului;
– Respectarea regulilor de convieţuire în locurile sigure în care Comitetul judeţean/local, împreună cu autorităţile locale, cât şi Societatea de Cruce Roşie vor lua măsurile necesare adăpostirii şi desfăşurării vieţii;

După stabilizarea alunecării de teren, organele abilitate vor face o analiză a avariilor şi distrugerilor provocate la construcţii şi bunuri. În funcţie de avarii se vor lua măsuri de începere a lucrărilor de reparaţie şi consolidare, iar în cazurile de distrugere se vor lua măsuri de construire de noi clădiri pe alte amplasamente, autorizate. După caz, se vor face demersurile necesare pentru obţinerea despăgubirilor prin sistemul de asigurări pentru pagubele produse de către alunecările de teren.

Alunecările de teren sunt evenimente de multe ori previzibile, de regulă după precipitaţii intense, în zone predispuse la aceste fenomene şi au evoluţie progresivă, astfel încât desfăşurarea lor se realizează într-un anumit interval de timp, suficient pentru realizarea unor măsuri de protecţie. Informarea şi alarmarea asupra alunecării de teren se realizează de către autorităţile publice locale şi de către comitetul local şi judeţean cu mijloacele specifice acestor tipuri de acţiuni.

 

Vâlcea: Se asfaltează trotuarele de pe strada Gib Mihăescu

0

La solicitările cetăţenilor din zonă, Direcţia Administrării Domeniului Public din cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea asfaltează trotuarele de pe strada Gib Mihăescu, segmentul de la sensul giratoriu de lângă Kaufland până la râul Olt, în lungime de aproximativ 100 m. Pe această porţiune, ultimele amenajări făcute datează din anii ’60. În zonă, DADP a făcut deja balastări şi montări de borduri, iar de marţi a demarat aşternerea de covor asfaltic, întâi pe trotuare, iar apoi pe partea carosabilă. În acelaşi timp, la solicitarea expresă a primarului Emilian Frâncu, DADP derulează o acţiune în zona de Nord a oraşului pentru realizarea unui acces auto din strada Dealul Malului până la Biserica Cetăţuia.

UE relansează negocierile de aderare cu Turcia

0

Uniunea Europeană (UE) a decis să deschidă astăzi un nou capitol în negocierile de aderare cu Turcia, după trei ani de blocaj, a anunţat preşedinţia lituaniană a UE citată de Mediafax. Urmând recomandările Comisiei Europene, miniştrii UE pentru Afaceri Europene, reuniţi la Luxemburg, au dat undă verde deschiderii, la 5 noiembrie, a unui nou capitol de negocieri. Decizia oficială de deschidere a unui nou capitol de negocieri cu Ankara a fost luată în luna iunie, dar a fost amânată, mai ales la presiunea germană, din cauza reprimării, de către autorităţile turce, a manifestaţiilor din piaţa Taksim din Istanbul.

În raportul său de săptămâna trecută, Comisia Europeană a denunţat o folosire excesivă a forţei de către poliţie în această represiune, dar a salutat pasul important al Turciei în materie de democraţie. Din cele 35 de capitole de negocieri, 13 au fost deschise şi doar unul a fost închis. UE condiţionează deblocarea suplimentară a discuţiilor de recunoaşterea de către Ankara a Republicii Cipru, una dintre cele 28 de ţări membre UE.

Dolj: Pompierii şi-au deschis un punct de lucru la Filiaşi

0

Festivitatea de deschidere a punctului de lucru Filiaşi, aparţinând Secţiei de Pompieri Craiova, a avut loc astăzi, începând cu ora 11.00, la Primăria oraşului Filiaşi. Această structură este specializată şi destinată să execute misiuni de prevenire, monitorizare şi gestionare a situaţiilor de urgenţă în partea de nord a judeţului Dolj. Raionul de intervenţie cuprinde oraşul Filiaşi cu satele aparţinătoare şi comunele: Argetoaia, Braloştiţa, Brădeşti, Melineşti, Fărcaş, Secu şi Tălpaş.
La eveniment au participat reprezentanţi ai Prefecturii judeţului Dolj Dl. prefect Deca Marius Cristinel, comanda Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj şi reprezentaţi ai Consiliului Local Filiaşi.

Sănătate și stil

0

http://www.youtube.com/watch?v=jWf2V49PHhQ

Kilogramele în plus vă dau bătaie de cap? Vă lipsește timpul și energia pentru a merge la o sală de sport? Sănătate și Stil vă prezintă cele mai moderne metode de slăbire și întreținere corporală, dar și sfaturi despre cum puteți avea o manichiură senzațională.

Craiova: Proiect studenţesc „Ministagiune de Toamnă”

0

Casa de Cutură a Studenţilor din Craiova derulează în perioada 1 octombrie 2013 – 28 decembrie 2013 proiectul studenţesc „Ministagiune de Toamnă”. În cadrul acestui proiect trupa de teatru Face Act a Casei de Cultură a Studenţilor din Craiova va pune în scenă trei spectacole de teatru.
Teatrul reprezintă genul de artă în care comunicarea umană se manifestă în toate ipostazele sale: text, cuvânt, intonaţie, mimică, gest, mişcare, spaţiu, etc. Din acest motiv şi în contextul luptei pentru obţinerea titlului de capitală culturală europeană în care s-a înscris municipiul Craiova, Casa de Cultură a Studenţilor urmăreşte promovarea actului cultural în rândul tinerilor.
„Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova susţine prin proiectele sale tinerii cu iniţiativă. Încercăm prin tot ce facem să le oferim tinerilor studenţi cât mai multe variante de petrecere a timpului liber prin activităţi ce îşi propun dezvoltarea apetitului pentru cultură”, a declarat Ionuţ Dumitrache, director CCS Craiova.
„Prin spectacolele pe care le vom pregăti în cadrul acestui proiect, încercăm să îi provocăm pe tineri să îşi depăşească limitele. Sunt spectacole inspirate din realităţile societăţii în care trăim, spectacole comice cu mesaje pozitive”; a declarat actriţa Mirela Găman, coordonator Face Act.

Herta Müller a fost operată de ulcer perforat

0

Scriitoarea germană de origine română Herta Müller, laureata premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009, spitalizată de urgenţă la sfârşitul săptămânii trecute, a fost operată din cauza unui ulcer perforat, informează Agerpres.

Scriitoarea, în vârstă de 60 de ani, a fost nevoită să îşi anuleze astfel din motive medicale participarea la toate evenimentele pe care le avea programate până la sfârşitul anului 2013, a precizat editorul său german.

„Herta Müller a fost trebuit să îşi anuleze toate întâlnirile din acest an, din motive medicale”, a declarat o purtătoare de cuvânt a editurii germane Carl Hanser. „Este bine îngrijită, iar starea ei de sănătate se ameliorează”, a adăugat aceeaşi sursă.

Potrivit mai multor publicaţii elveţiene şi germane, Herta Müller trebuia să meargă la Berna, duminică, pentru o lectură, însă a fost nevoită să renunţe la acea deplasare.

Cotidianul german Berliner Zeitung afirmă că renumita scriitoare a fost operată de urgenţă din cauza unei perforaţii intestinale, într-un spital din Mullheim, un oraş aflat la câţiva kilometri de graniţele cu Franţa şi Elveţia.

Moţiunea simplă privind Codul insolvenţei, respinsă de deputaţi

0

Moțiunea simplă inițiată de 55 de deputați PP-DD și PDL și intitulată „Opriți instituționalizarea inchiziției audiovizualului și manipularea democrației” a fost respinsă, astăzi, de plenul Camerei Deputaților, informează Agerpres. Moțiunea simplă, prima din această sesiune parlamentară, a fost respinsă cu 65 de voturi pentru, 234 împotrivă și 21 de abțineri.

În acest document, inițiatorii cereau „încetarea imediată a atacurilor asupra mediului de afaceri și a presei independente, revocarea imediată a Ordonanței de urgență privind Codul insolvenței, punerea în dezbatere publică a acestui subiect deosebit de important și adoptarea acestuia de Parlament prin lege, și nu prin Ordonanță de Guvern”.

Semnatarii moțiunii arătau că Ordonanța privind Codul insolvenței încalcă Constituția și acordurile asumate de țara noastră cu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.

Craiova: Se întrerupe apa în cartierul Nicolae Titulescu şi în cartierul Brestei

0

SC Compania de Apă Oltenia SA a anunţat, astăzi, într-un comunicat, că furnizarea apei potabile va fi întreruptă mâine, între orele 10.00-16.00, în municipiul Craiova, în cartierul Nicolae Titulescu şi în cartierul Brestei.

Motivul întreruperii furnizării apei este efectuarea unor lucrări de revizie şi reparare a reţelei publice de canalizare de pe Bulevardul Nicolae Titulescu, Calea Severinului şi Strada Toporaşi.

Se va întrerupe furnizarea apeo potabile în cartierul Nicolae Titulescu după cum urmează:
a) Strada Iancu Jianu, de la intersecţia cu Strada Filantropia până la Bulevardul George Enescu;
b) Bulevardul Nicolae Titulescu, Strada Paşcani, Strada Sabba Ştefănescu, Strada Dâmboviţa, Bulevardul George Enescu, Strada Iancu Jianu;
c) zona cuprinsă între Calea Severinului şi Strada Toporaşi;

În cartierul Brestei se va întrerupe furnizarea apei potabile în zona delimitată de Strada Pelendava, Strada Prelungirea Brestei – până la Şcoala Gimnazială „Ion Creangă”, Strada Brestei – cu toate străzile şi aleile adiacente, până la intersecţia cu Bulevardul Râului, Strada Poligonului, Strada Fulgerului.