11.4 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăSportAlb-albaștrii vor întâlni pe Dinamo Kiev în Austria

Alb-albaștrii vor întâlni pe Dinamo Kiev în Austria

Sorin Cârţu a făcut bilanţul la Alege TV, declarându-se mulţumit de realizările alb-albaştrilor în sezonul 2014-2015 din Liga I (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Sorin Cârţu a făcut bilanţul la Alege TV, declarându-se mulţumit de realizările alb-albaştrilor în sezonul 2014-2015 din Liga I (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Invitat la „Repriza de Sud“ de la Alege TV și Radio Sud, directorul tehnic al CS Universitatea Craiova, Sorin Cârțu, a făcut bilanțul după ediția de campionat încheiată, declarându-se mulțumit de modul în care au decurs lucrurile pentru echipa sa.
Strategul grupării din Bănie a caracterizat ediția 2014/2015 a Ligii I drept una palpitantă și se așteaptă ca valoarea viitorului sezon să crească.
„A fost un campionat stresant și interesant prin dramatismul lui, pentru că au retrogradat multe echipe și toată lumea a vrut să fie la masa bogaților, în Liga I. Mie mi-a plăcut competiția, a fost reușită, pentru că și lupta pentru titlu și pentru retrogradare s-a dus până în ultima clipă. De mult nu a mai fost așa. Dacă vrei calitate, din punctul meu de vedere este bun sistemul ăsta cu play-off și play-out. Vor fi meciuri foarte tari în partea a doua a sezonului, când se vor diviza echipele, unele mergând în play-off, celelalte în play-out. Însă, la nivel de țară, ca fond de jucători, e mai bine când ai mai multe echipe, dar cu condiția să fie schimbat modul de desfășurare. Ar fi fost mult mai bine ceva cu baraje și pentru retrogradare, și pentru promovare, pentru că se ține competiția vie până la sfârșit“, a declarat Sorin Cârțu.

„S-a muncit bine“

„Sorinaccio“ a vorbit și despre poziția ocupată de echipa sa la final, considerând că s-a muncit bine: „Am încheiat pe locul cinci, meritat. La un moment dat, vizam locul doi, dar am avut parte de niște momente decisive, în care am primit bâtele în cap: ba că nu avem voie în cupele europene, ba că își primește CFR Cluj cele 24 de puncte înapoi. Când eram într-o stare din asta psihică bună și aveam un tonus bun, de fiecare dată am primit acele bâte. Este plauzibil ce spun, pentru că este o echipă închegată anul trecut, cu mulți jucători noi, iar unii dintre ei erau fără experiența Ligii I: Vătăjelu, Bancu, Băluță, Herghelegiu și alții. Cei care mai jucaseră pe prima scenă nu fuseseră lideri la echipele pe la care au trecut, cum ar fi Frăsinescu, Achim. S-a creat acest grup, s-a pornit prost, am venit noi și până la urmă am reușit să redresăm situația. S-a muncit bine, băieții au ascultat ce le-am cerut, a fost și șansa de partea noastră, și am realizat acea serie incredibilă de 19 meciuri fără înfrângere. Să nu uităm că am avut parte și de greșeli mari de arbitraj, mai ales în retur, și s-au pierdut multe puncte aiurea, cum a fost cu Mediașul, Chiajna. Am avut și o perioadă neagră, cu Iași, Brașov, Botoșani, Ceahlăul, dar ăsta e fotbalul, mai apar și căderi. În turul campionatului, evoluția echipelor este diferită față de retur, când este o mai mare mobilizare. Pe parcursul campionatului au venit câțiva jucători importanți, Bălgrădean, Brandan, Bawab, Târnăcop, iar valoarea echipei a crescut. Rezultatele din tur s-au datorat și lor, dar în special unității de grup, disciplinei de joc, organizării partidei, iar gafele din poartă au încetat. În tur am primit șase goluri, dintre care patru din penalti. Lipsa lui Brandan s-a văzut imediat în momentul când a fost accidentat, Bawab e unul dintre golgheterii echipei, are nouă goluri și toate au fost transferuri reușite. Ca o concluzie, am făcut o treabă bună, dar se putea și mai bine“.

A caracterizat compartimentele

Sorin Cârțu a făcut o scurtă caracterizare a compartimentelor și a explicat evoluțiile unor jucători care nu s-au ridicat totdeauna la nivelul așteptărilor sale.
„De când a venit Bălgrădean, lucrurile au stat bine. Am fost mulțumit de cum a răspuns defensiva până la jocul cu Chiajna, de atunci încolo s-au făcut multe prostii și de aia au apărut și acele rezultate proaste pe final. Dumitraș nu a jucat foarte mult, pentru că el a intrat într-un compartiment de apărare în care omogenitatea este primordială, plus că a avut o concurență mare din partea lui Achim. În iarnă, el a lipsit la pregătire când trebuia să pună la punct relațiile de joc. Se spune că e bine ca atunci când vine cineva la echipă să stea puțin pe bancă și să vadă ce joacă echipa. E un fotbalist cu calitate și va juca mai mult în campionatul următor. La mijloc am stat bine mereu. Brandan este un organizator bun al zonei centrale, iar Madson a dat liniște. De fiecare dată când au jucat împreună, echipa a avut reușite și se evidenția și Madson. Când nu a mai fost Brandan, Madson nu a mai fost atât de eficient și a încasat și acele cartonașe galbene. Și Mateiu când a jucat cu Brandan a avut o altfel de evoluție. Băluță este un jucător tânăr, are calități, dar a fost învățat să joace într-un anumit mod, pe o anumită parte, și trebuie să se adapteze și la ce vrem noi. Nu l-am certat, l-am corectat, pentru că are posibilități să crească. Bancu este dornic să revină și îl așteptăm într-o formă bună după pregătirea de vară. Cârstea a avut câteva evoluții, dar are și o concurență mare. Cu timpul poate să reușească, pentru că are calități, dar cert este că noi nu am avut timp de experimente“, a spus Cârțu, insistând mai mult asupra ofensivei.
„Atacul l-aș fi vrut cu mai multe reușite la jocurile de acasă. Compartimentul ăsta este structurat pentru un anumit joc și în partidele de pe teren propriu s-a observat că nu stăm bine la un atac pozițional. Avem atacanți care se exprimă bine pe spații mari și nu pe spații înguste. Am avea și un jucător care se pretează și pentru jocul ăsta pozițional, și mă refer la Curelea, însă el a lipsit o perioadă bună din cauza accidentării, apoi a neînțelegerilor cu conducerea. A revenit și, cu o pregătire bună în această vară, poate fi o variantă pentru noi. Nu știu dacă vrea să rămână sau să-și rezilieze contractul, dar vom acționa cu el cu fișă de pontaj, ca la fabrică, pentru că nu e normal să se refacă mai repede Bancu decât el. Ivan e un puști, are calitate, dar trebuie să înțeleagă toată lumea că din cauza tinereții sale are evoluții fluctuante. Iar în compartimentul ăsta e o concurență mare, Herghelegiu aleargă foarte mult, Bawab a marcat de nouă ori, Rocha de opt, deci nu e ușor să le iei locul“, a spus tehnicianul craiovean.

Nu vor fi transferuri multe

Oficialul alb-albaștrilor a punctat că nu vor fi multe noutăți în lotul pentru sezonul viitor și că jucătorii care vor veni trebuie să merite să îmbrace tricoul alb-albastru. La capitolul plecări, Cârțu a lăsat să se înțeleagă că rămânerea lui Pablo Brandan în Bănie nu este atât de sigură pe cât părea.
„Sunt de principiu că acest grup de fotbaliști trebuie să rămână și dacă avem posibilitatea să aducem doi, trei jucători în așa fel încât să ridicăm și mai mult concurența e foarte bine. Spun asta pentru că unii s-au văzut siguri pe post și a intervenit o anumită blazare. Nu trebuie să aducem jucători așa, de dragul a-i aduce, ci fotbaliști foarte buni, care să-și merite fiecare cent din salariu. Discuții sunt, dar la ora asta nu pot spune nici un nume. Ar fi bine să-i avem de la începutul pregătirii, pentru că mai câștigăm în omogenitate și e altceva. Faptul că este stabilitate financiară ne ajută, pentru că jucătorii știu că vin la un club serios, însă trebuie să fie conștienți că avem un plafon salarial, în conformitate cu starea socială a României. De plecări nu știu, nu răspundem noi. Jucătorii sunt ai patronului, noi îi antrenăm. Știu că Brandan, fiind la sfârșitul contractului, are o opțiune de prelungire. Părțile s-au înțeles de mult, dar nu s-a semnat nimic, și știu că el are niște oferte din China. O să vedem, sper să rămână“, a subliniat Cârțu.

S-au „conturat“ adversarii din amicale

Sorin Cârțu a dezvăluit în cadrul emisiunii care sunt posibilii adversari ai CS Universitatea Craiova din cadrul stagiului de pregătire din Fugen (Austria, 19 iunie – 3 iulie), cu mențiunea că pot interveni mici modificări, întrucât nu s-a semnat contractul și mai pot apărea și alte echipe interesante. Printre numele pronunțate, Dinamo Kiev are cea mai mare rezonanță: „Începem pregătirea luni, 15 iunie, iar pe 17 este vizita medicală. Pe 18 facem antrenament în Craiova și seara plecăm spre București, de unde vom zbura a doua zi în Austria, pe lângă Innsbruck. Nu prea găsești adversari cu nume mari în perioada aia. Am primit o parte dintre echipele pe care le vom întâlni, dar nu am semnat contractul. Jucăm cu Apoel Nicosia pe 24 iunie, pe 27 cu Vaduz, o echipă din Liechtenstein care joacă în Elveția (locul 9), pe 29 cu Kukesi, locul doi din Albania, pe 2 iulie cu Dinamo Kiev (locul 1 în Ucraina). Urmează ca pe 30 sau 1 iulie să mai luăm un joc, să vedem pe cine găsim“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS