Astăzi, la Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor de la LPF, se analizează memoriul depus de portarul Ştiinţei, prin care acesta doreşte să devină liber de contract, având în vedere restanţele clubului faţă de „Jose“.
Scandalurile verii sunt la Universitatea, într-un fel, la ordinea zilei. După cazul Gîngioveanu, acum este de actualitate cel al lui Bornescu, astăzi având loc o primă înfăţişare a părţilor la Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor.
Reamintim că la începutul săptămânii în care Universitatea a plecat în primul stagiu de pregătire la Kaprun, Mircea Bornescu şi Dorel Stoica nu au dorit să-şi prelungească înţelegerile cu Universitatea, înfuriindu-l astfel pe finanţatorul Adrian Mititelu, acesta ameninţându-i iniţial pe cei doi că vor fi exilaţi la echipa a doua. Ziua următoare, Dorel Stoica s-a răzgândit, a acceptat prelungirea contractului, motiv pentru care a primit ca „bonus“ de la patron scutirea de efortul primului cantonament din Austria şi aprobarea să-şi susţină examenele de bac. Mititelu a avut apoi şi faţă de Bornescu altă atitudine, a declarat că-l înţelege şi a fost de acord ca acesta să părăsească gruparea alb-albastră pentru altă echipă, clubul emiţând şi un comunicat oficial în acest sens: „Fiind în ultimul an de contract cu Universitatea, Bornescu a primit acceptul să semneze cu orice echipă de afară“. Despărţirea de Craiova a fost cu lacrimi…
Universitatea a demarat procedurile de sancţionare a lui „Jose“
Între timp, Bornescu a primit unele oferte, din străinătate, dar şi din România, urmând să decidă. Cum însă clubul avea unele restanţe financiare faţă de jucător, „Jose“ a depus săptămâna trecută un memoriu la LPF, iar astăzi Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor îl va analiza. Aflând de acest act de curaj al lui Bornescu, Universitatea a declanşat „războiul“ faţă de jucător, iar marţi şi ieri s-a regizat o primă „scenetă“ astfel încât jucătorul să nu poată fi prezent astăzi la LPF. Deşi, oficial, nu a fost înştiinţat că ar fi avut o „învoire pentru doar două săptămâni“ – cum s-a scris ulterior, „Jose“ a fost rechemat la echipă pentru a face deplasarea la Kaprun, etapa a doua de pregătire. Neprezentându-se ieri nici la cantonamentul echipei din Craiova, nici în aeroport, clubul a emis imediat un comunicat în care s-a spus că „Bornescu a comis un grav act de indisciplină, absentând nemotivat de la reunirea lotului“! Totodată, opinia publică a fost informată de club că „va demara procedurile de sancţionare disciplinară, pe măsura actului de indisciplină săvârşit“.
Consider că „Jose“ nu merita un asemenea tratament, nu e corectă atitudinea finanţatorului faţă de aceste ultime două cazuri, Gîngioveanu şi Bornescu. Mingea este, cum ar spune tatăl lui Gîngioveanu, tot în curtea lui Mititelu…