Știri de ultima orăSportLiverpool şi Arsenal au făcut un meci de senzaţie

Liverpool şi Arsenal au făcut un meci de senzaţie

„Cormoranii“ au jucat un fotbal total în partida cu „tunarii“, încheiată cu scorul de 4-4, acelaşi lucru putând fi spus şi despre formaţia antrenată de Wenger, la care a strălucit în special Arşavin, autorul celor patru goluri marcate de oaspeţi.

La o săptămână după ce a terminat la egalitate cu Chelsea, 4-4, în sferturile Ligii Campionilor, Liverpool a mai făcut un meci de poveste tot în compania unei echipe engleze. De data aceasta, „cormoranii“ au remizat pe teren propriu, cu Arsenal Londra, scor 4-4, într-un meci din etapa a 33-a a Premier League. Două dintre golurile partidei de pe „Anfield Road“ au fost marcate după expirarea timpului regulamentar.
Pentru Liverpool au marcat Torres (‘49, ‘72) şi Benayoun (‘56, ‘90+3), în timp ce toate cele patru goluri ale lui Arsenal au fost reuşite de rusul Andrei Arşavin (foto), care a punctat în minutele 36, 67, 70 şi 90+1.
În urma acestui rezultat, Liverpool a acumulat 71 de puncte şi a egalat-o pe Manchester United, dar a urcat pe prima treaptă a podiumului datorită golaverajului superior, în timp ce Arsenal se menţine pe locul patru, cu 62 de puncte. United are două meciuri mai puţin disputate decât Liverpool şi aseară, după închiderea ediţiei, a jucat cu Portsmouth restanţa din etapa a 27-a. Tot aseară, s-a disputat şi meciul Chelsea-Everton, restant din etapa a 33-a.  

Arşavin ratează meciul cu Manchester

Incredibila evoluţie a rusului Andrei Arşavin din meciul de la Liverpool le va lăsa un gust amar suporterilor lui Arsenal, pentru că mijlocaşul nu va putea fi folosit în partida cu Manchester United, programată săptămâna viitoare în semifinalele Ligii Campionilor.
Arşavin a fost cumpărat de „tunari“ în iarnă de la Zenit Sankt Petersburg şi nu va mai putea evolua pentru echipa londoneză în cea mai importantă competiţie intercluburi deoarece a jucat deja pentru fostul său club în faza grupelor. „Ştiam acest lucru când l-am cumpărat“, a declarat antrenorul lui Arsenal, francezul Arsène Wenger.
Arşavin a fost primul jucător care a reuşit să marcheze patru goluri pe „Anfield Road“ din Liverpool în ultimii 40 de ani. „Performanţa sa este strălucitoare. Evoluţia lui din prima repriză nu a fost grozavă, dar în repriza secundă a jucat fantastic, a pus în permanenţă în pericol poarta gazdelor. Este un jucător cu personalitate“, a mai spus Wenger.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS