11.4 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăSportÎncepe războiul titanilor

Începe războiul titanilor

Microbiştii din întreaga lume vor avea un motiv de bucurie în această săptămână. Liga Campionilor, ediţia 2007/2008, îşi intră în drepturi.

Cea mai importantă competiţie europeană intercluburi îşi deschide porţile peste două zile. Marţi şi miercuri sunt programate primele meciuri din faza grupelor. Lansată în 1955 sub denumirea de Cupa Campionilor, competiţia a căpătat în anul 1992 un nou format şi o nouă denumire: Liga Campionilor. Ca şi în sezoanele trecute, 32 de echipe, reprezentând „crema“ fotbalistică de pe continent, au fost împărţite în opt grupe, primele două clasate urmând să ajungă în faza optimilor de finală. Echipele clasate pe locul al treilea vor juca în 16-imile Cupei UEFA.
Echipa care şi-a adjudecat de cele mai multe ori trofeul este Real Madrid, cu nouă succese în palmares, urmată de AC Milan, cu şase trofee. Locul al treilea în această ierarhie este ocupat de englezii de la FC Liverpool, care au triumfat de cinci ori. În mai 2007 s-a disputat ultima finală, la Atena, între AC Milan şi FC Liverpool, victoria revenind italienilor cu scorul de 2-1, graţie unei duble a lui Filippo Inzaghi.

Barcelona – Lyon, capul de afiş

Cea mai interesantă dispută din prima etapă a fazei grupelor este considerată cea de miercuri, de pe stadionul „Nou Camp“, unde se vor întâlni FC Barcelona, echipa care şi-a adjudecat trofeul în 2006, şi Olympique Lyon, formaţie care de câţiva ani aspiră la o finală.
Cele două formaţii s-au mai aflat faţă în faţă în sezonul 2001/2002, tot în faza grupelor, la acea vreme evoluând la Lyon Gregory Coupet, Patrick Muller, Sidney Govou şi actualul jucător al Barcelonei, Edmilson. Meciul tur, jucat la Barcelona, a fost adjudecat de catalani cu 2-0, golurile fiind marcate de Kluivert şi Rivaldo din penalti. Returul de la Lyon a fost mai echilibrat, dar învingători au fost tot spaniolii (3-2), Gerard Lopez înscriind golul victoriei în minutele de prelungire. Dubla confruntare din sezonul 2001/2002 a fost ultima pentru Barcelona cu o echipă din Franţa.
Echipa catalană are în palmares şi un trofeu european, Cupa Cupelor, câştigat în 1997 după o finală cu un adversar francez, Paris Saint Germain (1-0 la Rotterdam). Meciul dintre Barcelona şi Lyon va fi transmis în România de postul Sport.ro, în direct, de la ora 21.45.

Deţinătoarea trofeului întâlneşte pe Benfica

AC Milan, echipa care păstrează în vitrină ultimul trofeu al Ligii Campionilor, va debuta în actuala stagiune pe teren propriu, împotriva formaţiei portugheze Benfica Lisabona. Milan şi-a început însă sezonul european pe 31 august, când şi-a adjudecat Supercupa Europei, după întâlnirea cu FC Sevilla (3-1 la Monte Carlo). Benfica Lisabona se află la a treia participare consecutivă în grupe, iar în sezonul trecut nu a reuşit să treacă de această fază după ce s-a clasat pe locul al treilea, într-o grupă cu Manchester United şi Celtic Glasgow.
În această toamnă, lusitanii au jucat în turul trei preliminar al competiţiei, depăşind într-o dublă manşă pe danezii de la FC Copenhaga. Benfica se va deplasa la Milano şi cu mijlocaşul Manuel Rui Costa, un jucător care a evoluat timp de cinci sezoane (2001-2006) la italieni.
Milan are amintiri plăcute de la meciurile cu Benfica, „rossoneri“ învingându-i pe portughezi inclusiv în două finale ale Cupei Campionilor, prima dată în 1963 (2-1, dublă Altafini), când gruparea de pe „San Siro“ şi-a trecut în palmares primul dintre cele şase trofee.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS