8.1 C
Craiova
joi, 15 mai, 2025
Știri de ultima orăSport„Presiunea ar trebui sa-i afecteze pe jucatorii Sportului, nu pe noi“

„Presiunea ar trebui sa-i afecteze pe jucatorii Sportului, nu pe noi“

Antrenorul divizionarei B Pandurii Tirgu Jiu, Emil Sandoi, considera ca meciul de simbata cu rivala la promovare, Sportul Studentesc, este momentul adevarului pentru echipa sa, iar in cazul unei victorii a gorjenilor, sansele de a ajunge in Divizia A vor creste considerabil. Acesta este convins ca elevii sai vor produce o mare surpriza la sfirsitul campionatului, daca vor invinge in partida de pe stadionul „Municipal“.

– Ce inseamna pentru Pandurii acest meci cu Sportul ?

– Cred ca pentru noi este un moment al adevarului. Chiar daca presa a subliniat de nenumarate ori ca Sportul este ca si promovata, ca sint prea buni pentru divizia B, ca nu vor avea nici un adversar in aceasta serie, ca vor promova la pas si ca vor defila prin campionat, eu cred ca fata de noi e un adversar de aceeasi valoare. Nu ma refer la meciul direct, ci la rezultatele pe care le-am avut si noi, si ei. Noi am stat mereu in coasta lor, iar acum avem posibilitatea sa ne apropiem si mai mult de ei.

„Am demonstrat ca sintem un adversar pe masura“

– Trebuie invinuita presa centrala ca a evidentiat superioritatea Sportului la momentul respectiv? Nu credeti ca echipa bucuresteana era chiar buna?

– Nu acuz pe nimeni. Noi am fost la egalitate de puncte pina in etapa a opta. E adevarat, scorurile la care au cistigat ei au fost unele categorice. Sa nu uitam ca si in prezent ei au citiva jucatori de valoare. Chiar daca au pierdut piese de baza, au unul dintre cele mai puternice centre de copii din tara, daca nu cel mai puternic. Merita felicitari. Dar si noi, in decursul acestei editii de campionat, am demonstrat ca sintem o competitoare buna si un adversar pe masura. Eu nu pot sa uit ca in meciurile pe care noi le-am pierdut, chiar si in Regie si in acest retur de campionat, cu Inter Pitesti si Inter Gaz, am jucat fara cinci titulari. Am avut si ghinion pentru ca s-a accidentat capitanul de echipa Trofin, care ne lipseste foarte mult. S-au adunat si o serie de suspendari si s-au primit multe cartonase galbene.

– Nu credeti ca au fost primite prea usor aceste cartonase galbene?

– Eu cred ca au fost acordate prea usor. Chiar si inainte de acest meci, la partida cu ARO, I.Stefan a luat un cartonas galben la 20 de metri de poarta adversa. Rar se da un astfel de cartonas galben. Jucatorii suspendati pe care noi nu i-am putut folosi la cele doua meciuri pierdute au contat foarte mult in economia promovarii. Daca obtineam doua rezultate bune acolo eram mai aproape de Sportul.

„Vom produce o mare surpriza la sfirsitul campionatului“

– Exista o presiune asupra jucatorilor de la Pandurii la acest meci ?

– O anumita presiune care va exista la meciul cu Sportul nu trebuie sa apese pe umerii nostri. Presiunea este pe umerii jucatorilor de la Sportul Studentesc, pentru ca ei de la inceput au fost favoritii certi la promovare, si uitati ca, in prezent, ca o surpriza, mai sintem si noi pe acolo. Eu am spus de la inceputul acestui retur ca promovarea se va juca pina in ultima etapa. Am mai declarat sa Sportul va mai pierde si dupa ce a fost invinsa la Tirgoviste. Si asa a fost. Eu sint convins ca vor mai pierde si in continuare.

– Daca tot va pricepeti la pronosticuri, poate ne spuneti si daca echipa Pandurii va cistiga toate meciurile pina la sfirsitul campionatului?

– Eu pot sa spun doar ce mi-as dori. In primul rind imi doresc o victorie in meciul cu Sportul Studentesc pentru ca ne va mentine in cursa. Daca vom trece cu bine de acest joc si vom cistiga, sansele noastre vor creste. Pentru ca psihologic gindind, o echipa care a avut un tur de campionat fara greseala, cu doar doua goluri primite, si care spre sfirsitul returului se vede urmarita din ce in ce mai aproape de o alta competitoare cred sa poate sa clacheze. Noi avem mare nevoie de victorie la meciul de simbata si daca o vom obtine cred ca vom produce o mare surpriza la sfirsitul acestui campionat.

Sandoi asteapta ajutorul suporterilor

– Ce asteptati de la suporteri ?

– As vrea sa fac un apel catre suporterii pe care-i avem si care in acest campionat au venit in numar destul de mare la stadion. Mi-as dori ca la acest joc stadionul sa fie arhiplin. Eu cred in publicul entuziast pe care l-am avut in fiecare meci de acasa, cred intr-o sustinere a lor pe toata durata partidei si, in ceea ce ne priveste, vom face tot ce este posibil ca sa ne bucuram impreuna la sfirsitul jocului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS