Obezitatea
Obezitatea este caracterizată prin creşterea masei ţesutului adipos al unei persoane, conducând la depăşirea cu peste 20% a greutăţii corporale în raport cu media considerată ideală pentru înălţimea, sexul şi vârsta acesteia. Această anomalie metabolică afectează pe an ce trece tot mai mulţi oameni, numărul lor estimându-se la peste 300 de milioane în toată lumea.
De-a lungul timpului au fost propuse nenumărate formule pentru definirea şi cuantificarea obezităţii. Cea mai grosieră dintre ele o ştim cu toţii: un individ ar trebui să aibă cam tot atâtea kilograme câţi centimetri peste un metru are, dar această formulă prezintă destul de multe limitări. Altă metodă simplă este măsurarea circumferinţei abdomenului cu ajutorul unui centimetru de croitorie. Limita de definire a obezităţii este de 88 cm pentru femei şi 102 cm în cazul bărbaţilor.
Însă formula recomandată de cele mai multe societăţi academice medicale din lume este calcularea indicelui de masă corporală (prescurtat IMC): se împarte greutatea (măsurată în kilograme) la pătratul înălţimii persoanei respective (exprimată în metri) – de exemplu 70 kg / (1,70 m)2 = 24,2. Rezultatul încadrează un individ într-una dintre următoarele şase categorii:
– subpondere – dacă IMC este mai mic decât 18,5;
– normopondere – dacă IMC este între 18,5 şi 25;
– suprapondere – dacă IMC este între 25 şi 30;
– obezitate de gradul I – dacă IMC este între 30 şi 35;
– obezitate de gradul II – dacă IMC este între 35 şi 40;
– obezitate de gradul III – dacă IMC este peste 40.
Este inutil să menţionăm că starea de sănătate a unei persoane implică normoponderea, dar este interesant de subliniat faptul că studii statistice de mare amploare au stabilit că indicele de masă corporală care ne asigură şansa celei mai îndelungate vieţi este 24,5, deci aproape de limita supraponderii.
Nu vom enumera consecinţele negative ale îngrăşării asupra stării de sănătate a întregului organism, ci vom insista asupra faptului că obezitatea este unul dintre principalii factori de risc pentru apariţia bolilor cardiovasculare: cardiopatia ischemică, accidentul vascular cerebral, arteriopatia periferică obliterantă sau afectarea de cauză aterosclerotică a altui organ vital. Iar pentru că un rău nu vine niciodată singur, de cele mai multe ori obezitatea se asociază cu alţi factori de risc cardiovascular: sedentarismul, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, creşterea colesterolului, stresul, abuzul de alcool sau dieta nesănătoasă – bogată în grăsimi şi dulciuri, sărată şi lipsită de legume şi fructe.
Ce putem face pentru a preveni îngrăşarea sau a combate obezitatea atunci când deja s-a instalat? Trebuie să avem în vedere că greutatea noastră corporală este rezultatul echilibrului (sau dezechilibrului) între aportul şi consumul de calorii. Dincolo de cazurile izolate în care obezitatea este cauzată de o boală congenitală sau dobândită, de cele mai multe ori cauza acesteia o reprezintă factorii de mediu, între care disponibilitatea hrănii şi influenţele familiale, sociale şi culturale. În cele mai multe cazuri, familiile de obezi nu au în comun gene care predispun la îngrăşare, ci concepţii şi obiceiuri – alimentare şi nealimentare – care generează şi menţin obezitatea.
Pentru a păstra (sau a redobândi) normoponderea, e indicat să limităm aportul de calorii prin dietă şi să creştem arderea acestora prin exerciţii fizice regulate. Dintre cele două componente, s-a dovedit că rolul principal îi revine dietei, exerciţiile fizice având o mai mică importanţă în absenţa unui regim alimentar strict. Dieta se bazează pe reducerea drastică a aportului de glucide: pâine şi alte produse de panificaţie, dulciuri, prăjituri, bomboane, ciocolată, sucuri, îngheţată etc.
