Respectul pentru Geoană

Văd că este o modă să sari la gâtul lui Mircea Geoană. Întors din negura pensiei, Octav Cozmîncă vrea să facă iar ordine în partid. Iliescu şi Năstase spun că e nevoie de mai multă democraţie în partid. De când este Geoană la conducerea PSD, ei tot fac dizidenţă publică. Dacă făcea cineva aşa ceva când erau ei în frunte, era mazilit urgent. De cealaltă parte, grupul de la Cluj mârâie, cam pe bună dreptate, că nu s-a făcut mai repede reformă. Adică tocmai faptul că partidul nu a scăpat de figuri ca Iliescu şi Cozmîncă.
Interviul acordat de Geoană lui Dan Tapalagă pentru BBC a făcut ceva vâlvă. A comis o gafă magistrală, dar a ridicat şi o dilemă serioasă. Să încep cu gafa: s-ar fi spus că un om atât de plimbat ca Geoană ştie că nu se face să spui că ai nevoie de casă de la stat pentru că nu ai unde sta. Jumătate dintre tinerii României nu au unde să stea şi plătesc chirii enorme pentru apartamente mizere. Faptul că liderul opoziţiei, fost ministru, fost ambasador, plăteşte chirie 200 de euro pentru vilă este enervant şi punct. Dacă Geoană a vrut să pară un tip din popor, sărac ca noi toţi, fără casă, nu i-a reuşit figura. Chiar nu pot să înţeleg de ce nu şi-a rezolvat problema mai devreme. Spune în interviu că e pe cale să contracteze un credit şi îşi va cumpăra o casă. Dar povestea este veche şi se întoarce periodic împotriva sa. Poate că nevasta sau soacra îl bat la cap că nu vor să se mute, dar un lider trebuia să ştie că mofturile familiale îl pot costa la imagine. În plus, în partid circulă SMS-uri care fac haz de situaţia sa locativă.
Dincolo de această gafă, trebuie totuşi să punem lucrurile în perspectivă. Iliescu sau Năstase nu au avut niciodată o problemă în PSD pentru casele lor. Iliescu şi-a cumpărat vila cu 16.000 de dolari, valoare de inventar, adică exact ce nu a permis Băsescu parlamentarilor să facă acum. Năstase şi-a dat mereu case de la stat, apoi şi-a construit cu banii altora, prin corupţie, ditamai blocul. Cu toate acestea, trece drept lider politic de prim-plan, profitând de şmecheriile procedurale cu care a scăpat de puşcărie. Ca şi Iliescu, reprezintă opoziţia internă la Mircea Geoană.
Ajung astfel şi la dilema legată de PSD: o avea Geoană păcatele sale, dar în perspectiva concurenţei pe care o are, chiar e un lider decent pentru PSD. Aş fi vrut să avem un Tony Blair care să cureţe rapid partidul, dar avem doar un Mircea Geoană. Reuşita sa de a schimba PSD are importanţă pentru noi toţi, pentru că mai devreme sau mai târziu PSD se va întoarce la putere. În interviul de la BBC, el insistă pe faptul că partidul s-a democratizat intern, spune că există nemulţumiţi care au dreptul să se exprime, dar el este liderul legitim şi are un mandat de dus la capăt. Are dreptate aici. În mod paradoxal, partidul care sub Năstase şi Iliescu făcea figură de front popular (unde nimeni nu mişcă în… front) acum pare democratic, cel puţin pentru standardele româneşti. Aceasta este situaţia normală în ţările cu democraţie avasantă: sunt permise discuţia liberă, exprimarea de opinii, contestarea liderului. Partidele mari şi moderne au aripi şi lideri de facţiuni, există tensiuni interne. Lipsa de tensiuni aduce a stalinism. Mircea Geoană este, dacă vreţi, un lider normal pentru o ţară normală. Doar că nu este perceput astfel. Învăţaţi cu pumnii de fier şi şuturile în fund, românii (ziarişti, politicieni, public) îl percep pe Geoană ca pe un tip slab, aflat pe ducă. Ne-am învăţat să ştim de frică unora sau altora. Respectăm oamenii doar dacă le ştim de frică.