Constitutia compromisurilor politice

Se apropie de sfirsit dezbaterea in parlament a Proiectului de revizuire a Constitutiei. S-a pronuntat si Senatul, partea mai conservatoare a parlamentului. Mai ramine votul de dupa comisia de mediere. Ca om in deplinatatea facultatilor mintale n-ai cum sa nu remarci viteza de TGV cu care au fost aprobate propunerile Comisiei Constitutionale si respinse amendamentele celor ce-au luat in serios conceptul de dezbatere. In istoria Romaniei, doar Constitutia lui Carol al II-lea, menita sa justifice regimul asa-zisului ritm nou, a mai beneficiat de o asemenea rapiditate. A facut-o Istrate Micescu intr-o noapte! Diferenta dintre acel moment si cel de azi e de la dictatura la democratie. Insa ceea ce se face in democratie doar in citeva luni corespunde la ceea ce se face in dictatura intr-o singura noapte. Iuteala dezbaterii are una din cauze intr-o nota definitorie a noii Constitutii. Revizuirea e superficiala, atingind puncte minore ale textului din 1991. Ni se fagaduise o Constitutie care sa schimbe din temelii politica romaneasca: votul uninominal, diferentierea intre cele doua Camere ale parlamentului, stabilirea unor prerogative precise pentru seful statului. Din toate aceste fagaduieli n-a ramas decit fumul. Propunerile Comisiei Constitutionale, dominate de formatiunea aflata la putere, s-au limitat la flecustete. Amendamentele propuse de partide, inclusiv de cele din opozitie, au vizat chestiuni marunte. Iar dezbaterile din cele doua Camere ale parlamentului, doar aparent furtunoase, au spulberat pina si bruma de vitalitate din textul avansat initial.

Consecintele sint previzibile. Un moment care putea sa fie istoric a devenit un moment oarecare. Pe vremea cind se scosese in tirg ideea unei revizuiri a Constitutiei s-a putut remarca apatia opiniei publice fata de o asemenea initiativa. O apatie care s-a manifestat pe tot parcursul dezbaterilor. Atit a celor din parlament, cit si a celor din autointitulata societate civila. Judecind dupa reflectarea in mass-media, revizuirea Constitutiei n-a depasit in interes public nivelul unui viol in grup cu perversiuni. E lesne de presupus ca referendumul s-ar putea sa ridice mari probleme in ceea ce priveste participarea. Nu prea vad cum ar putea fi scosi oamenii din case pentru a merge sa voteze un document despre care n-au habar. Dar chiar daca textul va trece de referendum, multi romani vor continua sa nu stie ca s-au pricopsit cu o lege fundamentala.

Cine e responsabil de ratarea unui moment care putea fi sansa de relansare a interesului pentru politica? Indiscutabil, partidul de guvernamint. Era de datoria PSD sa-si asume riscul de a impune o revizuire de substanta a Constitutiei. Nu si l-a asumat. Si asta pentru ca a tinut neaparat sa-si bifeze la capitolul imagine o noua si mareata actiune. Cum i-ar fi stat in campania electorala sa recunoasca in fata electoratului c-a incercat, dar n-a reusit? De la inceput, revizuirea Constitutiei s-a lovit de interesele meschine ale partidelor politice, inclusiv a celor din opozitie. Formatiunea de guvernamint a avut de ales intre a tine cu dintii la un text istoric, riscind ca actiunea de revizuire sa esueze, si un text minor, urmare a compromisurilor in cascada pentru ca revizuirea sa fie acceptata de parlament. A preferat calea compromisurilor. Pentru ca sa-i iasa bine la bilantul electoral. Si cum nu e intiia oara cind PSD desfasoara actiuni superficiale, doar de dragul de a fi bifate, am putea spune ca momentul revizuirii a confirmat incapacitatea formatiunii de guvernamint de a-si asuma gesturi istorice. Acele gesturi prin care un partid ramine in memoria viitorimii. Nu numai in memoria conturilor din banca.