16.7 C
Craiova
luni, 25 august, 2025
Știri de ultima orăMagazinCraiova: Termenul de distribuire a alimentelor pentru persoanele defavorizate a fost prelungit

Craiova: Termenul de distribuire a alimentelor pentru persoanele defavorizate a fost prelungit

Distribuirea pachetelor cu alimente rămase nerepartizate oferite din fondurile bugetului local, către categoriile de persoane aflate în situaţii de risc social din Municipiul Craiova se va efectua până la data de 23.05.2014, se arată într-un comunicat al Primăriei Municipiului Craiova. 

Produsele se  distribuie către beneficiarii din cele cinci categorii cele mai defavorizate respectiv:

– persoane fără venituri care au vârsta peste 60 de ani. Pentru acestea  pachetul cu alimente se distribuie în baza unei cereri însoţită de actul de identitate, depuse la sediul Primăriei Municipiului Craiova din B-dul. Oltenia, bl. 65A1 parter sau la depozitul de distribuire.

– persoane cu handicap, adulţi şi copii neinstituţionalizate;

– şomeri care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau care se află în căutarea unui loc de muncă, potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă cu modificările şi completările ulterioare;

– pensionarii cu pensii, sau după caz, cu pensii, indemnizaţii şi alte venituri  cumulate până la 500 lei/ lună;

– persoane beneficiare de venit minim garantat;

Distribuirea acestor produse se  face în spaţiul care aparţine Camerei de Comerţ – Centrul Expoziţional Transfrontalier situat în incinta R.A.T. Craiova, Str. Calea Severinului nr.23 A, programul fiind de luni până joi între orele 8.00-16.30 şi vineri , între orele 8.00-14.00.

Consultarea tabelelor cu persoanele care beneficiază de aceste produse alimentare se poate face la sediul Primăriei Municipiului Craiova din Bld. Oltenia, bl.65A1 parter, precum şi la depozitul de distribuire.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS