A fost ba Lidia din „O familie trasnita“, ba Printesa Zurli din „Printesa si-al ei soldatel de plumb“ sau Marghiolita din „Drumu-i lung, povestea-i scurta“. Astazi trece si in tabara regizoratului in „Mam’zelle Nitouche“, pentru a demonstra ca poate cuceri si asa.
Carmen Roibu, actrita care da viata astazi pe scena Teatrului Liric Clarei in „La Calul Balan“ sau lui Wendy din „Petre Pann“, si-a inceput activitatea artistica in 1981. „Am fost angajata initial ca si corista la Teatrul Liric. Dupa trei, patru luni primeam deja câte un cupletel de cântat sau o bucatica de proba. Lucru deosebit de important la acea vreme, dat fiind faptul ca in acea perioada la Teatrul Liric era un colectiv deosebit de bine pregatit, soprane, tenori extraordinari. Apoi, printr-o conjunctura fericita, o actrita a plecat prin «Aria» in Germania si mi-au fost repartizate toate rolurile sale. Asa am ajuns actrita“, a povestit Carmen Roibu.
De la Lidia la Corinne din „Mam’zelle Nitouche“
In 1984 a venit si primul rol propriu, Lidia, in premiera absoluta „O familie trasnita“, de Constantin Ungureanu. Câstigase de partea sa publicul, caci cine nu ar fi fost incântat de evolutia sa deosebita, sustinuta de un talent si o daruire extraordinare. Au urmat roluri si roluri, Clara din „La Calul Balan“, de Ralph Benatzki, O Lia San din „Victoria si-al ei husar“, de Paul Abraham, Glava din „Sus pe acoperis in sac“, de Paul Urmuzescu, Lory din „Regina Carnavalului“, de Emmerich Kalman, si poate cel mai important, Printesa Zurli din „Printesa si-al ei soldatel de plumb“, „unde ma comport asa cum ma cheama, Zurli. De fapt, este rolul in care m-am simtit eu, Carmen Roibu, nu Printesa Zurli“. Toate roluri pozitive. Anul 2005 avea sa-i aduca si primul rol negativ din cariera, Marghiolita, prin opereta pentru copii „Drumu-i lung, povestea-i scurta“. O provocare, caci nu era obisnuita cu astfel de interpretari. „Am muncit enorm pentru acest rol, poate ceva mai mult decât pentru celelalte, caci era o premiera in viata mea artistica. Dar nu suficient, caci, dupa ce am dat un spectacol la una dintre gradinite, intrebându-i pe copii daca le-a placut Marghiolita, ma asteptam sa-mi spuna ca nu, dovada concludenta ca facusem un bun rol negativ. Raspunsul nu a fost cel scontat: voiau sa fie ca Marghiolita. Mi-a dat seama ca nu lucrasem suficient. Tin foarte mult la parerea micilor mei spectatori, caci sunt poate cel mai sincer si mai pretentios public. Trebuie sa fii mereu pregatit când vii in fata lor, caci daca i-ai pierdut din mâna e foarte greu, poate chiar imposibil sa-i recuceresti“, a precizat actrita Teatrului Liric.
A facut roluri de exceptie, a adus tot timpul un public numeros la fiecare reprezentatie, iar astazi este hotarâta sa treaca si in tabara cealalta, sa arate ca se poate sa faca si regie de calitate si actorie, in cadrul aceluiasi spectacol, o premiera – „Mam’zelle Nitouche“, opereta de Florimond Herve.
