11.4 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljÎncheiem anul cu preţuri mari. Cât costă masa de Revelion

Încheiem anul cu preţuri mari. Cât costă masa de Revelion

Marile magazine au trecut deja la ofertele pentru masa de Revelion şi fac reclamă masivă produselor specifice. Astăzi facem un calcul general pentru produse care nu lipsesc niciodată din coşurile de cumpărături pentru această sărbătoare. Un lucru este clar: vom scoate mai mulţi bani din buzunar sau vom scurta lista de cumpărături.

Masa de Revelion va costa şi ea mai mult ca anii trecuţi. Desigur, preţul acesteia variază foarte mult în funcţie de pretenţiile fiecăruia, însă există anumite produse care nu lipsesc niciodată de pe masă la trecerea dintre ani. Începem cu peştele, pe care toată lumea îl prepară de Revelion, sub diverse forme. De exemplu, un kilogram de peşte Dorada porneşte de undeva de la 24-25 de lei pe kilogram, în funcţie de magazin. Păstrăvul eviscerat porneşte de la 35 de lei pe kilogram în marile magazine. Somonul s-a scumpit foarte mult în acest an, preţul minim pe kilogram fiind undeva la 80-85 de lei.

Şampanie pentru toate buzunarele

Strugurii sunt fructele vedetă ale trecerii din ani, iar românii vor neapărat să îi aibă pe masă. Suma minimă pe care trebuie să o scoţi din buzunar pentru un kilogram de struguri în hipermarket este 10 lei. Preţul acestora poate ajunge chiar şi la 20 de lei pe kilogram, în funcţie de soi. În piaţă, strugurii pot fi găsiţi mai ieftini chiar şi cu câţiva lei.

La fel de importantă pentru Revelion este şampania. E musai să ciocneşti un pahar din această băutură, la miezul nopţii. Aceasta se găseşte la preţuri pentru orice buget. Astfel, există magazine care vând o sticlă de şampanie chiar şi cu 8 lei. De asemenea, există şampanii de la branduri mai cunoscute cu preţul de 15 până la 40 de lei. Însă, preţul creşte odată cu calitatea şampaniei. Cei mai pretenţioşi pot scoate din buzunar chiar şi 200 -250 de lei pentru o sticlă de şampanie cumpărată din hipermarket. La şampanie se mai adaugă, cel mai probabil, şi o sticlă de vin. Pentru un astfel de produs, de o calitate mai slabă, există chiar şi preţul de 7 lei pentru 750 de ml. Însă, o sticlă de vin mai calitativ depăşeşte 20-25 de lei şi poate ajunge cu uşurinţă la preţul de 50 de lei.

Brânza, un lux

La masa pregătită pentru Anul Nou se pun, de obicei, şi aperitive, care anul acesta sunt mult mai scumpe decât în alţi ani. Caşcavalul, de exemplu, s-a scumpit foarte mult şi abia dacă mai găseşti vreun sortiment care să coste mai puţin de 40 de lei. Cele mai multe sar de 50 de lei. De asemenea, mezelurile sunt foarte scumpe. Sortimente de salam uscat nu există mai ieftine de 40-45 de lei. La fel şi şunca presată sau oricare tip de muşchi. Şi la capitolul branză preţurile sunt foarte piperate. Cea ambalată porneşte de la 45-50 de lei pe kilogram.

Însă, dacă alegi să cumperi bânza feta în saramură sau alte tipuri mai pretenţioase, preţul sare lejer de 75-80 de lei pe kilogram şi poate ajunge chiar şi la 130 – 150 de lei. Cea mai bună alegere pentru a cumpăra brânză este piaţa, unde preţurile sunt mai mici decât în marile magazine. Roşiile cherry, care se adaugă de obicei la aperitiv, au ajuns să coste chiar şi 24 de lei kilogramul, însă se găsesc şi la preţul de aproximativ 15 lei.

Un tort de 3,5 kilograme de la cofetărie poate ajunge la peste 400 de lei

Dacă adaugi şi o friptură pe masa de Revelion, preţul coşului de cumpărături creşte simţitor. Carnea de porc costă de la 19 lei până la 26 de lei kilogramul. O carne mai uşoară, cea de curcan, costă destul de mult. Aceasta porneşte din jurul preţului de 24-25 de lei kilogramul de pulpă. Pieptul de curcan ajunge la 40 de lei kilogramul. O alegere mai bună este cumpărarea unui curcan întreg, care costă în jur de 150-200 de lei.

Pe lângă toate acestea, nu poate lipsi desertul. Dacă alegi să faci un tort, o să constaţi că ingredientele s-au scumpit destul de mult. De exemplu, este imposibil să găseşti un pachet de unt care să coste mai puţin de 13 – 14 lei. Frişca lichidă a ajuns şi ea la preţuri destul de mari, iar o cutie de 200 de ml costă undeva la 6,5 – 7 lei lei. Ouăle costă şi ele de la 1 leu până la 1,5 lei bucata, iar zahăr sub 6 lei kilogramul nu mai există. De asemenea, o făină pentru prăjituri costă mai bine de 5 lei kilogramul.

Bineînţeles, la acestea se adaugă, de exemplu, fructe sau alte decoraţiuni specifice deserturilor. Cei care nu doresc să prepare desertul acasă, vor scoate şi mai mulţi bani din buzunar. Un kilogram de tort la o cofetărie mai bună costă de la 100 de lei în sus. Practic, dacă vei cumpăra un tort de 3 – 3,5 kilograme, vei plăti minimum 300-350 de lei. Pentru o compoziţie mai pretenţioasă, preţul ajunge chiar şi la 140 de lei pe kilogram. Asta înseamnă că aceeaşi cantitate de tort va costa între 420 şi 490 de lei.

La toate cele enumerate mai sus, cu siguranţă se adaugă şi băuturi diverse, dar şi alte specialităţi de mâncare, pentru că tradiţia la români este ca mesele de sărbătoare să fie foarte bogate.

Citeşte şi: Softronic primeşte ajutor financiar de la Ministerul Economiei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS