18.4 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalScandal cu îmbrânceli în dosarul „Şpagă la bac“

Scandal cu îmbrânceli în dosarul „Şpagă la bac“

Zeci de elevi au fost duşi la poliţie la audieri în scandalul şpăgii de la Liceul „Bolintineanu“ din Bucureşti, după ce, în prealabil, părinţii lor au protestat şi s-au îmbrâncit cu forţele de ordine. Aproximativ 100 de elevi urma să fie duşi, vineri, cu autocare la audieri. Părinţii elevilor au protestat, unii dintre ei îmbrâncindu-se cu forţele de ordine.

În faţa intrării în curtea Liceului „Bolintineanu“ au venit zeci de părinţi care îşi aşteptau copiii la terminarea ultimei probe scrise din cadrul examenului de bacalaureat.
Unii dintre părinţi, nemulţumiţi că poliţiştii au venit la liceu pentru a-i lua pe elevi cu autocarul şi a-i duce la audieri, i-au huiduit şi au reclamat că aceştia fac un abuz. Totodată, la intrarea autocarului în curtea liceului, au existat şi câteva altercaţii între părinţi şi poliţişti.

Cercetaţi la piele

Una dintre elevele audiate, vineri, la Poliţia Capitalei a declarat, la ieşirea din instituţie, că, în timpul descinderilor la Liceul „Bolintineanu“, elevii au fost puşi să se dezbrace, chiar dacă de faţă erau atât femei, cât şi bărbaţi, fiind percheziţionaţi corporal inclusiv în lenjeria intimă.
Eleva a povestit că echipele de poliţişti şi procurori au aşteptat mai întâi ca elevii care au susţinut proba scrisă la limba română să iasă din sală, după care aceştia au fost duşi în camere goale, unde au fost percheziţionaţi.  
„S-au uitat în sutiene şi în chiloţi, chiar dacă erau şi bărbaţi de faţă. Colegii mei care purtau şosete au fost obligaţi să-şi scoată inclusiv ciorapii“, a mai spus eleva, care s-a recomandat cu numele Raluca.
Aceasta a precizat că ei nu i s-au solicitat bani pentru promovarea examenului de bacalaureat, dar a auzit un zvon în acest sens.
Eleva a spus că procurorii au întrebat-o, la audiere, câţi bani a dat la şcoală, dacă a auzit că s-ar fi dat mită profesorilor, dacă o cunoaşte pe fosta directoare a Liceului „Dimitrie Bolintineanu“, Costica Vărzaru, şi ce ar putea să spună despre aceasta. La sfârşitul audierii, procurorii i-au comunicat că, dacă va fi necesar, va mai fi chemată să dea declaraţii suplimentare.
Mama acesteia a spus că, vineri, la Liceul „Dimitrie Bolintineanu“, a venit un microbuz cu poliţişti, care au anunţat că elevii nu pot părăsi sala de curs şi vor trebui duşi la Poliţia Capitalei şi la sediul Direcţiei Generale Anticorupţie pentru a fi audiaţi.
„Au vrut să-i ducă cu forţa la audieri, fără să existe, din ce ştiu eu, nici un fel de mandat. Elevii au fost ţinuţi în clasă fără apă şi fără ca în curtea şcolii să fie adusă vreo ambulanţă, în cazul în care cuiva i se făcea rău. Până la urmă, la rugăminţile noastre, am putut să trimitem copiilor măcar apă, în condiţiile în care aceştia se aflau în clasă de la ora 7.00 dimineaţa. Consider că aceşti copii sunt victima unui abuz, pentru că nu trebuiau băgaţi în aceeaşi oală cu cei de la seral, care aveau toate motivele să dea bani pentru promovarea examenului, au 40-50 de ani, nu cum sunt copiii aceştia, care au învăţat“, a spus femeia.
Bunica altei eleve care ar fi trebuit să fie audiată vineri la Poliţia Capitalei a declarat că nepoata ei este victima unui abuz, în condiţiile în care aceasta nu a dat nici un ban pentru promovarea examenului de bacalaureat.
„Nepoata mea a plătit la şcoală 200 de lei pentru petrecerea de sfârşit de an şi a achitat încă 50 de lei, bani care erau pentru protocolul comisiei de bacalaureat. Suma de 50 de lei nu i-a fost cerută pentru a o ajuta să promoveze, ci erau bani pentru apa şi mâncarea profesorilor. De aceea consider că este complet nevinovată“, a spus femeia.
Aceasta a precizat că nepoata ei i-a spus că nu a auzit la şcoală că se plătesc nişte bani pentru mituirea membrilor comisiei de examen.

Parchet: Au fost emise mandate de citare a elevilor, nu mandate de aducere

În cazul candidaţilor care au susţinut bacalaureatul la Liceul „Bolintineanu“, nu au fost emise mandate de aducere, ci de citare, stabilindu-se ca din 250 de elevi care vor fi audiaţi, să dea vineri declaraţii cei care au spus că pot veni, din care 20 au fost audiaţi de procurori, potrivit Parchetului.
Bogdan Staicu, procuror-şef la Parchetul Tribunalului Bucureşti, a declarat, vineri, că sunt aproximativ 250 de elevi care trebuie audiaţi ca martori în ancheta privind suspiciuni de fraudă la examenul de bacalaureat susţinut la Liceul „Dimitrie Bolintineanu“ şi nu s-a renunţat la aceste audieri, dar pentru că sunt foarte mulţi, a fost făcută o etapizare, mai ales că unii dintre ei urma să plece în vacanţă sau să înceapă examenele de admitere la facultate.
Staicu a precizat că procurorii şi poliţiştii au mers la liceu pentru a stabili modalitatea în care vor fi audiaţi cei 250 de elevi.
El a mai spus că pentru audiere au fost emise citaţii, nu mandate de aducere. Procurorul a precizat că procedural acest lucru nu este posibil, mandatul de aducere fiind emis doar în cazul în care o persoană citată nu se prezintă.
Staicu a adăugat că toţi elevii de la Liceul „Bolintineanu“ care doreau să dea declaraţii vineri puteau veni la Poliţia Capitalei.
Procurorul-şef a mai spus că vor fi audieri şi sâmbătă, apoi va fi o pauză duminică, iar luni vor fi reluate.
În legătură cu autocarele care au fost trimise în faţa sediului Liceului „Dimitrie Bolintineanu”, Staicu a spus că acestea au fost doar pentru a uşura deplasarea celor care au spus că pot da declaraţii vineri.
„Toţi cei prezenţi la Poliţia Capitalei sunt elevi care au dorit să fie audiaţi, s-a renunţat la transport cu autobuze şi s-a deplasat fiecare cum a putut“, a precizat Staicu.
El a mai spus că unii dintre elevii audiaţi vineri au venit însoţiţi de avocaţi, alţii de către părinţi.

Sindicatele: Şi părinţii sunt vinovaţi

Federaţia „Spiru Haret“ consideră că pentru frauda la examene trebuie traşi la răspundere nu numai profesorii care au acceptat o plată necuvenită, ci şi părinţii, care au considerat mita o soluţie pentru a acoperi „trândăvia, dezinteresul şi superficialitatea propriilor copii“.
Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“ a solicitat, vineri, într-o scrisoare deschisă adresată premierului Victor Ponta, „adoptarea de urgenţă a unor măsuri coerente, necesare şi suficiente, bazate pe o analiză reală şi corectă a problemelor din învăţământul preuniversitar, care să conducă la modificări de substanţă în funcţionarea acestui sistem“.
„În contextul derulării, în această perioadă, a examenelor de evaluare naţională şi de bacalaureat, a devenit extrem de vizibilă în spaţiul public problema fraudării acestora, iar incidente de tipul celui de la Liceul «Dimitrie Bolintineanu» din Bucureşti încep să fie şi în alte unităţi de învăţământ“, se arată în scrisoarea deschisă a federaţiei sindicale adresată premierului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS