Știri de ultima orăLocalCraiova: N.I.Herescu, omagiat la Biblioteca judeţeană "Aman"

Craiova: N.I.Herescu, omagiat la Biblioteca judeţeană „Aman”

Astăzi, începând cu ora 17.00, în sala „Marin Sorescu” de la Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman din Craiova, este programată o nouă conferinţă din ciclul „Mari necunoscuţi ai culturii române”. Realizator: prof. univ. dr. Mihaela Albu. În program: N.I.Herescu (1906-1961).
Niculae I. Herescu (n. 6 decembrie 1903 – d. 19 august 1961), latinist, poet, prozator, eseist, traducător, fondator și director al Institutului Român de Studii Latine din București (1937–1945), președinte al Societății Scriitorilor Români, director al Fundațiilor Culturale Regale Carol I din 1940. Din anul 1944 s–a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franța, unde a fost animatorul mișcării literare din exilul românesc și a funcționat ca profesor universitar de latină, primind recunoașterea unor latiniști de valoare internațională (a coordonat vol. „Ovidiana” – Paris, 1958 – editat cu ocazia aniversării a 2000 de ani de la nașterea poetului latin Ovidiu).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS