16.7 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalJudecătorii care l-au condamnat pe Năstase, prigoniţi de Ministerul Justiţiei

Judecătorii care l-au condamnat pe Năstase, prigoniţi de Ministerul Justiţiei

Cotidianul on-line Gandul.info a anunțat joi seară că Ministerul Justiției a sesizat inspecția judiciară și a cerut să se analizeze preliminar dacă cei cinci magistrați care l-au condamnat pe Adrian Nastase la închisoare cu executare au comis vreo abatere disciplinară, potrivit Hotnews. Sesizarea vine după ce avocata Gabriela Ghiță, care a reprezentat-o în dosarul „Trofeul Calității“ pe Irina Jianu, i-a transmis ministrului Titus Corlățean un memoriu în care a solicitat sesizarea inspecției judiciare și pedepsirea completului care l-a condamnat pe Năstase prin excluderea din magistratură. „În condițiile în care justițiabilii au posibilitatea de a se adresa și direct Inspecției Judiciare, și Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul justiției consideră inoportună procedura utilizată de compartimentul de specialitate din Ministerul Justiției și a dispus stoparea imediată a acestui demers susceptibil de interpretări eronate, mai ales în contextul intern și extern actual, privind o așa-zisă interferență în independența actului de justiție“, se arată într-un comunicat publicat vineri de Ministerul Justiției. Potrivit sursei citate, Serviciul Comunicare și Relații Publice și secretarul de stat coordonator din Ministerul Justiției au transmis, „fără informarea prealabilă și fără acordul ministrului justiției, la 22.06.2012“, către Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, o solicitare pentru efectuarea de verificări prealabile a aspectelor reclamate de avocatul Irina Jianu. Ministerul precizează că procedura, pe fond, „este legală și reflectă o obligație“ a ministerului de a răspunde la solicitările justițiabililor români.

Corlăţean se face că respectă justiţia

După chelfăneala primită la Bruxelles de primul ministru pe marginea independenţei justiţiei, ministrul justiției, Titus Corlățean, a dat-o la întors şi a dispus stoparea imediată a sesizării inspecției judiciare în cazul celor cinci judecători care l-au condamnat pe Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare, calificând inițiativa, care aparține unui secretar de stat din minister, drept un „demers susceptibil de interpretări eronate, mai ales în contextul intern și extern actual, privind o așa-zisă interferență în independența actului de justiție“.
„Ministrul Justiției a dispus realizarea unei verificări a modalității în care s-a procedat în speța menționată și a modului în care, în general, sunt procesate astfel de solicitări primite în mod curent la Ministerul Justiției, și va lua măsurile care se impun la finalizarea acestei investigații“, se arată în comunicatul citat.

Să fie daţi afară pentru că au îndrăznit prea mult

Potrivit cotidianului Gandul.info, „inspecția Judiciară a fost sesizată la 26.06.2012, în temeiul art. 45 alin. 1 din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (astfel după cum a fost modificată prin Legea nr. 24/2012), în vederea efectuării de verificări prealabile cu privire la eventualitatea săvârșirii unor abateri disciplinare de către magistrații care au judecat și soluționat cauza ce a format obiectul dosarului nr. 2470/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție“. În acest dosar, Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, iar avocata Gabriela Ghiță susține că judecătoarele Livia Stanciu (președinta Curții Supreme), Florentina Dragomir, Maricela Cobzariu, Sofica Dumitrașcu și Ioana Alina Ilie au acționat cu rea-credință. Avocata susține că cele cinci judecătoare ar fi încălcat statutul judecătorilor și procurorilor pentru că și-ar fi „exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență“.
Pe lângă declanșarea acțiunii disciplinare, se cere sancționarea celor cinci judecătoare prin excluderea din magistratură, invocând respingerea mai multor cereri de sesizare a Curții Constituționale și neaprobarea unei serii de alte solicitări ale apărării.

Click News

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS