32.8 C
Craiova
luni, 17 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalPoşulescu şi Pătatu, arestaţi

Poşulescu şi Pătatu, arestaţi

Tribunalul Dolj a dispus joi seară arestarea preventivă pentru 29 de zile a craiovenilor Adrian Poşulescu, Laurenţiu Capotescu, zis Pătatu, şi a lui Decebal Simion Gănescu, cu domiciliul în Zimnicea, toţi trei fiind acuzaţi de comiterea de fraude cu cărţi de credit.
Potrivit anchetatorilor, Poşulescu şi Pătatu au intrat în vizorul oamenilor legii în luna februarie, când au fost obţinute date că primul se ocupa cu fabricarea la comandă a gurilor de bancomat, pe care le vindea de obicei în barul „Ramses“ din Craiova, care îi aparţine. Totul a pornit de la interceptarea unei discuţii telefonice dintre Capotescu şi Poşulescu, în care primul insista că „vine omu’ să cumpere mesele şi scaunele“. Oamenii legii şi-au dat seama că respectivii vorbeau „codat“ şi că era vorba de cu totul altceva, mai ales că era puţin probabil ca Poşulescu să-şi vândă mobilierul din bar. Pe 9 mai, Gănescu a venit la Craiova şi a cumpărat de la Poşulescu o gură de bancomat, aceasta fiind, de fapt, tranzacţia aranjată la telefon. Anchetatorii au renunţat să-l reţină atunci de teama producerii unui accident, pentru că, la plecare, Gănescu circula cu viteză foarte mare şi nu era singur în maşină. Zimniceanul a fost reţinut miercuri noapte, când a venit la Poşulescu pentru că nu se descurcase cu softul aparaturii.
În urma anchetei desfăşurate de procurorii DIICOT cu sprijinul ofiţerilor BCCO Craiova, s-a stabilit că Poşulescu confecţiona aparatură pentru copierea datelor de pe cărţile de credit, aparatură care ajungea pe bancomate din ţară şi străinătate. Poşulescu vindea skimmerele cu ajutorul lui Capotescu şi Poenaru, un singur dispozitiv costând 3.000 de euro. Joi, după ce inculpaţii au fost audiaţi, procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Poşulescu, Capotescu şi Gănescu, iar un al patrulea membru al grupării, Covaci Junior Poenaru, a fost obligat să nu părăsească localitatea timp de 30 de zile.
Joi seară, Poşulescu, Capotescu şi Gănescu au fost duşi în faţa judecătorilor de la Tribunalul Dolj, care au dispus arestarea preventivă a celor trei pentru 29 de zile.
• Aldezir Marin

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

64 COMENTARII