17.8 C
Craiova
sâmbătă, 26 octombrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalEURO 2024 | Ce victorie! România a surclasat Ucraina şi a făcut un pas uriaş către optimi

EURO 2024 | Ce victorie! România a surclasat Ucraina şi a făcut un pas uriaş către optimi

Naţionala României a surprins foarte plăcut la meciul de debut la Campionatul European din Germania. Elevii lui Edward Iordănescu s-au impus de o manieră categorică, scor 3-0, în faţa Ucrainei, în primul meci din Grupa E. În urma acestui rezultat, tricolorii au făcut un pas uriaş spre optimile de finală.

Băieţii noştri au început temători meciul şi au fost dominaţi copios în primele 20 de minute. Impulsionaţi de cei peste 30.000 de suporteri din tribunele stadionului din Munchen, românii au ieşit mai mult la joc şi ce a urmat a depăşit orice imaginaţie. Putem spune că România a făcut un meci perfect pe faza defensivă şi surprinzător de eficient în plan ofensiv. Au impresionat prin determinarea arătată şi risipa uriaşă de efort.

Trei goluri superbe, sărbătoare „galbenă“

Tricolorii au deschis scorul prin Nicolae Stanciu, cu un şut superb, de la 17 metri, la vinclu, după un assist al lui Man (’29, 1-0).
Stanciu a fost aproape de golul doi, cu o centrare dintr-un corner de pe stânga, dar mingea a lovit transversala (’39).

Mulţimea galbenă de la Munchen şi românii din faţa televizoarelor au „explodat“ din nou în minutul 53. Răzvan Marin a prins o „torpilăׅ“ de la 20 de metri, care a trecut pe sub Lunin şi scorul a devenit 2-0.

Tricolorii au continuat să atace şi au izbutit un nou gol. A fost un corner bătut scurt de Stanciu, la Man, acesta a pătruns în careu şi i-a pasat în faţa porţii lui Drăguş, care a pus latul pentru 3-0!

Finalul a fost la fel de încins, chiar dacă nu s-a mai înscris. Un mare merit la victoria tricolorilor l-a avut şi Niţă, portarul nostru având două-trei intervenţii excelente.

România:

Niţă – Raţiu, Drăguşin, Burcă, Bancu – M. Marin (’75, Rus) – Man (’62, Mihăilă), R. Marin, Stanciu (’87, Racoviţan), Coman (’62, I. Hagi) – Drăguş (’75, Puşcaş).
Selecţioner: Edward Iordănescu.

Ucraina:

Lunin – Konoplya (’72, Tymchyk), Zabarnyi, Matviienko, Zinchenko – Stepanenko (’63, Brazhko), Shaparenko (’62, Yaremchuk) – Tsygankov (’62, Yarmolenko), Sudakov (’83, Malinovsky), Mudryk – Dovbyk.
Selecţioner: Sergiy Rebrov.

Cartonaşe galbene: R. Marin ’79 / Konoplya ’67.
Au arbitrat: Glenn Nyberg – Mahbod Beigi, Andreas Soderqvist (Suedia); Espen Eskas (Norvegia).
VAR: Pol van Boekel (Olanda) – Jerome Brisard (Franţa), Rob Dieperink (Olanda).

Celălalt meci al Grupei E, Belgia – Slovacia, se dispută tot astăzi, de la ora 19.00.

În etapa viitoare, Slovacia va întâlni Ucraina vineri, 21 iunie, de la ora 16.00, iar România va da piept cu Belgia sâmbătă, 22 iunie, de la ora 22.00, la Koln.

Citeşte şi: Costel Gâlcă, înaintea decolării spre Austria: „Avem nevoie de jucători de calitate!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS