Despre iertare

În fiecare familie, Paştele adună în jurul mesei pe cei din casă. În această perioadă, cu toţii facem pregătirile necesare pentru Paşte. Tot acum e vremea cea mai potrivită să ne hrănim şi sufletul, nu numai pântecul.

Hrana sufletului nostru, hrana sufletelor celor dragi, a celor din familia noastră, a oamenilor cu care împărtăşim bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos nu ne costă nimic material.

Putem alege să investim benefic pentru noi şi pentru familia noastră în această perioadă, când se deschid cerurile. Acum, îi poţi da lui Iisus şi El este gata să ia grijile tale, nevoile tale, durerile tale, suferinţa, slăbiciunile şi tot ceea ce te răneşte. Poţi lăsa acum ca asupra ta să se reverse liniştea, pacea şi, mai ales, să îţi simţi sufletul plin de harul lui Dumnezeu. Acesta este momentul în care poţi hrăni sufletul tău şi al celorlalţi.

În acest context, iertarea este cheia. „Daţi şi vi se va da“, spune El. Există o reciprocitate stabilită între a primi şi a da. Cu ce măsură veţi da, cu aceea veţi primi. Asta înseamnă, că, dacă noi suntem cei care iniţiem actul de a dărui, suntem şi cei care stabilim măsura. Şi, cu cât dăruim mai multă iertate, cu atât putem primi deci mai multă linişte şi pace. Dificultatea majoră pe care o întâmpinăm în iertarea autentică este generată de faptul că noi credem că trebuie să iertăm adevărul, şi nu nişte iluzii. Concepem iertarea ca pe o încercare zadarnică de a ignora ceea ce există, de a trece cu vederea adevărul şi de aceea vina nu poate fi iertată… Iar cei vinovaţi sunt de două ori condamnaţi: o dată de ei înşişi, pentru ceea ce gândesc că au făcut şi încă o dată de cei pe care îi consideră vinovaţi.

Dacă noi suntem cei care credem că am greşit, putem acum, prin spovedanie, prin iubire şi prin blândeţe, să începem prin a ne ierta pe noi înşine. Putem aduce acum o tăcută binecuvântare şi o mare uşurare sufletului nostru. Apoi, tăcut, sau prin cuvinte şi gesturi, îi putem ierta şi pe cei care cred că suntem vinovaţi faţă de ei, oferindu-le lumina iubirii. E momentul să ne iertăm „duşmanii“ sau pe cei care ne-au rănit să-i graţiem. Iertarea trebuie exersată şi, cu cât o exersăm mai mult, cu atât căpătăm libertate şi pace. Ne eliberăm de toate gândurile de vinovăţie. Cu bunăvoinţă şi onestitate, vom putea începe să simţim o uşurare a poverii din piept sau de pe umeri. Perioada aceasta o putem folosi pentru a experimenta scăparea de toate lanţurile grele pe care le-am pus sufletului nostru şi altor suflete. Nimeni nu poate da decât dacă are. În fapt, a da este dovada lui a avea. Acum e momentul să dăm bucuroşi. În felul acesta, vom avea. Pur şi simplu, putem încerca să coborâm din minte în inimă, pentru că mintea neiertătoare este sfâşiată de îndoială şi confuzie, este temătoare şi uneori mânioasă. Mintea neiertătoare se află în disperare, deci judecă. Şi consideră uneori că judecata ei asupra lumii este ireversibilă şi corectă. Nu întreabă, deoarece crede că ştie. Mintea nu pune sub semnul întrebării, deoarece crede că are dreptate.

Dacă însă coborâm în suflet, putem face un exerciţiu al iertării: închidem ochii şi ne imaginăm că îl privim în mintea noastră pe cel care ne-a supărat sau ne-a rănit. Să ne uităm la el o vreme. Apoi, încercăm să percepem o lumină, undeva în el, o mică scânteiere luminoasă, ce străbate prin imaginea distorsionată pe care o avem. Încercăm să lăsăm această lumină să se extindă până când îl acoperă, făcând imaginea să devină frumoasă, luminoasă, ştiind că există şi alt mod de a privi. Ne uităm o vreme la această percepţie schimbată, apoi ne îndreptăm gândul către cineva pe care îl numim prieten. Încercăm apoi să transferăm asupra lui lumina pe care am învăţat să o vedem în jurul fostului nostru duşman. Ne percepem acum prietenul ca fiind mai mult decât prieten, ca fiind lumină pură, care vindecă şi întregeşte. Şi care se uneşte, apoi, cu imaginea celui care ne-a rănit, pentru a deveni o singură lumină mai strălucitoare. Această lumină devine una cu sufletul nostru şi ne binecuvântează. Suntem iertaţi acum de către noi înşine.

Iertarea este cheia tuturor comorilor pe care le avem în sufletul nostru: nobleţea, compasiunea, pacea, iubirea, adevărul. Învăţarea iertării hrăneşte sufletul nostru şi al celorlalţi, făcând să apară bucuria, mulţumirea, împlinirea şi, mai ales, libertatea. Şi tu poţi alege să eliberezi în loc să legi, fiindcă astfel devii eliberat! În această stare, poţi oferi celor pe care îi iubeşti rodul bun al sufletului tău!