17.9 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPreşedinţii circumscripţiilor care lipsesc nemotivat, amendaţi

Preşedinţii circumscripţiilor care lipsesc nemotivat, amendaţi

Preşedinţii birourilor electorale de circumscripţii sau locţiitorii acestora care lipsesc nejustificat de la activitatea pentru care au fost învestiţi prin proces-verbal de desemnare, după ce au fost traşi la sorţi, riscă amenzi de la 1.400 la 2.000 de lei.

 

 

OLT. Mai multe persoane se aflau ieri în situaţia de a primi astfel de sancţiuni contravenţionale, conform articolului 103, litera S din Legea nr. 67/2004. Mai mult. Sunt şi unii, din rândul juriştilor, care, la o săptămână de la tragerea la sorţi, nici nu ştiau că au fost desemnaţi pentru funcţia publică de preşedinte de circumscripţie. „Asemenea amenzi riscă şi preşedinţii de circumscripţii care ulterior au renunţat la această calitate, dar care nu au anunţat Tribunalul Olt prin cerere de înlocuire sau care nu au anexat la solicitarea de înlocuire actul doveditor prin care să-şi motiveze decizia. Acest lucru l-au putut face până aseară, la ora 24.00. Cine a rămas pe dinafara legii la acest capitol astăzi va lua la cunoştinţă de amendă, ca absent de la activitate“, a declarat ieri preşedintele BEJ, judecătorul Alexandru Herţoiu.

 

Absenţi la instruire

 

Zeci de preşedinţi de circumscripţii nu intraseră până ieri în posesia proceselor-verbale de învestire şi a ştampilelor de circumscripţie. Toate aceste materiale au fost înmânate sâmbătă, în sala mare a Consiliului Judeţean Olt, unde a avut loc o şedinţă de instruire pe teme electorale de la care au lipsit preşedinţii circumscripţiilor de la Corabia, Scorniceşti, Baldovineşti, Bârza, Bucinişu, Cârlogani, Corbu, Dobreţu, Fălcoiu, Găvăneşti, Iancu Jianu, Gârcov, Nicolae Titulescu, Oboga, Perieţi, Schitu, Spineni, Şopârliţa, Icoana şi Slătioara. Aşa că, ieri, reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean au „stat“ pe telefoane, pentru a-i pune în gardă pe absenţi să treacă pe la CJ, pentru a-şi ridica materialele. Aşa s-a aflat că unele persoane au renunţat la calitatea de preşedinte de circumscripţie şi că preşedintele circumscripţiei de la Slătioara, juristul Nicolae Ovidiu Răceală, nu ştia că a fost desemnat pentru această calitate. Omul a rămas mut de uimire când a aflat, întrebând pierdut cine l-a pus pe el pe lista juriştilor care au participat la tragerea la sorţi. Din cele 13 contestaţii îndreptate împotriva unor preşedinţi de circumscripţii, numai cinci au fost admise, preşedintele Tribunalului Olt desemnând alte persoane, tot prin tragere la sorţi.

 

Calendar

 

Următorul pas electoral este, potrivit calendarului privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, punerea la dispoziţia primarilor a listelor electorale permanente, termenul legal al acţiunii fiind 15 aprilie. Data-limită a depunerii candidaturilor este 22 aprilie. Pot depune candidaturi partidele politice, alianţele politice, şi cele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, dar şi candidaţii independenţi. Cele acceptate trebuie afişate la sediile birourilor de circumscripţie la 24 de ore de la înregistrare. Împotriva acceptării sau repingerii candidaturilor se pot formula contestaţii scrise în instanţă, în termen de 48 de ore de la afişare. Împotriva soluţiei instanţei poate fi declarat recurs. În 24 de ore de la înregistrarea acestuia, instanţa superioară dă soluţii prin hotărâre definitivă şi irevocabilă. Cel mai târziu pe 29 aprilie candidaturile rămân definitive.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS