17.6 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljBonurile agricole nu mai sunt valabile

Bonurile agricole nu mai sunt valabile

Fermierii care nu au folosit bonurile agricole până sâmbătă, 15 decembrie, şi-au pierdut dreptul de a le mai utiliza deoarece, potrivit legii, acestea şi-au pierdut valabilitatea.

Anul acesta, pentru înfiinţarea culturilor de toamnă, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a oferit fermierilor sprijin financiar de peste trei ori mai mare decât anul trecut. Dacă în 2006, producătorii care au înfiinţat culturi de toamnă au primit sprijin în bonuri valorice de 150 lei/ha, indiferent de cultură, anul acesta, pentru achiziţionarea de seminţe, îngrăşăminte sau pesticide, suma depăşeşte, în medie, 400 lei/ha (500 lei/ha- grâu, 400 lei/ha – rapiţă şi 450 lei/ha pentru alte culturi). Cu toate acestea, suprafaţa pentru care doljenii au solicitat subvenţia anul acesta nu a atins nici măcar nivelul de anul trecut, când numărul cererilor a depăşit 78.000 (o suprafaţă de aproximativ 210.000 de hectare). „Numărul total de cereri depuse de fermieri anul acesta este de 55.090. Numărul total de bonuri aferente cererilor se ridică la peste 90.000, având o valoare de peste 96 de milioane de lei“, a declarat Veronica Cocoşilă, şefa Serviciului examinări cereri din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Dolj.

96 de milioane de lei pentru subvenţii

Ca şi anul trecut, producătorii agricoli doljeni au atras una dintre cele mai mari sume de bani pentru sprijin financiar destinat înfiinţării culturilor de toamnă. „Suntem pe primul loc atât ca număr de cereri, cât şi la număr de bonuri emise şi la sumă“, a precizat Veronica Cocoşilă.

Din cele peste 96 de milioane de lei solicitate de fermierii doljeni, furnizorii de motorină, biodisel, seminţe sau pesticide au decontat doar aproximativ 59 de milioane de lei, adică 61%.

Cu toate acestea, deocamdată este destul de greu de precizat câţi bani au fost folosiţi pentru înfiinţarea efectivă a culturilor agricole. „Furnizorii au termen-limită de decontare a bonurilor sfârşitul lunii februarie, astfel că restul de bani vor fi decontaţi în următoarea perioadă“, a explicat Cocoşilă.

15 doljeni au renunţat la bonuri

Până în prezent au fost cazuri de pierdere sau furturi de bonuri, iar 15 persoane au renunţat la bonurile valorice. „Legislaţia permite ca aceia care vin cu banii înapoi să nu mai fie declaraţi debitori. Deocamdată, doar 15 persoane au renunţat la bonuri. S-ar putea însă să fie mai multe“, a adăugat Veronica Cocoşilă. Aceasta a explicat că fermierii care vor fi declaraţi debitori nu vor mai putea primi nici un fel de subvenţie în următorii trei ani. „Fermierii au conştientizat că vor fi controlaţi şi că riscă să piardă subvenţia dacă nu fac dovada că au folosit banii pentru înfiinţarea culturilor de toamnă“, a mai spus Cocoşilă. Fermierii care au declarat pierderea sau furtul bonurilor valorice şi fac dovada că au anunţat acest lucru la un ziar pentru a fi anulate nu vor apărea ca debitori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS