23.9 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjJandarmii strâng bani pentru sinistraţii din Tecuci

Jandarmii strâng bani pentru sinistraţii din Tecuci

Jandarmii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Gorj s-au implicat într-o acţiune de strângere de fonduri pentru colegii lor în municipiul Tecuci, judeţul Galaţi, care au fost afectaţi de inundaţiile de la începutul lunii.

Printre cele peste 1.400 de gospodării din Tecuci afectate de deversarea râului Bârlad se numără şi câteva familii care aparţin unor cadre militare ale Jandarmeriei Galaţi. Un apel umanitar sosit în urmă cu două zile la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Gorj a făcut ca angajaţii acestei unităţi să strângă bani pentru colegii lor. Au fost adunaţi peste 4.000 de lei, acţiunea de strângere de fonduri fiind în derulare. „În această lună am primit trei apeluri umanitare. Printre acestea se află şi cel pentru ajutorarea familiilor cadrelor jandarmeriei din Galaţi, care au fost lovite de necazuri de pe urma inundaţiilor. Patru case au fost distruse de ape, iar în alte 12 imobile apele revărsate au distrus în totalitate bunurile oamenilor. Trebuie ajutaţi nu numai pentru că ne sunt colegi, dar şi ei ne-ar fi ajutat cu siguranţă pe noi la un necaz“, a afirmat purtătorul de cuvânt al IJJ Gorj, Alin Constantin Ivan.

Fiecare jandarm donează câţi bani vrea

Din 10 septembrie şi până în prezent, 370 de cadre ale jandarmeriei gorjene au donat bani. „Sumele de bani pe care fiecare jandarm le dă sau cine doreşte nu sunt fixe. Ei sunt cei care hotărăsc cu ce sumă ajută şi dacă vor să ajute, însă nu a pus nimeni probleme până acum. Este o problemă până la urmă de suflet“, a adăugat Ivan.
Unul dintre jandarmi care au contribuit la ajutorarea colegilor a spus: „Nu este prima dată când dăm bani pentru a ajuta pe cineva. Am avut dese apeluri umanitare şi am considerat că e bine să ajutăm. Nici de această dată nu ne dăm înapoi“.

Asociaţia pentru ajutorarea cadrelor din Jandarmeria Gorj

La nivelul unităţii de jandarmii din Gorj a fost înfiinţată o asociaţie pentru ajutorarea cadrelor din jandarmerie aflate la necaz. În cazul unui deces sau a unei situaţii ce necesită un ajutor financiar, asociaţia respectivă este cea care se ocupă de ajutorul umanitar solicitat. „Asociaţia are personalitate juridică şi a fost înfiinţată pe 22 august 2007. Până în prezent are 314 membri şi cei care vor să facă parte din această asociaţie se pot înscrie. Mă refer la cadrele de jandarmi. Lunar, aceştia plătesc o cotizaţie de zece lei şi în cazul unui eveniment nefericit, asociaţia virează imediat banii necesari, „astfel încât să poată veni în ajutorul celui care are neapărată nevoie“, a afirmat locotenentul Alin Ivan. De la începutul acestui an şi până în prezent, jandarmii gorjeni au răspuns la 53 de apeluri umanitare primite din toate colţurile ţării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS