Spectacolul „Zig si More“, in regia lui Alexandru Boureanu, care s-a jucat duminica, 5 noiembrie, in Sala „I. D. Sirbu“ a Teatrului National „Marin Sorescu“ din Craiova, a avut un mare succes la public. Asa cum anticipau specialistii, „Zig si More“ a facut un dublu pariu. Primul se referea la intâlnirea unor actori tineri (Dragos Macesanu si Mihai Logofatu de la Departamentul de Arta Teatrala craiovean, precum si un copil incredibil de talentat – Filip Rababoc) cu teatrul. Acestia au avut sansa de a juca alaturi de doi actori consacrati ai Nationalului: Angel Rababoc si maestrul Valer Dellakeza. Al doilea pariu s-a incadrat in tema „de-a viata si de-a moartea“. Marine Auriol este autoarea acestei „povesti“ a carei simplitate l-a frapat pe dramaturgul Gilles Granouillet: „Intr-un context de razboi, tânarul Zig este prizonierul unei mine (daca se misca, va sari in aer). Din câmp inamic este supravegheat de un soldat care asteapta ora fatala si inevitabila. Zig da dovada de o rezistenta iesita din comun: trec ore, zile, luni si ani, iar el ramâne tot pe mina, nemiscat, supravegheat de More. Pe masura ce trece timpul, intre cei doi se stabileste o relatie. Cei doi inamici intra in dialog, aceasta lupta imobila ii apropie, singuratatea ii leaga. Raporturile de forte par bine stabilite si univoce pâna când cititorul descopera ca, in timp ce More doarme, Zig se plimba in deplina libertate, departe de mina ce parea sa-l tina prizonier. Surprinzatoarea rezistenta a copilului isi va gasi o explicatie rationala ce da o cu totul alta perspectiva naturii relatiilor dintre cei doi protagonisti. Cu un limbaj simplu, eficient, lipsit de podoabe, Marine Auriol conduce intriga cu un simt al suspansului remarcabil“.
In viziunea regizorului Alexandru Boureanu, cei doi protagonisti nu au biografie si aproape si-au pierdut personalitatea: „Actioneaza doar dupa instincte si dupa regulile manipularii. Ei raspund parca robotic unor deprinderi si comenzi inoculate de catre fortele aflate in conflict. Dezumanizarea este vizata primordial. Lumea este asezata pe o mina. Aici ei petrec zece ani. Si-au spus parca tot si totusi nu vorbesc despre nimic. Spectatori la prietenia unor umbre croite pe un drum cu unica directie catre decesul spiritual“. Un spectacol tulburator, un spectacol socant, imprevizibil.
