Ori ca numele le-a purtat ghinion ori ca asa le-a fost lor dat sa traiasca, familia Saracin din Tâmna abia daca-si poate duce zilele de saracie. Daca mai socotesti ca nu e vorba doar de una, ci de sapte saracii puse la un loc, atunci tabloul este cât se poate de graitor: sapte guri flamânde, invârtindu-se când in curtea goala, când in casa prapadita. In rest, un magar de imprumut, trei pisici lesinate si doua tufe de trandafiri frumosi, care sa le astâmpere Saracinilor pofta de avutie.
Le punea masa. Tocmai venise de la Severin, fusese sa plateasca factura la curent. I-a gasit pe copii acasa, ocupati cu tot felul de nimicuri de-ale vacantei. Ba incurcând si mai mult saracia din casa, ba facându-si de lucru cu pustietatea curtii. Cel mai mult il alergau pe Puiu – magarul pe care-l luase femeia cu imprumut de la frate-sau. Adusese animalul in curte de vreo saptamâna, dar zanaticii reusisera sa scoata deja sufletul din el. Pentru munca, sa-i ajute la carat, se gândise ea cu barbatu-sau când l-au cerut. Dar n-au avut vreme sa-l inhame la droaga, ca impielitatii au si pus stapânire pe el. Cum alte jucarii nu aveau, iar de mâte se plictisisera, copiii l-au facut pe Puiu principalul lor tovaras de joaca. L-au calarit, l-au impins si l-au tras in sus si-n jos, l-au apucat de coada si de urechi, de l-au prostit de tot pe saracul animal. Nu-i vorba, cu toata tortura de care avea parte, si lui ii placea sa vada atâtia copii in jur. Iar culmea petrecerii era la orele importante ale zilei: fix la sase dimineata, douasprezece la prânz, sase ale amiezii si miezul noptii, Puiu se apuca sa raga cât il tineau bojocii. Intr-o clipa, picimea lui Saracin dadea fuga in pragul casei si se punea pe râs, cu mâinile la burta. De aici incepea bâlciul: copii si magar se fugareau si se hârjoneau de abia mai putea sa-i adune Maria pe micuti la culcare, la lectii ori la masa…
Se lupta de mici cu viata
Asa facusera si acum. Se hârjonisera zdravan, pesemne, gândea Maria in timp ce le turna ciorba in farfurii, daca se asezasera ei asa cuminti la masa. Nu s-a impotrivit unul la chemarea ei. L-au lasat pe Puiu in curte, aproape lipit de-un prun, sleit de puteri. Si au intrat suflând din greu, cu fetele imbujorate, uitându-se pofticiosi la oala. Gatise Amalia de data asta, cât fusese ea plecata. O fiertura de legume, rosita bine si acrisoara. Buna. Avea doar sase ani copila, dar invatase deja treburile gospodaresti, la fel ca si sora-sa mai mare cu cinci ani decât ea, Aurelia. De câte ori era Maria la munca in sat, cu ziua ori plecata cu treaba, fetele faceau cu schimbul la gatit si spalat. Ba de multe ori aveau grija si de baieti – Papi, Remus si Bâtu. Erau ei marisori, dar de mâna de femeie aveau nevoie tot timpul, invatasera fetele si asta! Le cârpeau pantalonii, ii spalau prin urechi ori le clateau bluzele de joaca, munci pe care mama-sa nu mai avea vreme sa le duca la bun sfârsit. Când terminau, se duceau si ele la joaca si distractia cu Puiu.
Le-au murit gainile, le-a cazut casa…
Asta e, viata de femeie nu e usoara, se gândea Maria in vreme ce-si privea copiii infulecând. Nici a ei nu fusese: se maritase de tânara, la 18 ani. Barbatul, daca n-a fost bun, l-a lasat dupa numai doi ani. Ceva mai târziu l-a gasit pe Gheorghe – om serios, harnic, dar la fel de neavut ca si ea. L-a luat de sot, totusi, zicându-si ca mai mult decât bogatia sunt mai scumpe pacea si intelegerea. La saracie nu s-a mai gândit atunci. Dar dupa numai câteva luni, când frumusetea maritisului a mai slabit si primul copil a cerut cheltuiala in plus, Maria si Gheorghe au dat cu fruntea de greutati. De-atunci, nici una nu i-a crutat: copiii s-au inmultit, la fel si nevoile. Ea cu munca prin sat, el cu câte un contract pe an in constructii, cum era calificat, abia daca isi duceau zilele. Si când credeau ei ca era ceva mai multa liniste, se pomeneau cu câte o pocitanie pe cap: cum a fost toamna trecuta, când le-au murit toate gainile; sau in primavara, când de la ploi li s-a surpat jumatate din casa…
Nimeni nu le-a sarit in ajutor niciodata. Doar ei sapte, asa sarmani si nemâncati, le-au dus in cârca, dupa puteri. Si le-or mai duce, ca n-au ce face, ofteaza Maria, in casa aia prapadita, cu Puiu, sapte pruni, doi trandafiri si niste pui de mâta…
