4.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 decembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalUniversitarii craioveni isi ascund averile

Universitarii craioveni isi ascund averile

Cadrele universitare craiovene intârzie sa-si publice declaratiile de avere, in ciuda faptului ca institutiile de invatamânt pe care le conduc ar putea ramâne din aceasta cauza fara finantare, asa cum au amenintat reprezentantii Ministerului Educatiei si Cercetarii.


Cei mai multi dintre profesorii universitari refuza si contesta actul normativ pe baza caruia trebuie sa-si faca publice bunurile obtinute inainte si dupa detinerea functiei de conducere. In ciuda faptului ca declaratiile ar fi trebuit sa apara pe site-urile universitatilor, inca din 2004, universitarii craioveni gasesc tot felul de scuze. Ei se multumesc sa spuna ca daca vor face publice declaratiile de avere vor deveni o tinta perfecta pentru infractori. Declararea averii a devenit de câteva zile subiectul central al discutiilor dintre dascalii din Universitatea din Craiova. Intrebati daca isi vor face publice declaratiile de avere, majoritatea profesorilor spun ca salariul este confidential, dar motivant. „Unde-i lege, nu-i tocmeala. Nu vom fi tocmai noi cuiul lui Pepelea. Daca legea prevede ca acest lucru trebuie facut, ne conformam. In ceea ce ma priveste, pot spune ca in afara de un apartament la bloc, in care locuiesc impreuna cu sotia si cu cei doi copii, mai detin o masina si câteva conturi modeste. In rest, nu am nimic de declarat. Singurele surse de venit sunt salariul meu si al sotiei mele. Nu avem vile, case de vacanta, terenuri, si-mi pare nespus de rau. Daca mi-a placut cartea, o sa ramân cu ea si o sa-mi fac vile din carti“, a spus prof. univ. dr. Dumitru Busneag, decanul Facultatii de Matematica-Informatica din Craiova.


Declaratii insotite de protectie


Profesorii craioveni aflati in functii de conducere sunt nemultumiti ca din Universitate doar ei trebuie sa-si declare averile, nu si celelalte cadre didactice. Argumentul adus de ei este acela ca si cei care nu au functii inalte au sursele lor de imbogatire. „Parerile sunt impartite fata de aceste declaratii. Au existat decani care au argumentat faptul ca, facându-si publice declaratiile de avere si bunurile detinute, risca sa devina posibile victime ale raufacatorilor. Personal, consider ca aceste declaratii ar trebui insotite de protectie. Cred ca este oarecum normal si, din acest motiv, am câteva retineri. Eu sunt de acord sa-mi justific bunurile obtinute, deoarece le detin in mod licit si nu as refuza nicicând o discutie in care sa explic modul in care le-am obtinut“, a precizat prof. univ. dr. Radu Constantinescu, prorector la Universitatea din Craiova. Vladimir Osiac, decanul Facultatii de Istorie-Filosofie-Geografie, din cadrul Universitatii din Craiova, se declara de acord cu ideea declararii averii de catre profesori. „Nu suntem functionari publici, dar cred ca ar fi o masura binevenita“, a spus decanul Osiac.


Studentii sunt pro, profesorii… mai mult contra


Masura declararii averii de catre profesorii universitari este considerata de bun augur de catre studenti. „Cred ca toti angajatii din sistemul educational public ar trebui sa aiba la vedere atât veniturile, cât si averea. Cu atât mai mult cu cât toata lumea vorbeste acum despre asa-zisa transparenta, dar totul se face cu pasi marunti. Cei care ocupa functii de conducere in mediul academic si nu vor sa-si declare veniturile inseamna ca au ceva de ascuns“, a precizat Florin Gust, presedintele Uniunii Studentilor din România (USR).


Desi spun ca nu au nimic de ascuns, exista si profesori universitari care nu sunt incântati de ideea sa-si faca publice averile. In aceasta categorie intra si decanul Facultatii de Litere, conf. univ. dr. Cristiana Teodorescu, care spune ca, la salariile mici ale profesorilor, aceasta initiativa este bizara. „Mi se pare chiar o prostie. Când la noi este o asemenea zbatere pentru salariile noastre de mizerie, asta ne-ar mai lipsi. Este posibil ca atunci când esti numit in functie sa ai un venit mult mai mare decât la terminarea mandatului de patru ani. Munca unui profesor este un stres, iar indemnizatia de 30%, pe care o are un decan pentru functia pe care o detine, nu reprezinta o avere, iar fericirea nu e maxima“, a completat decanul Facultatii de Litere.


Transparenta


In sedinta Colegiului Senatului Universitatii s-a hotarât ca declaratiile de avere ale persoanelor cu functii de conducere, la nivelul facultatilor, sa fie depuse la Serviciul Resurse Umane al institutiei de invatamânt superior, pâna la sfârsitul saptamânii in curs.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII