• La indicatia Bancii Mondiale, regasita in programul „Sun Set“, banca de comert exterior este lichidata prin… absorbtie
• Din arhiva Bancorex au disparut documente
• Daca banca era intr-adevar la pamint, de ce nu s-au aplicat legile bancare si Legea falimentului?
• Procedura falimentului scotea la lumina lucruri care nu conveneau unui grup de interese?
• Ancheta (analiza) asupra situatiei Bancorex a fost mai mult mimata
30 martie 1998. Dupa inlocuirea din functia de presedinte a lui Florin Ionescu, cel care a raportat in anul 1997 un „profit record“ al bancii care, de fapt, a fost o pierdere record de 623 de miliarde de lei, Bancorex a inceput sa fie „pilotata“ in deriva, cu un scop unic: acela de a esua. Noul presedinte, Vlad Soare, anunta inca de la instalare un amplu program de restructurare a bancii, actiune care pare sa nu fi convenit nici Bancii Mondiale, dar nici Bancii Nationale a Romaniei, guvernatorul Mugur Isarescu fiind de altfel promotorul unor actiuni greu explicabile.
Ciudat este de ce din 1998 in banca au fost „infiltrate“ persoane al caror unic obiectiv a fost acela de a obtine profituri substantiale din prestarea unor asa-zise acte de consultanta, si carora putin le pasa de soarta Bancorex.
Este si cazul lui Rachel Sargent, cetatean britanic, angajata in banca de fostul vicepresedinte al Bancorex, Dragos Andrei. Persoana respectiva a fost numita directoarea Departamentului Participatii din Bancorex si era desemnata sa poarte negocieri cu Banca Mondiala si Fondul Monetar International pentru acceptarea masurilor de redresare a bancii. Despre cum a „negociat“ cu Banca Mondiala si FMI „chestiunea Bancorex“ ne dam seama din textul scrisorii trimise de aceasta presedintelui Vlad Soare. Textul documentului, publicat in ziarul National din 9 noiembrie 1998, este sugestiv: „Din intilnirile pe care le-am avut cu domnul Ruhl (Cristof Ruhl, senior economist la Banca Mondiala) s-au distins serioasele ingrijorari pe care acesta le are cu privire la Bancorex. Intrebarile pe care le pun in mod constant reprezentantii Bancii Mondiale sint daca Bancorex ar trebui sa existe si daca Romania are nevoie de Bancorex. Avind in vedere intilnirea pe care ati avut-o anterior cu domnul Ettori (Francois Ettori, Country head al Bancii Mondiale – n.r.) sint convinsa ca ar putea fi foarte benefica participarea dumneavoastra la aceste discutii, mai ales ca anticipez o serie de intrebari foarte severe, dure“. Devenea clar ca Banca Mondiala nu privea cu ochi buni programul de restructurare a Bancorex elaborat de Vlad Soare. Acest lucru a devenit si mai clar in momentul in care BNR cere stoparea oricarei actiuni de dezvoltare a bancii. Scrisoarea lui Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, adresata presedintelui Bancorex, Vlad Soare, este elocventa. Iata doar un pasaj din aceasta: „Membrii Consiliului de Administratie (al BNR – n.r.) au mai subliniat ca masurile vizind dezvoltarea bancii (Bancorex – n.r.), prin extinderea retelei si operatiunilor, indeosebi in exterior, desi corecte principial, nu sint de actualitate, ele presupunind, in prealabil, redresarea bancii (…) Fata de cele aratate, va rugam a reanaliza cu toata atentia Planul de restructurare a Bancii Romane de Comert Exterior, in vederea imbunatatirii acestuia tinind seama de punctele de vedere exprimate de Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei“.
Cu alte cuvinte, guvernatorul Mugur Isarescu, in numele Consiliului de Administratie al BNR, cerea conducerii Bancorex sa renunte tocmai la operatiunile care au consolidat si sporit reputatia bancii pina in 1996, si anume: sa renunte la atragerea de resurse financiare externe la costuri de trei ori mai mici decit reusea statul sa se imprumute si sa renunte la creditarea importurilor energetice si sa limiteze operatiunile de credit. Culmea este ca tocmai aceste cerinte ale BNR si ale Bancii Mondiale au condus la prabusirea Bancorex. N-a pierdut doar Bancorex, ci si statul atunci cind operatiunile de creditare a importurilor energetice s-au mutat de la banca romaneasca la banci straine. ING de pilda.
Zilele Bancorexului erau numarate. La fel si ale presedintelui Vlad Soare, precum si ale Programului de salvare a bancii. In februarie 1999, echipa de conducere a Bancorex demisioneaza. Cu o zi inainte de aceasta decizie, Agentia Rompres difuzeaza, la 22 februarie 1999, urmatoarea stire: „Vlad Soare, presedintele Bancorex, a demisionat impreuna cu intreaga echipa manageriala. Conform surselor citate, decizia de retragere de la conducerea bancii a fost luata in urma afirmatiilor facute de negociatorul-sef al Fondului Monetar International, Emanuel Zervoudakis, care considera ca managementul Bancorex este neperformant si ar trebui inlocuit. Mediile financiar-bancare dau ca posibile candidaturi la functia de conducere pe George Mucibabici, director in cadrul BNR, si Nicolae Danila, consilier al guvernatorului Mugur Isarescu. In aceeasi zi, ca o dovada a consecintelor presiunilor interne si externe pentru falimentarea Bancorex, Agentia de rating Moody’s acorda Romaniei cel mai nefavorabil calificativ de pina atunci pentru datoria interna a Romaniei – si anume CAA 1, adica la un pas de incapacitate de plata.
Din textul stirii Rompres, din 22 februarie 1999, retineti data, reiese destul de clar ca echipa de conducere a Bancorex a fost impinsa de la spate de catre BNR, Banca Mondiala si Fondul Monetar International sa demisioneze si sa abandoneze programul de restructurare si salvare a Bancorex. Numai ca iata, atentie, demisia lui Vlad Soare&Co a fost inregistrata o zi mai tirziu, la 23 februarie 1999, si inregistrata la FPS, in atentia presedintelui Radu Sirbu, sub numarul 01-235/23.02.1999. Textul, desi elegant, arata ca au existat presiuni atit interne, cit si externe. Prezentam integral textul scrisorii de demisie a echipei lui Vlad Soare: „Stimate Domnule Presedinte. Avind in vedere ultimele discutii tehnice referitoare la procesul de restructurare a Bancorex SA, va aducem la cunostinta intentia noastra de a demisiona din functiile pe care le detinem in cadrul Consiliului de Administratie al Bancorex SA.
In conformitate cu mandatul incredintat am prezentat actionarilor bancii si autoritatii romane, precum si Bancii Mondiale, inca din luna noiembrie 1998, detaliile finale ale Planului de restructurare financiara a Bancorex. La solicitarea Bancii Mondiale, Planul de restructurare a fost modificat de cinci ori pina in prezent. Initial, Planul de restructurare antrena costuri minime la nivelul bugetului de stat, costuri care urma sa fie recuperate, in cea mai mare parte in cursul urmatorilor doi ani.
Banca Mondiala a avut, dupa cum stiti, o alta abordare in ceea ce priveste Bancorex. In aceste conditii, pentru a nu influenta adoptarea unei alte solutii tehnice de restructurare a bancii, am decis sa ne prezentam demisiile din functiile pe care le detinem in prezent“ – semnau, la acea data, Vlad Soare (presedinte), Dragos Andrei (prim-vicepresedinte), Maria Constantinescu (vicepresedinte), Remus Dorobantu (vicepresedinte) si Cosmin Calinescu (vicepresedinte).
O data cu respingerea Planului de restructurare si cu demisia mai mult impusa a conducerii bancii, la Bancorex se creeaza panica. Pentru a calma spiritele si parca pentru a masca faptul ca in cazul Bancorex „zarurile erau aruncate“, la 24.02.1999, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, da un comunicat de presa in care afirma: „Nu exista nici o justificare pentru pierderea increderii in Bancorex“. Din pacate, BNR, prin acest comunicat de presa, s-a dovedit duplicitara deoarece stia ca Banca Mondiala a cerut lichidarea Bancorex prin celebrul de acum Plan „Sun Set“ (Apus de Soare), iar Banca Nationala a sprijinit acest plan.
Planul trebuia pus in actiune si a fost pus cu „succes“. Dupa demisia lui Vlad Soare, Bancorex a intrat in administrare speciala, o etapa intermediara in lichidarea bancii printr-o operatiune atipica, aceea de absorbtie in Banca Comerciala Romana. De acest lucru s-a ocupat Nicolae Danila, care a si devenit presedinte al BCR, mai bogata cu ceea ce a preluat de la Bancorex. In fapt, BCR nu prea stie ce a preluat de la defuncta banca intrucit din arhiva Bancorex au disparut o serie de documente importante, fapt confirmat de Comisia de Cenzori a BCR, care a intocmit la 20.09.1999 „Raportul privind bilantul contabil comun de fuziune a Bancii Comerciale Romane SA cu Banca Romana de Comert Exterior-Bancorex SA“. Un subiect pe care il vom dezvolta in materialul viitor.
Pina atunci mai asteptam raspunsuri la urmatoarele intrebari: De ce s-a preferat solutia fuziunii Bancorex cu BCR? Daca Bancorex era intr-adevar la pamint, de ce nu s-au aplicat legile bancare si Legea falimentului? Oare pentru ca procedura falimentului scotea la lumina lucruri care nu conveneau unui grup de interese, lucruri pentru care trebuia sa raspunda din punct de vedere legal?
