24.3 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalSoferii care monteaza pe autovehicule dispozitive antiradar vor fi aspru sanctionati

Soferii care monteaza pe autovehicule dispozitive antiradar vor fi aspru sanctionati

Soferii care monteaza pe autovehicule si folosesc in circulatia pe drumurile publice dispozitive speciale de avertizare sonora si luminoasa, precum si aparate care permit detectarea prezentei aparatelor radar, respectiv dispozitive antiradar vor fi sanctionati si vor primi o amenda cuprinsa intre cinci si zece milioane de lei, potrivit unei hotariri adoptate de guvern.

Actul normativ stabileste ca ofiterul sau agentul de politie poate dispune, in astfel de situatii, imobilizarea autovehiculului, sau, dupa caz, retragerea certificatului de inmatriculare al acestuia, pina la demontarea mijloacelor speciale de avertizare sonora si luminoasa, a mijloacelor tehnice de detectare a prezentei aparatelor radar sau a dispozitivelor antiradar.

De asemenea, o data cu aplicarea amenzii, ofiterul sau agentul de politie poate dispune si confiscarea acestor dispozitive. Aceeasi hotarire stabileste ca utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul al carui certificat de inmatriculare a fost retras, iar dovada inlocuitoare este fara drept de circulatie, va fi pedepsita cu amenda de la 10 la 20 de milioane de lei.

Cu aceeasi amenda este sanctionata fapta conducatorului auto implicat intr-un accident de circulatie, de pe urma caruia au rezultat numai pagube materiale, de a nu se prezenta la unitatea de politie in cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului, pentru intocmirea documentelor de constatare a accidentului.

Autovehiculele apartinind Serviciului de Protectie si Paza, unitatilor speciale ale Serviciului Roman de Informatii si unitatilor de interventie ale Serviciului de Telecomunicatii Speciale, salvarii, politiei de frontiera, jandarmeriei, protectiei civile, Ministerului Apararii Nationale, destinate controlului circulatiei autovehiculelor din parcul propriu sau care insotesc coloanele militare, ale Ministerului Justitiei – Directiei Generale a Penitenciarelor, precum si ale procurorilor criminalisti din Ministerul Public pot folosi dispozitive speciale cu lumina de culoare albastra, atunci cind se deplaseaza in actiuni de interventie sau in misiuni care au caracter de urgenta.

De asemenea, autovehiculele apartinind Garzii de Mediu, inscriptionate ca atare, precum si cele ale medicilor recomandati de Ministerul Sanatatii si Familiei pot fi echipate cu dispozitivele speciale cu lumina de culoare verde, cu avizul Inspectoratului General al Politiei Romane.

Alaturi de autovehiculele politiei, care vor fi in continuare echipate cu dispozitive speciale cu lumini de culoare alb-rosie, si tramvaiele in miscare, toate aceste autovehicule au prioritate, atunci cind se deplseaza in actiuni de interventie sau in misiuni care impun urgenta. Inspectoratul Ge-

neral al Politiei Romane poate autoriza utilizarea dispozitivelor speciale cu lumini de culoare rosie sau albastra, precum si a mijloacelor sonoare de avertizare montate pe autovehicule apartinind acestor institutii, in conditiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.

Conform hotaririi, conducatorii de autovehicule nu au voie sa aplice pe parbriz, luneta sau gemurile laterale afise, reclame publicitare sau inscrisuri de natura sa le confere libera trecere, acces sau prioritate in circulatia pe drumurile publice. Sint exceptate de la aceasta prevedere autovehiculele apartinind medicilor avizati de Ministerul Sanatatii si Familiei, care vor avea aplicate in coltul din stringa jos al parbrizului semnul distinctiv stabilit de acest minister. Nerespectarea acestor prevederi se sanctioneaza cu amenda de la unu la trei milioane de lei.

„Inasprirea sanctiunilor pentru nerespectarea prevederilor care reglementeaza circulatia pe drumurile publice a fost determinata de inregistrarea, in ultima perioada, a unui numar sporit de incalcari ale legii, de natura sa puna in pericol siguranta circulatiei rutiere sau sa creeze posibilitatea sustragerii unor conducatori auto de la controlul efectuat in trafic de catre lucratorii de politie“, se arata intr-un comunicat al guvernului.

O alta prevedere stabileste ca, de la data intrarii in vigoare a hotaririi, termenul de „subofiter de politie“, din regulamentul pentru aplicarea Decretului 328/1996 privind circulatia pe drumurile publice si pentru stabilirea si sanctionarea contraventiilor in acest sector va fi inlocuit cu termenul „agent de politie“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS