Fără a intra în corul bocitoarelor negre privind actuala criză, trebuie să recunoaştem că, din ce în ce mai multe semnale arată că valul doi al crizei va fi mult mai „înalt“ şi mai periculos decât cel din 2008. Cum se poate imuniza România împotriva efectelor negative ale contagiunii incertitudinilor din Zona Euro?
Este necesar ca România să găsească „poziţia perfectă“ sub acest val şi să iasă din el fără „stricăciuni majore“. În plus, este necesar ca principalii decidenţi de politici macroeconomice (preşedintele Băsescu şi guvernatorul BNR, academician Mugur Isărescu) să „simtă“ valul, să „empatizeze“ cu vibraţiile lui încă din perioada de formare a acestuia, în largul mării.
Un scenariu-şoc, bine gândit şi aplicat raţional, poate fi pus în operă pentru ca România să evite clasamentul celor mai afectate ţări de valul doi al crizei economice, ce stă să lovească lumea în maximum patru luni. Probabil că luna februarie va reprezenta apogeul celui de-al doilea val. După calcule destul de credibile, riscul ca România să intre din nou în recesiune este destul de ridicat, cu toate meritele oferite de titlul de vicecampioană la „duritatea“ ajustării fiscale în ultimii 30 de ani în UE (ţara noastră are o viteză de ajustare de 1,9% din PIB pe an, reducere a deficitului bugetar structural).
România a ajuns într-un punct de cotitură. Dacă nu ia măsuri de stimulare economică riscă să intre în capcana creşterii economice mici (ritmuri medii de 2,5-3% pe an, la nivelul estimat al creşterii PIB potenţial), adică să rămână în stagnare. Dacă încearcă să ia măsuri de stimulare, riscă să intre din nou în criză fiscal-bugetară – criză de lichiditate.
Trebuie să avem în vedere un lucru, care este cert. La nivel mondial, banii vor fi mai puţini şi, deci, mai scumpi. Un pachet de măsuri urgente cred că ar trebui adoptat până la sfârşitul lunii noiembrie – cel târziu. Sau, oricum, pe un termen cât mai scurt cu putinţă.
1. Remanierea guvernamentală. Miniştri cu competenţă macroeconomică recunoscută la Finanţe şi Economie.
2. Constituirea unei celule de criză la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, care să implementeze un set de indicatori de fiscal stres / indicatori fiscali de avertizare timpurie, în conformitate cu metodologia internațională.
3. Intensificarea luptei cu evaziunea fiscală. Cele patru – șapte miliarde de euro estimate ca pagubă anuală la bugetul de stat provocată de mafia grâului plus cele două miliarde de euro anual pierdere de venituri din evaziunea pe fructe-legume-flori ar ajuta foarte mult.
4. Prioritizarea proiectelor publice şi îngheţarea celor ce nu intră în listă. Oricum, efectele de multiplicare sunt reduse pentru investiţiile publice. Putem aduce aici o economie de cel puţin 1% din PIB, dat fiind că ultimele două luni ale anului aduc cele mai mari alocări de investiţii publice.
5. Îngheţarea achiziţiilor de bunuri şi servicii. Economie la maximum la acest capitol, inclusiv prin reforme în sectorul sanitar.
6. Ieşirea de urgenţă pe pieţele externe pentru împrumuturi pe termene medii. Aici mai avem puţin spaţiu şi el trebuie folosit acum. Peste câteva luni nu vom mai avea acces facil pe pieţele externe.
7. O estimare realistă a creşterii gradului de absorbţie a fondurilor europene + restul sumelor rămase să intre într-un Fond de Relansare Economică alături de sumele neatrase de celelalte ţări de coeziune + cerere către CE pentru ca sumele aferente cofinanţării să nu fie incluse în deficit + declararea TVA ca exigibil.
8. Reforme rapide în sectorul companiilor de stat. Reducerea pierderilor în acest domeniu este esenţială. Soluţia managerilor privaţi poate fi bună, dar este greu de implementat pe termen scurt. Şi aici timpul presează.
9. Îngheţarea vânzării pachetelor de acţiuni la companiile strategice. Nu este momentul nici ca preţ şi nu este oportună nici ca idee – când majoritatea ţărilor îşi ţin perlele ca potenţiale active colaterale în cazul apariţiei unor probleme grave de lichiditate.
10. Relaxarea politicii monetare de către BNR pentru a stimula relansarea creditării. Fără activarea pârghiei creditului, România are mari şanse să intre din nou în recesiune sau să joace cu rate de creştere economică scăzute pe termen lung.
11. Instituirea unei reguli fiscale 0,5% din PIB ținta de atins pentru deficitul bugetar structural până în 2016 + regulă privind plafonarea datoriei publice la maximum 45% din PIB, cu acțiuni corective la anumite praguri.
Mai sunt şi altele. Va trebui să conştientizăm cu toţii. Pentru a supravieţui, trebuie să fim zgârciţi. Chiar foarte zgârciţi. Constituirea unui tamponrezervă la Trezorerie, care să acopere cu lichidităţi o perioadă de minimum șase luni de finanţare este strict necesară pentru România. Mai apoi, pe măsură ce scăpăm şi de valul doi trebuie să trecem la altă provocare. Cum relansăm economia? Ce măsuri pentru stimularea sectorului privat? Ce măsuri pentru disciplina continuă a finanţelor publice? Ce reforme structurale?
HotNews.ro
