32.8 C
Craiova
marți, 11 iunie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriFuncţionarii statului îşi împart banii publici inegal

Funcţionarii statului îşi împart banii publici inegal

În timp ce funcţionarii Fiscului, cei ai Casei de Pensii şi ai Casei de Asigurări de Sănătate primesc stimulente de la stat şi în 2010, angajaţii de la alte instituţii ale statului suportă două reduceri salariale în acelaşi timp. GdS a efectuat o analiză despre cum se împart banii publici, în plină criză, între instituţiile statului.

La nivel declarativ, guvernanţii se bat cu pumnul în piept că reduc salariile bugetarilor, că au eliminat sporurile şi alte drepturi. În realitate, nu toţi bugetarii au un tratament egal în faţa legii atunci când vine vorba despre împărţirea banului public. GdS a aflat că unele ordine date de miniştri privind împărţirea stimulentelor nici măcar nu au fost publicate în Monitorul Oficial, ci sunt acte interne care circulă doar în instituţiile subordonate Ministerului Finanţelor, de exemplu, pentru a fi secretomania şi mai mare. Zilele trecute, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) prezenta o statistică a stimulentelor acordate anul trecut bugetarilor. Pe locul I se află funcţionarii Fiscului şi ai Gărzii Financiare, care şi-au împărţit milioane de lei din stimulente numai anul trecut, urmaţi de cei din Ministerul Muncii. Până şi cei din Ministerul Sănătăţii au primit stimulente. Sumele cele mai mari le-au încasat funcţionarii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj – 13,5 milioane de lei – a  informat instituţia. Curios este că din sumele încasate în plus, de oamenii Fiscului, de la mediul de afaceri sub formă de suplimente, cea mai mare parte ajunge la bugetul de stat (85%), iar 15% se întorc în teritoriu sub formă de stimulente.

Alţi funcţionari se înfruptă din bani nemunciţi

Şi mai curios este că de aceşti bani, adică din cei 15% (din executări silite, majorări de întârziere şi altele), nu beneficiază doar „recuperatorii“ Fiscului, ci şi alte persoane care nu au avut nici o legătură în recuperarea sumelor respective din economia reală. De exemplu, din stimulentele cuvenite Fiscului, o parte din bani trebuie musai să ajungă atât la funcţionarii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Dolj, cât şi la cei ai Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj, ce-i drept, acestora din urmă revenindu-le sumele cele mai mici. Surse din cadrul DGFP Dolj susţin că, pentru orice sumă încasată în plus la bugetul asigurărilor sociale sau la bugetul asigurărilor de sănătate, 50% din stimulentele care se plătesc oamenilor Fiscului merg la CJP şi la CAS Dolj, potrivit legii. Aceste categorii de bugetari primesc bani publici peste salariul de bază pentru simplul fapt că acele sume proveneau din contribuţii la pensii şi la sănătate. Aşa au stabilit legiuitorii.

Stimulente şi în 2010

Cum legea nu este aceeaşi pentru toţi bugetarii, aflăm că şi în 2010 instituţiile enumerate mai sus primesc stimulente. Funcţionarii publici se plâng de faptul că le-au scăzut procentele şi nu mai încasează la fel ca în anii anteriori. „Un funcţionar de la Finanţe are salariul între 800 şi 2.400 de lei brut. Anul acesta stimulentele abia au fost un sfert din salariu. Nici noi nu mai ştim cum vor mai fi pentru că nimic nu este clar. În aprilie am luat stimulentele pe februarie, mult diminuate faţă de anul trecut, dar lumea trebuie să ştie că 85% din stimulente merg la bugetul de stat şi doar restul rămâne la nivelul nostru.  Dacă vrem să combatem evaziunea fiscală trebuie să avem un aparat bine plătit“, a precizat Tudor Mitiţă, lider sindical la DGFP Dolj.
La CJP Dolj, stimulentele au ajuns anul trecut la 40-50% din salarii, iar anul acesta – la 20-30%. „Anul trecut au ajuns la circa 100.000 de lei în total şi avem 120 de salariaţi. Anul acesta reprezintă circa 20-30% din salariu. La noi, salariile sunt între 600 şi 1.900 de lei pentru un consilier superior, deci vă daţi seama cât sunt aceste stimulente primite din încasările Fiscului. La fel este şi la CAS. La noi stimulentele se acordă conform Ordinului Ministrului Muncii nr. 61/03.02.2009“, a arătat directorul CJP Dolj, Daniel Baciu, fost lider de sindicat în instituţie.
CAS Dolj susţine că stimulentele au fost publicate odată cu bugetul. Potrivit bugetului pe 2009, CAS Dolj a avut prevăzuţi la subcapitolul „Fond de premii“ 168.000 de lei, iar primele de vacanţă au fost de 110.000 de lei. Pe 2010, în buget sunt prevăzuţi 48.000 de lei drept fond de premii.

Cadastriştii au salarii înjumătăţite

În timp ce unii funcţionari primesc în continuare stimulente, alţii s-au ales cu  salariile înjumătăţite luna trecută, pe motiv de criză. Este vorba despre angajaţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Dolj, care au şi intrat în grevă pe 12 aprilie 2010. Angajaţii acestei instituţii erau încadraţi ca personal contractual, iar din aprilie au fost asimilaţi funcţionarilor publici. Salariile lor au scăzut cu 40-50% sau chiar mai mult în unele cazuri, spune liderul sindical Florin Bălănescu. El a precizat că dacă li se aplică şi reducerea de 25% anunţată tuturor bugetarilor, unii cadastrişti vor ajunge la un salariu de 600 de lei. Lucrătorii OCPI Dolj solicită anularea hotărârii de guvern care i-a transformat în funcţionari publici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

12 COMENTARII