22.1 C
Craiova
sâmbătă, 8 august, 2020
Știri de ultima oră Actualitate Mehedinţi: „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, la final

Mehedinţi: „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, la final

Peste 3.200 de elevi, profesori, consilieri şcolari, vârstnici, administratori de imobile sau de societăţi comerciale și șoferi au beneficiat de sfaturi și recomandări utile, pe parcursul „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”.

La nivelul județului, în fiecare zi din săptămâna trecută, polițiștii au fost alături de membrii comunității, pentru a le transmite mesaje preventive și a-i ajuta să adopte cele mai bune măsuri pentru propria siguranță, a celor dragi sau a bunurilor pe care le dețin.

Pe lângă activitățile de constatare și combatere a faptelor ilicite, Poliția Română acordă o importanță deosebită prevenirii faptelor antisociale. De asemenea, comunitatea este şi ea responsabilă de a-şi lua toate măsurile de siguranţă şi de prevenire.

În cele 5 zile, poliţiştii din Mehedinți au desfăşurat aproape 100 de sesiuni de informare, mese rotunde, lectorate cu părinţi şi cadre didactice, dezbateri, acţiuni în locuri publice, marşuri şi demonstraţii, distribuiri de materiale, instruiri, activităţi cultural-artistice şi sportive.

În acest program, au fost angrenaţi poliţiştii din structurile de analiză și prevenire a criminalitatii, susținuti de cei de la ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, combaterea criminalității organizate, acțiuni speciale și criminalistică.

Peste 3.200 de elevi, cadre didactice, vârstnici, femei, asistenţi sociali, consilieri şcolari, administratori de imobile sau societăţi comerciale și conducători auto au constituit publicul țintă în activităţile poliţiştilor.

Fiecare zi din ,,Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” a avut o temă diferită. Astfel, ziua de luni a fost dedicată prevenirii victimizării minorilor, ziua de marți a fost destinată prevenirii delicvenței juvenile, iar miercuri a avut ca temă prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului (furturi din locuințe, tâlhării și înșelăciuni).

Zilele de joi și vineri au fost dedicate prevenirii violenței în familie, respectiv siguranței în trafic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Un român a împrumutat statul cu 400 de milioane...

Un român persoană fizică a subscris vineri,...

ȘTIRI GdS

Un român a împrumutat statul cu 400 de milioane...

Un român persoană fizică a subscris vineri, ultima zi pentru oferta de vânzare de titluri de stat, 400 de milioane de lei...

România a fost al optulea producător de bere din...

România a fost în 2019 al optulea producător de bere din cele 27 de state membre ale UE, arată datele publicate vineri...

Elveţia va achiziţiona 4,5 milioane de doze de vaccin...

Guvernul elveţian a anunţat vineri că a încheiat un acord privind cumpărarea a 4,5 milioane de doze de vaccin anti-Covid-19 de la...

Zona Făget iese din carantină. A scăzut numărul contaminaţilor

Scoaterea din starea de carantină zonală COVID a oraşului Făget a fost decisă vineri de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş....

Exploziile din Beirut: Președintele libanez evocă „neglijența” sau „o...

Președintele libanez, Michel Aoun, a afirmat vineri că explozia catastrofală din portul Beirut a fost provocată "fie de neglijență, fie de o...

Aproape 100.000 de morţi de Covid-19 în Brazilia

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a declarat că are „conştiinţa împăcată” în pofida criticilor privind modul în care a gestionat criza coronavirusului, care...