17.9 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateParlamentul german va vota miercuri noul plan de asistenţă financiară pentru Grecia

Parlamentul german va vota miercuri noul plan de asistenţă financiară pentru Grecia

Parlamentul german va vota miercuri noul program de asistenţă financiară destinată Greciei, în valoare de 86 de miliarde de euro, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al Legislativului, citat de agenţia DPA în pagina electronică.
Miniştrii Finanţelor ai statelor din zona euro au aprobat, vineri seară, cel de-al treilea program de asistenţă financiară pentru Grecia, care trebuie să adopte o serie de reforme macroeconomice, în sensul creşterii taxelor şi reducerii deficitului bugetar, pentru a obţine ajutorul de 86 de miliarde de euro.

Unele dintre statele membre ale zonei euro, inclusiv Germania, trebuie să-şi consulte Parlamentele cu privire la noul plan de asistenţă financiară. Celelalte ţări care trebuie să organizeze voturi în Parlament sunt Austria, Estonia, Portugalia şi Spania, în timp ce Legislativul grec a aprobat acordul vineri.

Grecia va primi o sumă iniţială de 13 miliarde de euro joi dimineaţă, a declarat Klaus Regling, şeful Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF). Grecia trebuie să achite în aceeaşi zi o rată de 3,2 miliarde de euro către Banca Centrală Europeană.

Restul de până la 26 de miliarde de euro din prima tranşă va fi acordat lunile următoare, în schimbul unor progrese privind reformele convenite, au precizat miniştrii de Finanţe din zona euro, într-un comunicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS