12.6 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBăsescu: Îmi propun o discuție cu mediul de afaceri pe reducerea CAS

Băsescu: Îmi propun o discuție cu mediul de afaceri pe reducerea CAS

Președintele Traian Băsescu a anunțat luni că își propune să aibă în perioada următoare o discuție cu reprezentanții mediului de afaceri despre reducerea CAS, arătând că are timpul necesar, în condițiile în care data limită a promulgării acestei măsuri fiscale este 24 iulie.
Întrebat dacă va ataca la Curtea Constituțională a României această lege, el a spus că „rămâne de văzut”, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
„Îmi propun să am o discuție și cu mediul de afaceri în perioada următoare pentru că data promulgării este 24 iulie, am timp să lărgesc sfera consultărilor”, a spus șeful statului la Palatul Cotroceni.
În plus, președintele Băsescu a arătat că nu va trece la o „tactică de tergiversare” și că el este adeptul reducerii fiscalității.
„Nu voi trece la o tactică de tergiversare și vă asigur că cei care au votat în unanimitate vor fi în Parlament și la anul și poate când vor veni taxele suplimentare pe cetățeni în timp ce beneficiul reducerii CAS este numai la companii poate atunci îi veți întreba. Deocamdată, toată lumea mă întreabă pe mine de ce nu promulg legea. Repet, sunt un adept al reducerii fiscalități, dar mi se pare că avem două mari probleme la anul pe care anul acesta nu le avem: obligația să ajungem la un deficit structural de 1%, ceea ce înseamnă o reducere a deficitului nostru bugetar de 0,8-0,9%, care înseamnă circa 6 miliarde de lei, și deficitul suplimentar creat de reducerea CAS, care înseamnă alte cinci miliarde, împreună sunt 11 miliarde”, a spus șeful statului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS