19.5 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateProgramul care te scoate din casă

Programul care te scoate din casă

Concertele, muzica electronică, dansul, tradițiile fac parte din programul acestui sfârșit de săptămână. Cei care vor să asculte compozițiile lui Ludwig van Beethoven sunt invitați la Filarmonica „Oltenia“, care prezintă astăzi, de la ora 19.00, cu prilejul închiderii stagiunii, un concert vocal simfonic, care închide ciclul de zece concerte ale marelui compozitor german. La pupitrul dirijoral se va afla Francois-Robert Girolami din Franța, iar soliști vor fi Irina Iordăchescu (soprană), Geanina Munteanu (mezzosoprană), Cristina Mogoșan (tenor), Cristina Hodrea (bas-bariton). Își dau concursul Orchestra Simfonică și Corala Academică ale Filarmonicii „Oltenia“, maestru de cor Manuela Enache. Din program fac parte Simfonia a IX-a în Re minor, op. 125, pentru soliști, cor și orchestră de Ludwig van Beethoven. Prețul biletelor este 20 de lei, iar elevii, studenţii și pensionari le pot cumpăra cu 15 lei.
Porțile Casei de Cultură „Traian Demetrescu“ se deschid pentru cei care vor să se inițieze în tainele dansului bollywoodian. Craiovenii care vor să-și testeze abilitățile de artiști o pot face, de la ora 16.30, în cadrul atelierului de scrapbooking, coordonat de Veronica Svanstrom, la Galeria Vollard a instituției de cultură.
Fanii muzicii electronice pot alege să poposească în acest sfârșit de săptămână „În Poiană la Palilula!“, în satul Cârligei din comuna Bucovăţ, alături de artiști de talie mondială. Phil Weeks, Jonas Woehl, Command Strange, Dan Andrei, Ada Kaleh, Bassturbat, Low Freq & Vapsi, X-Ray și mulți alții vor face atmosferă pe parcursul festivalului. Prețul unui abonament, care oferă accesul pentru cele trei zile la manifestare, este de 30 de lei, iar costul unui bilet valabil pentru o zi este de 15 lei.

Activități pentru copii

Casa de Cultură a Studenților Craiova va găzdui în zilele de sâmbătă, 7 iunie, și duminică, 8 iunie, de la ora 10.00, finala Festivalului Național de Creație și Interpretare artistică pentru Copii. Peste 80 de participanți se vor întrece la secţiunile: muzică (vocală, instrumentală), dans (popular, clasic, modern), teatru, balet, creaţii literare, plastice, teatru de păpuşi, joc de mimă şi pantomimă. Festivalul va fi urmat de un spectacol de gală, care va avea loc la București, la Muzeul Țăranului Român, la începutul lunii octombrie, când se va înmâna participanților Albumul festivalului.
Finala din Bănie se desfășoară sub patronajul Primăriei Municipiului Craiova și al Consiliului Local Municipal, sub egida: „Craiova – oraș candidat: Capitală Culturală Europeană 2021“.
Intrarea publicului este liberă.
Tot, pentru cei mici, Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri“ a pregătit pentru acest sfârșit de săptămână două spectacole. Sâmbătă, 7 iunie, de la ora 18.00, copiii vor avea întâlnire cu „Frumoasa și Bestia“, într-o reprezentație care are scenariul și regia semnate de Valentin Dobrescu, pentru ca duminică, 8 iunie, de la ora 11.00, să intre în scenă „Șoricelul și balerina de porțelan“, într-un spectacol în regia și pe un scenariu de Adriana Stamate, după „O rază de soare“ de Al. T. Popescu.
E vremea tradițiilor în duminica Rusaliilor, iar în acest sens Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj organizează, de la ora 9.30, cea de-a XVI-a ediție a manifestării „Alaiul Călușului oltenesc“. Cete de călușari din Coțofenii din Dos (satul Potmelțu), Dăbuleni, Giurgița, Goești, Pielești, Sopot (sat Pietroaia), Șimnicu de Sus (sat Leșile), Caracal (județul Olt), Codlea (județul Brașov), Rășinari (județul Sibiu) vă poftesc în Piața „Mihai Viteazul“ și apoi pe traseul strada Unirii – Parcul „Nicolae Romanescu“, să vă lăsați vrăjiți de povestea lor.
Dacă vreți să participiați la o sărbătoare câmpenească, trebuie să știți că și autorităţile din localităţile doljene Giurgiţa, Pieleşti şi Apele Vii organizează duminică manifestări cultural-artistice prilejuite de Rusalii, sărbătoarea religioasă a Pogorârii Duhului Sfânt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS