16.4 C
Craiova
vineri, 24 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGrecia este cel de al 16-lea stat membru care a aderat la noile norme ale UE ce sprijină cuplurile internaționale

Grecia este cel de al 16-lea stat membru care a aderat la noile norme ale UE ce sprijină cuplurile internaționale

 Grecia și-a anunțat decizia de a se alătura celor 15 țări care au aderat deja la normele UE ce permit cuplurilor internaționale să aleagă țara a cărei legislație să se aplice în cazul divorțului lor. Prin noile norme, în vigoare din iunie 2012, se concretizează pentru prima dată decizia statelor membre ale UE de a continua integrarea prin procedura de „cooperare consolidată” (IP/10/347). Cooperarea consolidată – introdusă prin Tratatul de la Nisa în 2001, dar neutilizată până la Comisia Barroso II – permite în prezent unui grup de cel puțin nouă state membre să pună în aplicare măsuri în cazul în care nu se ajunge la un acord între cele 28 de state membre. În cazul normelor privind divorțul, această procedură a permis inițial unui număr de 14 țări (a se vedea contextul) să convină, în 2011, asupra unui regulament, grup de țări căruia i s-au alăturat Lituania, în 2012 (IP/12/1231), și acum Grecia. Regulamentul vizează să ofere cuplurilor securitate juridică și să împiedice fenomenul de „prezentare precipitată la tribunal” și de forum shopping (căutarea instanței celei mai favorabile) în materie de divorțuri, evitând, în același timp, procedurile cu costuri mari, atât pe plan emoțional, cât și pe plan financiar.
Regulamentul privind legea aplicabilă divorțului are drept scop să ofere asistență partenerilor mai vulnerabili pe durata procedurilor de divorț. Cuplurile internaționale pot conveni în prealabil asupra legii care li s-ar aplica în caz de divorț sau de separare de drept. Atunci când un cuplu nu reușește să ajungă la un acord în această privință, judecătorii vor avea o formulă comună pentru a stabili țara a cărei legislație se aplică. Regulamentul, care a intrat în vigoare la 21 iunie 2012, nu are niciun impact asupra legislației naționale privind divorțul sau căsătoria și nici nu prevede adoptarea de norme care afectează dreptul material al familiei din statele membre.
În condițiile în care, în 2009, s-au înregistrat aproape 1 milion de divorțuri în UE (date furnizate de Eurostat), această soluție vine în ajutorul cuplurilor de cetățenii diferite, al cuplurilor care locuiesc separat în țări diferite sau al cuplurilor care locuiesc împreună într-o țară diferită de țara lor de origine și le ferește de proceduri complicate, lungi și traumatizante.
Legislația în materie de divorț a oferit un exemplu pentru depășirea dezacordurilor dintre statele membre în alte domenii de politică în care s-a utilizat ulterior cooperarea consolidată: brevetul unitar al UE și propunerea privind o taxă pe tranzacțiile financiare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS