20.1 C
Craiova
vineri, 24 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Peste 1.000 de persoane participă la Bursa locurilor de muncă

Craiova: Peste 1.000 de persoane participă la Bursa locurilor de muncă

Peste 1.000 de persoane participă în acest moment la Bursa locurilor de muncă, eveniment desfăşurat în incinta Casei de Cultură a Studenţilor din Craiova. Organizator este Agenţia Judeţană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj, care a reuşit să aducă la întâlnirea cu craiovenii aflaţi în căutarea unui job peste 30 de angajatori. Aceştia au prezentat o ofertă de 600 de locuri de muncă, dintre care 530 pentru studii medii şi restul pentru studii superioare. În plus, în cadrul Bursei, în afară de locuri de muncă sunt oferite şi cursuri de formare profesională.

Cele mai multe dintre persoanele care au vizitat astăzi Bursa locurilor de muncă se află în căutarea unui job în domeniul energetic sau în alimentaţie publică şi s-au declarat nemulţumite de oferta angajatorilor, cele mai multe posturi oferite fiind în domeniile construcţii, servicii şi asigurări.


Editor: Oana Olaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS