Deşi nu se mai consideră tânăr, preşedintele PNL, Crin Antonescu, spune că este „în putere“, având exact vârsta care-i trebuie pentru a deveni şef al statului. Susţine însă că e prea devreme să fie considerat candidat al USL la scrutinul prezidenţial din 2014. În opinia lui, actuala opoziţie va câştiga viitoarele alegeri, în timp ce PDL va avea soarta ţărăniştilor, dispărând de pe scena politică. Liderul liberal nu joacă nici şah, nici table, dar este un fan înrăit al echipei de fotbal FC Barcelona şi crede că, în România, problema câinilor vagabonzi se poate rezolva ca la Paris, unde sunt sute de mii de câini, dar nici unul fără stăpân.
GdS: Ce mai face Crin Antonescu acum la 52 de ani şi un pic?
Crin Antonescu: Încearcă să iasă din ce a intrat acum 20 de ani şi mai bine, dar nu în sensul de a părăsi politica, ci să iasă la un liman, să încerce să încheie un ciclu şi să îşi ducă mandatul de preşedinte al Partidului Naţional Liberal până la capăt, în conformitate cu ţintele şi cu mizele anunţate. Mai e ceva în plus faţă de asta: e un candidat care, deşi a pierdut la prezidenţialele din 2009, consideră că a rămas cu o mare responsabilitate faţă de cei care l-au votat atunci şi care încearcă să facă ceva pentru ei.
GdS: Faceţi parte din cei trei „mari“ ai Uniunii Social-Liberale, o echipă neaşteptat de tânără chiar pentru unii politicieni români…
Crin Antonescu: Impresia artistică a acestei tinereţi e dominată probabil de Daniel Constantin şi de Victor Ponta, care sunt, într-adevăr, tineri şi foarte tineri. Eu nu mai sunt chiar un tânăr, dar pentru viaţa politică aş putea spune că şi eu sunt în putere.
GdS: Există avantaje ori dezavantaje la această tinereţe a tripletei din conducerea USL?
Crin Antonescu: Eu sunt puţin mai bătrân decât Obama, preşedintele Statelor Unite. Sunt cu mult mai bătrân acum decât era Tony Blair când a devenit prim-ministru al unei ţări conservatoare, ca Marea Britanie. Kennedy a fost ales preşedinte al SUA la 43 de ani. Victor Ponta are astăzi aproape vârsta premierului britanic actual, David Cameron. Pragul de vârstă în politica mondială şi europeană a scăzut. Politicieni din ce în ce mai tineri asediază poziţiile de frunte şi, iată, acest exemplu al Marii Britanii, care este cea mai conservatoare ţară din Europa, iar guvernul este condus de un premier tânăr, la 40 de ani, de un vicepremier – Nick Clegg – şi mai tânăr şi de un lider al opoziţiei care e de vârsta lui Ponta – Ed Miliband. Lucrurile sunt valabile şi în alte părţi, iar eu cred că într-o ţară cu un potenţial conservator patriarhal, ca România, tinereţea nu-i întotdeauna o calitate. De fapt, în politică te ajută, pentru că ea înseamnă energie şi înseamnă, mai ales, entuziasmul sau capacitatea de a crede că în timpul vieţii tale politice poţi schimba ceva semnificativ.
GdS: Actuala putere din România a adus în discuţie de mai multe ori în ultimii ani ideea reducerii numărului de parlamentari, care pare să fi prins la populaţie. Care este opinia dumneavoastră în acest sens?
Crin Antonescu: Noi – cu PSD-ul şi PC-ul – n-avem doar o opinie, avem un proiect de lege, pe care l-am înaintat în parlament şi care prevede reducerea numărului de parlamentari la 312 cred, nu 300 exact, pentru că am făcut nişte calcule prin raportare la populaţie, deci n-avem nici un fel de reţinere în această privinţă. Credem că un parlament de circa 300 de persoane, cu două Camere, este într-o proporţie reprezentativă şi firească în raport cu ceea ce găsim şi în Europa.
GdS: Deci, un parlament bicameral?
Crin Antonescu: Da, un parlament bicameral. Aici, şi noi, şi PSD-ul avem o poziţie clară de foarte multă vreme şi nu ne-am schimbat-o. Repet, circa 300 de parlamentari – vreo 200 în Cameră şi 100 în Senat – sunt suficienţi. Restrângerea numărului de parlamentari nu ar însemna doar nişte economii bugetare, nu ăsta-i primul criteriu pentru noi. Ar însemna însă o creştere a importanţei şi a responsabilităţii parlamentarului, probabil.
GdS: Cu ani în urmă se vehicula ideea ca foştii şefi de stat să devină senatori de drept la terminarea mandatului. Vi se mai pare de actualitate o asemenea propunere?
Crin Antonescu: Nu mai e actuală. A existat în România interbelică acest model – sigur, nu putea fi vorba de şefii statului, pentru că aceia erau monarhii României. Există ţări unde foştii şefi ai statului sau, în unele cazuri, foştii prim-miniştri, preşedinţii Academiei, şefii Bisericii naţionale sunt membri de drept ai parlamentului. La noi nu e de actualitate şi nu nu ne-am gândit vreodată să actualizăm această idee.
„Traian Băsescu e un om cu multe calităţi“
GdS: Cu câteva luni în urmă declaraţi: „Ţinta mea în viaţă nu este să fiu preşedintele unei ţări, fie ea şi ţara mea“. Cum a rămas până la urmă: candidaţi sau nu în 2014?
Crin Antonescu: Asta vom vedea în 2014 sau când vor fi alegerile prezidenţiale. Sigur că este o ipoteză politică curentă. Se discută mult, toţi colegii mei de partid şi mulţi parteneri din Uniune pornesc de la această idee. E posibil să candidez, e posibil să nu candidez, vom vedea atunci, dar e clar că nu e asta ţinta mea în viaţă. Eu am spus acel lucru în sensul că nu ţin morţiş, că nu-mi subordonez acţiunile politice vreunei ambiţii personale şi că, dacă-i vorba de o ambiţie sau de o ţintă în viaţa mea politică, aceea este să plec din viaţa politică într-o Românie total schimbată faţă de cea în care am intrat în viaţa politică în 1990.
GdS: Există, totuşi, o înţelegere în USL cu privire la cine va da premierul şi cine va da preşedintele…
Crin Antonescu: Da, există. Ea este consemnată în documentul oficial de constituire şi de funcţionare a USL, numai că nu este nominală. Acolo se spune că un partid va avea prim-ministrul şi celălalt – candidatul la preşedinţie. Am pornit însă din capul locului cu ideea că PSD va desemna premierul şi, în consecinţă, candidatul la preşedinţie ar trebui să fie al PNL. Sigur că aici am pornit de la o realitate, şi anume că la momentul constituirii USL eu eram – ca şi astăzi – în fruntea opţiunilor din sondaje pentru preşedinţie. Însă, mie mi se pare corect aşa, pentru că PSD probabil va avea un număr de aleşi locali, chiar dacă avem un număr paritar de candidaturi, şi mi se pare normal ca preşedintele PSD să fie premier, în speţă Victor Ponta, care este un personaj politic orientat către viitor, un personaj politic de care eu cred că România ar putea beneficia foarte bine în calitate de prim-ministru.
GdS: Care au fost, în opinia dumneavoastră, cei mai buni prim-miniştri ai României de după ‘90?
Crin Antonescu: La întrebarea asta eşti, inevitabil, partizan. Vă spun că sunt un partizan raţional, pentru că am nişte argumente. După părerea mea, cel mai bun a fost Călin Popescu Tăriceanu – un premier căruia, deşi eram colegi de partid şi deşi am fost alături de el, i-am reproşat destule lucruri din perioada în care era în exerciţiu. Din două-trei motive, cred că el a fost cel mai bun. Şi spun repede şi motivele: unu – un premier care, după părerea mea, a înţeles ce înseamnă poziţia asta în sistemul de putere din România – nici mai mult, dar nici mai puţin. Doi – un om care a înţeles că cel mai bun lucru pe care îl poate face puterea politică pentru mediul economic este să-i dea importanţa cuvenită, să-l respecte ca atare şi să-i dea cât mai multă libertate. Să-l lase în pace, cu alte cuvinte… Şi trei – pentru că este singurul prim-ministru pe care l-am văzut eu îndeaproape, nu i-am văzut pe toţi.
GdS: Cu ce candidat credeţi că va veni actuala putere în viitorul scrutin prezidenţial?
Crin Antonescu: Asta nu-i problema mea. Nu cred că actuala putere este capabilă să-i supravieţuiască politic lui Traian Băsescu. Actuala putere a fost atât de dominată de personalitatea politică a lui Traian Băsescu – cu bune, cu rele – încât observaţi foarte clar că, pe de o parte, atunci când Traian Băsescu a scăzut în cotaţiile publicului, n-a existat cineva care să-i ia locul, iar pe de altă parte au foarte mari dificultăţi în a putea desemna un succesor politic al lui Traian Băsescu. Pe de altă parte, Traian Băsescu nu a fost genul de politician care să se îngrijească de asta şi atunci cu siguranţă că partidul lui va plăti această disfuncţie. A plătit-o PNŢ-ul, care, după ce a avut un lider istoric, de maximă autoritate, precum Corneliu Coposu, a avut o criză chiar în timpul guvernării – pentru că, să ne amintim, Coposu a murit înainte de victoria Convenţiei Democratice – şi nu şi-a putut reveni, printre altele, cred că şi din cauza acestei crize. Ion Diaconescu, Dumnezeu să-l odihnească, a fost un om perfect onorabil, politician de o mare ţinută morală, dar ar fi trebuit ca după Coposu un reprezentant al generaţiei mature, de mijloc, să preia această autoritate şi să conducă partidul.
GdS: Pentru că tot vorbeaţi de Traian Băsescu, care ar fi, în opinia dumneavoastră, cele mai mari defecte şi cele mai mari calităţi ale sale?
Crin Antonescu: E un om cu multe calităţi şi cu multe defecte, precum cei mai mulţi dintre noi. La el sunt, însă, ieşite din comun atât calităţile, cât şi defectele şi, sigur, nu întâmplător este acolo unde este, pentru că, până la urmă, nu oricine poate ajunge într-o competiţie democratică preşedintele unei ţări. Necazul este că, în cazul lui Băsescu, calităţile îi folosesc doar lui, iar defectele afectează întreaga ţară, pentru că el are excepţionale calităţi ca om politic şi are grave defecte în calitate de om de stat. Ăsta e păcatul! Şi ca să dau exemple: dincolo de instinct politic, de simţ politic, de viclenie – că şi asta e o calitate, are un tip de viclenie specifică politicii – eu totuşi am să spun chiar o mare calitate a lui Băsescu, şi anume personalitatea puternică. Un politician trebuie să aibă personalitate puternică, să aibă curajul de a se opune într-un anumit moment curentului, curajul de a se bate pentru ideile sale, bune sau rele. Băsescu are aşa ceva! Acest lucru, din punctul meu de vedere, este de apreciat. Chiar dacă, de când e preşedinte, cel puţin, nu am agreat nici una dintre mizele pentru care el s-a bătut. Faptul că a ştiut să se bată este o calitate. Între defecte, cred că cel mai mare este incapacitatea lui Traian Băsescu de a înţelege când se termină campania electorală şi când începe mandatul de preşedinte. Pentru că, de fapt, Băsescu e singurul preşedinte al României de după ‘89 care a obţinut două mandate consecutive întregi şi care, iată, de şapte ani tot câştigă alegeri, dar nu începe – se pare că nu va începe nici până în ultima zi de mandat – să fie preşedinte al României şi nu candidat. El aleargă întotdeauna după voturi, deşi le-a obţinut deja şi deja ar fi trebuit de mult să facă ceva cu aceste voturi, cu această încredere, cu această putere.
USL nu va negocia
cu Solomon
GdS: Mutând discuţia la scena politică locală, aş vrea să-mi dezvăluiţi marele mister: cine va fi candidatul USL la Primăria Municipiului Craiova?
Crin Antonescu: Eu ştiu nişte lucruri cu siguranţă şi estimez altele în această privinţă. Ştiu că la Primăria Craiova candidatul USL va fi desemnat de către PSD, că aşa am negociat. Apoi, ştiu că am negociat aşa cu PSD în baza unor sondaje, în care un candidat al PSD, şi anume doamna senator Lia Olguţa Vasilescu, se situa pe primul loc. Şi noi am avut candidaţi, cred eu, interesanţi, redutabili – cu Pavel Badea în frunte – oameni care doreau şi puteau să se bată pentru Primăria Craiovei şi aveau şanse s-o câştige. Am respectat acest rezultat al sondajelor şi atunci, desigur, eu mă aştept şi cred că acesta va fi candidatul. Decizia este, însă, a PSD şi noi nu ne amestecăm în chestiunea asta.
GdS: Actualul primar al Craiovei, Antonie Solomon, deşi e oficial membru al PDL, nu vrea să candideze din partea acestui partid. Se spune că ar candida din partea UNPR la viitorul scrutin local, dar sunt şi unele voci în interiorul USL care l-ar dori drept candidat al acestei alianţe, având în vedere că Solomon stă cel mai bine în sondaje. S-a discutat în USL, oficial, posibilitatea de a-l susţine pe Solomon drept candidat la Primăria Craiovei?
Crin Antonescu: Pot să vă garantez 100% că PNL-ul n-a pus nici o secundă această problemă şi sunt convins că nici PSD-ul. Ştim foarte bine, cum ştie şi puterea, că e o mare bătălie în jurul primarilor şi că primarii sunt epicentrul în alegerile următoare. Că vorbim de alegerile locale, că vorbim de parlamentare, primarii sunt foarte importanţi. Asta nu înseamnă însă că noi trecem peste orice şi, de altfel, cred că din punctul de vedere al domnului Solomon, după toate jurămintele de credinţă făcute lui Traian Băsescu, după toate ameninţările făcute celor care nu-l votau pe Traian Băsescu, după toată cheltuiala cu care a umplut Craiova cu portocaliu, cum n-am văzut un alt oraş în viaţa mea în vreo culoare, în 2009, cred că pentru domnul Solomon ar fi jenant să ia în calcul o asemenea ipoteză. Noi, repet, n-o luăm!
GdS: O mare problemă a Craiovei – şi nu doar a acestui oraş – o reprezintă câinii vagabonzi de pe străzi. Populaţia aşteaptă noua lege din parlament, pentru a lua o decizie, prin referendum local, cu privire la modalitatea rezolvării problemei câinilor. Ce se întâmplă cu această lege, pentru că zilele trecute s-a amânat din nou votul final?
Crin Antonescu: Ultima oară, legea a fost dezbătută şi, practic, lucrurile s-au blocat din nou, fiind amânată dintr-un motiv simplu: una dintre părţi, respectiv opoziţia, şi-a asumat o formulă, iar puterea nu. Dacă puterea îşi asuma varianta eutanasierii, cum au făcut-o oficial, dar dacă toţi parlamentarii făceau asta, veneau frumos, au majoritate, şi trecea în varianta cu referendum, cu sondaj local sau altă modalitate, dar în direcţia eutanasierii. N-au făcut-o, pentru că asta e o discuţie în care părerile sunt foarte împărţite, o temă clară în care pe o categorie sau alta de argumente trebuie să optezi. Nu poţi face întotdeauna în politică ceva ce să le placă tuturor cetăţenilor. Unii consideră că, dacă pui problema eutanasierii câinilor, eşti un criminal şi te porţi într-un mod sălbatic, bestial şi inacceptabil faţă de aceste animale dragi omului, alţii consideră că e inacceptabil să existe riscurile cu câinii vagabonzi şi că trebuie toţi stârpiţi. Noi avem o poziţie mai europeană, zicem noi, pentru că s-a adoptat şi o recomandare, recent, în plenul Parlamentului European – din cauza României, ca să spun aşa, s-a ajuns să se discute această treabă rezolvată demult. De pildă, Parisul e un oraş cu sute de mii de câini, în care nu vezi nici un câine fără stăpân. La noi, lucrurile ar fi trebuit să înceapă de mai multă vreme. Se cheltuiau nişte bani, dar se şi primeau nişte bani care puteau fi cheltuiţi pentru asta şi povestea se rezolva civilizat. Ştiţi care e părerea noastră: nu în favoarea câinilor şi defavoarea oamenilor, ci împotriva eutanasierii, ci a sterilizării şi a controlării acestui fenomen, în aşa fel încât pe stradă să nu mai umble câini vagabonzi. Pentru asta nu e suficientă numai atitudinea autorităţilor, în treacăt fie spus. Trebuie să înţeleagă şi cetăţeanul român un lucru simplu: Nea Florică, vrei câine? Foarte bine! Creşti şi laşi să se nască atâţia câini câţi poţi să îngrijeşti. Nu să-ţi fete căţeaua cinci câini, cărora să le dai drumul după aceea!
GdS: Păi şi atunci, concret, cum rezolvăm problema câinilor de pe străzi? Îi sterilizăm şi apoi îi lăsăm să moară de bătrâneţe?
Crin Antonescu: Situaţia actuală este cea mai rea. Puterea să se hotărască: fie acceptă varianta noastră şi o votăm, fie, dacă o ţin înainte pe varianta lor cu eutanasierea, să-şi mobilizeze trupele şi să-şi asume chestia asta – pentru că, de fapt, ei ar fi vrut un tip de vot, secret, în care să nu se ştie cine ce a votat – să voteze şi să le dea posibilitatea primarilor să aplice legea mai departe pe o variantă sau pe alta!
„Pentru mine, şahul e prea complicat, iar tablele – prea simple“
GdS: Şi ca să încheiem într-o notă mai optimistă, cum se distrează Crin Antonescu în puţinul timp liber pe care-l are la dispoziţie?
Crin Antonescu: În afară de faptul că-mi petrec acest timp cu copilul şi cu soţia, dacă vorbim de hobby-uri, este un lucru pe lumea asta care-mi provoacă în 99% din cazuri o mare bucurie. Ăla este FC Barcelona! Ţin cu Barcelona din 1974, pe când nici nu puteam s-o văd la televizor, doar mi-o închipuiam. Am trecut prin multe suferinţe cu Barcelona şi faptul că în ultimii ani ea e, probabil, cea mai bună, dar oricum cea mai spectaculoasă echipă de fotbal a tuturor timpurilor e o mare bucurie pentru mine. Deci, îmi place să mă uit la fotbal, dar la FC Barcelona în principal. Apoi, încerc să citesc, pentru că una din frustrările enorme pe care mi le produce politica, felul ăsta de activitate foarte încărcată, este că am cărţi, de istorie, de beletristică – câteva zeci pe care mi le-am luat în ultimul an, spre exemplu – și nu apuc să le citesc, iar asta este foarte frustrant. În rest, eu sunt tulcean, dar nu pescuiesc, nu am această pasiune. Şi nu joc nici şah, nici table! Pentru mine, şahul e prea complicat, iar tablele – prea simple.
