18.4 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateSterling face ce vrea în două perimetre din Marea Neagră

Sterling face ce vrea în două perimetre din Marea Neagră

Agenţia Naţională de Resurse Minerale a concesionat companiei canadiene Sterling dreptul exclusiv de a executa operaţiuni petroliere în două perimetre din Marea Neagră, XIII Pelican şi XV Midia. Durata acordului petrolier este de 30 de ani de la data intrării în vigoare, cu drept de prelungire cu până la 15 ani. Canadienii pot cere cu prioritate concesionarea altor exploatări. Ei au drept de folosinţă şi la conducte petroliere, porturi şi docuri.

 

În urma deciziei Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga şi a scandalului privind contractul de exploatare pentru 30 de ani încheiat cu firma Sterling Resources Ltd care a precedat-o, Agenţia Naţională de Resurse Minerale (ANRM) a publicat pe site-ul său cel de-al 11-lea act adiţional şi nota de fundamentare a HG care a stat la baza înţelegerii.

Potrivit actului adiţional încheiat pe 12 noiembrie 2008, ANRM a concesionat companiei canadiene Sterling dreptul exclusiv de a executa operaţiuni petroliere în două perimetre din Marea Neagră, XIII Pelican şi XV Midia.

„Contractul de explorare şi împărţire a producţiei din perimetrele XIII Pelican şi XV Midia prevede explorarea, pe contul şi riscul partenerilor străini, a suprafeţelor contractuale şi, în caz de reuşită, exploatarea zăcămintelor descoperite în comun cu o entitate reprezentând statul român, în cote procentuale de împărţire a costurilor şi a producţiei convenite în contract“, se arată în Nota de fundamentare postată pe site-ul ANRM, cu precizarea că durata acordului petrolier este de 30 de ani de la data intrării în vigoare, cu drept de prelungire cu până la 15 ani.

Actul adiţional permite unei terţe părţi să deruleze operaţiuni miniere în aceste perimetre atât timp cât acestea nu intră în conflict cu operaţiunile petroliere acordate Sterling. De asemenea, efectuarea de activităţi miniere în perimetrele concesionate către Sterling va putea fi efectuată doar cu acordul scris şi prealabil al companiei canadiene.

Actul adiţional care a stat la baza HG emisă de guvernul Tăriceanu pe 12 noiembrie 2008 prevede că Sterling are dreptul să dispună de cantităţile de petrol care îi revin din suprafaţa contractată de la ANRM, inclusiv să le exporte, să ceară extinderea suprafeţei contractuale peste limita stabilită iniţial şi să solicite cu prioritate concesionarea altor exploatări. Sterling are drept de folosinţă şi de acces la terenurile necesare desfăşurării operaţiunilor petroliere, precum şi la conductele petroliere, porturile, docurile şi la alte instalaţii, cu plata tarifelor aferente.

Exclusivitate pe operaţiunile petroliere…

În limitele suprafeţei contractuale, compania canadiană are dreptul să execute toate operaţiunile petroliere prevăzute în acord, să folosească surse de apă de suprafaţă sau subterane necesare desfăşurării acestor operaţiuni, să dispună asupra cantităţilor de petrol ce îi revin, inclusiv să le exporte, să monteze conducte colectoare şi instalaţii proprii pentru transportul petrolului la staţii de separare şi tratare, la rampe de încărcare, la punctele de predare-primire şi la consumatori, să construiască drumuri, poduri şi căi ferate necesare efectuării operaţiunilor petroliere şi transportului produselor rezultate din exploatare.

Companiei i se conferă şi dreptul de a solicita, în regim de prioritate, concesionarea exploatării unor substanţe minerale utile, altele decât petrolul, descoperite prin operaţiunile sale petroliere, în cazul în care acestea pot face obiectul exploatării şi al valorificării, şi să ceară Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale extinderea suprafeţei contractuale, „în cazul în care se dovedeşte continuitatea dezvoltării zăcământului în afara limitelor suprafeţei contractuale acordate iniţial“.

Alte drepturi conferite Sterling sunt asocierea cu alte persoane juridice în vederea executării operaţiunilor petroliere prevăzute în acord şi efectuarea de operaţiuni de înmagazinare a petrolului, cu avizul prealabil al agenţiei, după obţinerea licenţei de înmagazinare subterană.

…inclusiv exploatare experimentală

Sterling poate executa lucrări de explorare şi cu caracter de evaluare, inclusiv exploatare experimentală pe rezerve probabile, iar după efectuarea unei descoperiri şi, dacă este cazul, după forarea unui număr corespunzător de sonde, compania va înainta ANRM un raport incluzând debitul mediu de producţie zilnică estimat pentru fiecare sondă. După declararea unei descoperiri comerciale, compania va elabora un plan de dezvoltare pentru zăcământul în cauză şi va începe operaţiunile aferente în termen de maximum 90 zile de la avizul agenţiei.

Cu cel puţin 90 zile înainte de începerea producţiei comerciale de petrol din suprafaţa contractuală, compania va prezenta agenţiei un studiu tehnic de evaluare a rezervelor de petrol, estimate până la finele exploatării comerciale, şi, ulterior, până pe 31 decembrie a anului în curs, va prezenta un program de producţie pentru anul următor. În cazul în care dinamicile de producţie, respectiv rezerva de petrol, nu pot fi realizate din cauza unor evenimente neimputabile companiei, durata acordului, inclusiv executarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor care derivă din acesta, vor fi prelungite cu durata necesară înlăturării efectelor unor astfel de evenimente asupra operaţiunilor petroliere, este stipulat în act.

Sterling are drept de preemţiune la exploatare

Premierul Boc a declarat că, potrivit contractului între guvern şi Sterling, compania a avut înainte de decizia CIJ drept de explorare în Marea Neagră, iar după decizia Curţii contractul prevede şi dreptul de exploatare a resurselor. Noul preşedinte al ANRM, Gelu Mărăcineanu, a declarat vineri, la Realitatea FM, că firmele care au efectuat lucrări de explorare geologică au drept de preemţiune pentru lucrările de exploatare, aşa cum este cazul companiei Sterling Resources. „Practic, poţi să desfăşori lucrările de exploatare fără să mai fie organizat un concurs public de oferte. Există această practică şi este normal, atâta timp cât tu ai investit nişte bani şi ai executat un program de cercetare geologică mai mulţi ani, ai identificat o resursă minerală, după aceea e absolut normal să faci şi lucrările de exploatare“, a spus Mărăcineanu.

Boc: Nu se mai împarte profitul. Se plăteşte o redevenţă

Prezent joi seară la emisiunea „Naşul“ de pe b1 TV, premierul Emil Boc a susţinut că nu va ezita să se adreseze organelor judecătoreşti, inclusiv Parchetului, în cazul în care modul de încheiere a ultimului act adiţional la contractul dintre ANRM şi Sterling indică elemente de răspundere penală, luând, totodată, în calcul posibilitatea anulării contractului dacă va fi nevoie.

Încheiat în 1992 pe vremea lui Stolojan, contractul cu Sterling a fost suspendat în perioada 2003 – 2008, când, potrivit premierului, „s-a repus dintr-odată pe rol“.

Premierul a declarat că între 1992 şi 2008 au fost aduse 11 acte adiţionale documentului iniţial, iar prin transformarea contractului de exploatare şi împărţire a producţiei în acord petrolier şi de concesiune nu se mai împarte profitul, ci se primeşte o redevenţă din partea companiei. Boc a afirmat că proporţiile de împărţire a profitului, din contractul semnat în 1992, sunt de 55 – 45%, dar a precizat că nu ştie deocamdată în favoarea cui.

În ceea ce priveşte valoarea redevenţelor pe care Sterling ar trebui să le plătească statului, potrivit noii forme a contractului, premierul a spus că acestea se situează între 3,5 şi 13,5%, în funcţie de zăcăminte, şi se aplică distinct pentru ţiţei şi pentru gaze.

Boc a afirmat că în contractul încheiat cu Sterling Resources Ltd există un capitol distinct – „Operaţiuni petroliere în zona aflată în curs de delimitare la CIJ de la Haga“, precizând că în nici un contract anterior nu a găsit o astfel de prevedere. Potrivit aceluiaşi contract, „în porţiunile din cadrul perimetrelor XIII Pelican şi XV Midia, aflate în curs de delimitare la Haga, firma Sterling va efectua doar operaţiuni petroliere de explorare, până la data emiterii unei decizii de către CIJ. După pronunţarea CIJ, compania Sterling va avea dreptul de a face operaţiuni de exploatare“, a citit din document premierul Emil Boc. Acesta a mai spus că executivul ia în calcul suprataxarea profiturilor mari pe care le obţin companiile din industria exploatării resurselor naturale. În ceea ce priveşte motivul demiterii lui Bogdan Găbudeanu de la AMRM, Boc a afirmat că acesta a fost acceptarea secretizării contractului, în calitate de preşedinte al Autorităţii. Premierul a spus joi, după şedinţa de guvern, că a fost desecretizat, printr-un ordin al preşedintelui ANRM, Gelu Mărăcineanu, actul adiţional pe care executivul anterior l-a încheiat cu compania Sterling Resources. Preşedintele ANRM a obţinut şi acordul Sterling pentru a proceda la declasificarea actului, deoarece documentul conţinea clauze de confidenţialitate. De asemenea, şeful executivului a sesizat Departamentul de Control al primului-ministru în vederea elucidării condiţiilor în care a fost atribuit contractul de concesionare încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Sterling Resources Ltd.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII