5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFotbal - Liga I: Rednic, nemulţumit de arbitrajul din meciul cu Universitatea Craiova

Fotbal – Liga I: Rednic, nemulţumit de arbitrajul din meciul cu Universitatea Craiova

Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat după partida disputată cu Universitatea Craiova, în etapa a cincea a Ligii I, că arbitrajul lui Mugurel Drăgănescu a fost unul tendenţios: "Arbitrul ne-a eliminat prea uşor jucătorii şi acest lucru mi s-a părut o conspiraţie venită de la Vaslui (n.r. Dinamo va evolua în etapa următoare împotriva echipei FC Vaslui). Julio Cesar nu ştiu de ce a fost eliminat, pentru că el nu prea a făcut nimic. Nici Ropotan nu ştiu exact de ce a luat al doilea galben, dar nu vreau să zic mai mult".
Rednic a mai spus că succesul în faţa Craiovei a fost unul meritat: "A fost un joc frumos, mă bucur că am reuşit victoria. A fost o super victorie, mai ales că am jucat în 10, iar apoi în 9 oameni. Nu am fost mulţumit de prima repriză, dar am ales să fac nişte schimbări în echipă, să le dau şi altor jucători o şansă. Am greşit la construcţie în unele cazuri şi deocamdată ne lipseşte omogenitate. Craiova a fost o echipă care ne-a pus probleme, sunt organizaţi", a spus Mircea Rednic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII