16.4 C
Craiova
vineri, 24 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateOrdonanţele de formare a Cabinetului Tăriceanu II au fost respinse

Ordonanţele de formare a Cabinetului Tăriceanu II au fost respinse

Plenul Senatului a respins astăzi ordonanţele de urgenţă ce consacră formarea Cabinetului Tăriceanu II, după ce PD, PSD şi PRM au anunţat anterior că nu vor susţine cele două acte normative.
Prima ordonanţă luată în discuţie astăzi de plenul Senatului, a fost ordonanţa 24, de înfiinţare şi comasare a unor instituţii printre care şi ministerele Economiei şi Finanţelor, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul Transporturilor.
Preşedintele Comisiei de administraţie publică, democratul Dan Cârlan, a informat plenul că ordonanţa 24 a fost discutată într-o primă lectură în 13 iunie anul curent, Senatul luând decizia la acea dată de retrimitere a actului normativ pentru un raport suplimentar, deoarece s-au constatat o serie de redundanţe şi disfuncţionalităţi. Comisia a decis să întocmească un raport suplimentar de respingere, deoarece, potrivit lui Dan Cârlan, Executivul nu a venit cu o soluţie pentru problememle semnalate de senatori.
Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu, a explicat în plen că ordonanţa 24 este de fapt o transpunere a hotărârii Parlamentului, de reînvestire, ca urmare a procedurilor de remaniere cu schimbarea componenţei politice a Guvernului. "Lista ministerelor, comasarea şi înfiinţarea lor a fost aprobată în urma scrisorii primului ministru către plenul Camerelor reunite ale Parlamentului", a amintit ministrul liberal Mihai Voicu.
Raportul suplimentar de respingere a ordonanţei 24 nu a trecut de plenul Senatului, actul normativ întrunind 59 de voturi pentru, 8 împotrivă şi 3 abţineri. Votul pe lege în ansamblul ei a consacrat decizia anterioară a senatorilor, proiectul fiind respins în final cu 62 de voturi împotrivă, 12 pentru şi 2 abţineri.
Senatorii au decis, de asemenea, respingerea ordonanţei 25, care modifica schema de organizare a agenţiilor şi a secretariatului general al Guvernului a fost respinsă cu 58 de voturi împotrivă, 3 abţineri şi 17 voturi pentru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS