Cele doua autobuze care transporta citeva zeci de calatori spre sudul judetului Olt se umplu zilnic pina la refuz. Pentru ca nu mai exista alte mijloace de transport catre aceasta parte indepartata a judetului, iar cererea pentru asemenea calatorii este in crestere, s-au gasit deja oameni cu initiativa, care sa rezolve aceasta situatie. Astfel, au aparut microbuze care parcurg distante mari. Din pacate, microbuzele destinate transportului in comun in mediul rural se deosebesc mult de „suratele“ lor din mediul urban. Principalul dezavantaj consta in conditiile de transport, care pot lasa mult de dorit. Cu putina rabdare insa, o calatorie cu microbuzul poate deveni chiar placuta.
Vecina, vecina…
Preturile pentru o cursa in mediul rural se stabilesc in functie de distanta, iar de la Slatina pina la Corabia, ultima halta a cursei, biletul costa 50.000 de lei. De la Corabia, daca ai drum mai departe, trebuie sa faci autostopul. In afara de scaunele obisnuite, un asemenea microbuz este insa prevazut si cu inca doua-trei tamburele. Orice centimetru liber este valorificat la maximum, chiar daca aceasta duce la inghesuirea pasagerilor din masina.
Acest lucru s-a petrecut si zilele trecute. Pentru ca aveam drum pina la Caracal, am apelat la unul dintre microbuzele care efectuau curse in mediul rural. Din nefericire, nu m-am putut bucura de prea mult spatiu. Intr-un spatiu de citiva metri patrati erau inghesuite 16 persoane.
Radioul uman
Nici nu am apucat sa iesim bine din Slatina si, desi nu se cunosteau, oamenii au inceput sa discute. Am aflat astfel ca pe colega mea de calatorie o cheama Maria, are 39 de ani, este din comuna Potelu, si venise la Slatina pentru a cumpara doua paturi groase de lina pe care le vazuse la o matusa. „Ce, io sint mai proasta sa nu-mi cumpar?…“, a spus ea. Manelele lui Jean de la Vilcea nu au putut sa puna capat discutiilor. Pentru ca oamenii nu se mai auzeau unii cu altii, incepusera sa vorbeasca tot mai tare. De la Ion Vrabete, vecinul care gasise loc in spatele microbuzului, aflu parerea acestuia despre situatia politica din tara. „Domne’, sa nu-mi spuna mie Vrabete daca astia nu sint niste smecheri cu totii! Nu se gindesc decit la ei, domne’, poporul il lasa sa moara de foame fir-ar mama lor a dracu’ de smecheri! Sa nu-mi spuna mie Vrabete daca n-o sa-l votez pa Vadim acum, ca nu mai merge!“, a spus acesta suparat. Undeva, prin fata, un baiat si mama lui vorbesc despre admiterea la liceu, intrebind in dreapta si-n stinga daca e corect cum isi bat joc cei de la Ministerul Educatiei de elevii tarii. Oamenii din jur, nefiind la curent cu situatia si necazurile baiatului doamnei, dau neputinciosi din umeri. Dar ea nu se opreste din vorbit. Stie ea ce stie.
Final de cosmar… pe manele
Dupa aproximativ 50 de minute de mers in aceste conditii, in care am aflat cam tot ce se petrecuse in ultimele saptamini prin comunele Potelu si Grojdibodu, ajungem in Caracal. Cobor cu greu din masina si, inainte de a inchide usa microbuzului, aud insa din nou vocea lui Jean de la Vilcea la casetofon. Microbuzul se indeparteaza, lasindu-mi impresia ca, desi calatoria mea nu se desfasurase chiar cum speram, nu avea de ce sa-mi para prea rau. La urma urmei, ma pusesem la curent cu tot ce era nou in citeva comune din sudul tarii.
