Pentru a beneficia de suta de mii de lei pe care i-o achita statul ca ajutor social, tatal a sase copii este nevoit sa presteze munca in folosul comunitatii cite cinci zile pe luna
Majoritatea barbatilor din Celaru trecuti de 40 de ani se pot lauda ca au reusit sa intemeieze o gospodarie si sa asigure o viata decenta pentru ei si familiile lor, trudind din zori si pina noaptea pe peticul lor de pamint.
Mircea Lautaru, la cei 42 de ani ai sai, poate fi considerat din acest punct de vedere ghinionistul satului. Locuieste intr-o „coliba“ de pamint alaturi de sotie si de cei sase copii ai lor si traiesc din alocatiile a patru dintre copii si din ajutorul social de 100.000 de lei primit de la primarie. Daca ar fi avut un petic de pamint pe care sa-l munceasca, asa cum au mai toti prin sat, altfel ar fi stat lucrurile. Mircea are titlu de proprietate pentru zece ari, dar asteapta de aproape sase ani sa fie pus in posesie si, dupa cit de incurcate sint treburile pe la primarie cu impartirea pamintului, problema nu se va rezolva asa de curind.
In fata casei, familia Lautaru are o mica gradinita de unde mai aduna un cartof sau o rosie – materie prima pentru preparat „zeama lunga“ din care se hranesc cele opt suflete.
Cinci zile pe luna, Mircea presteaza munca in folosul comunitatii pentru suta de mii de lei primita ca ajutor social.
„Facem curatenie prin sat. Acum am dat cu matura prin cimitire si am taiat iarba, dar mi-am dat seama ca nu se merita. Muncesti o zi intreaga si te alegi cu 20.000 de lei. Eu cu banii astia le cumpar copiilor cite o guma de mestecat, ca altceva nu am ce sa le iau“, a spus Mircea.
Nu toti s-au nascut cu sapa in mina
O alternativa mult mai avantajoasa ar fi fost sa lucreze cu ziua pe la vecini. In aceasta perioada tarifele, sint substantiale. Pentru o „foaie“, un pachet de tigari si o masa pe zi, trebuie sa fi dispus sa te trezesti o data cu gainile si sa dai cu sapa pina catre orele zece cind poti sa o lasi mai moale ca sa nu te doboare canicula. Pe Mircea insa il cam nelinisteste perspectiva de a se trezi la o ora asa de matinala, drept pentru care se multumeste mai degraba sa efectueze mici servicii, de exemplu sa care saci sau sa dea cu bidineaua. De, nu toti s-au nascut cu sapa in mina! Dupa acelasi calapod sint croiti insa si copiii sai. Cu exceptia ultimilor doi, care sint prea mici pentru a munci, ceilalti ar putea sa dea o mina de ajutor parintilor lor in gospodarie, lucru pe care nu il fac.
Mircea Lautaru spune ca nu sint apti de munca pentru ca sint bolnavi:
„Pe fiu’ meu al mare, care are 21 de ani, nu l-au luat in armata ca l-au gasit cu nu stiu ce boala la cap, iar baiatul al mic are TBC osos. Nici nevasta-mea nu poate munci pentru ca acum doi ani a fost operata de sarcina extrauterina si incurcatura de mate. Tot din cauza bolilor mi-au murit pina acum doi copii“.
Viata familiei Lautaru nu a fost intotdeauna asa. Inainte de Revolutie, Mircea a lucrat ca fierar-betonist pe santier si cistiga bine. „Acum nu-ti mai asigura nimeni un loc de munca. Trebuie sa te zbati din greu ca sa poti sa traiesti“, a spus el dezamagit.
A renuntat sa-si mai faca planuri de viitor. Sta in pragul casei si se uita la temelia noii case pe care visa sa o construiasca in urma cu multi ani pentru copii si o vede napadita de buruieni: „Am scos vreo trei milioane de la banca anul trecut cu gindul sa ridic odata casa, dar banii s-au dus toti pe mincare si nu am facut nimic“.
