27.3 C
Craiova
joi, 10 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateRomânia, ţară de origine pentru traficul de copii

România, ţară de origine pentru traficul de copii

Foarte mulţi copii din UE cad victime ale traficului pentru exploatare sexuală sau adopţie. România este, în mare parte, o ţară de origine pentru traficul de copii, dar a implementat o serie de practici de succes pentru combaterea acestui fenomen, se arată într-un raport european.

Agenţia pentru Drepturi Fundamentale (FRA) a Uniunii Europene a publicat ieri un nou raport privind „Rolul Uniunii Europene în combaterea traficului de copii“. România este, într-o mare măsură, o ţară de origine pentru copiii traficaţi şi numai într-o mică măsură una de tranzit pentru reţelele de traficanţi, constată raportul. De exemplu, în primele şase luni ale anului 2008, Agenţia Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copiilor (ANPDC) din România a primit 250 de cereri privind copii români neînsoţiţi în străinătate, iar 138 dintre aceştia au fost repatriaţi.

Victimele traficului, recuperate şi reintegrate

În ţara noastră există 12 centre specializate exclusiv pentru minori români neînsoţiţi care sunt repatriaţi sau pentru victime ale traficului. România este singura ţară membră a UE care a dezvoltat un program de integrare specializat pentru copiii traficaţi, se mai arată în raport. În cadrul acestuia, situaţia minorului în cauză este mai întâi evaluată, apoi este alcătuit un plan individual pentru recuperare şi integrare, după care este implementat şi monitorizat constant.
ANPDC a identificat, în afara categoriei de minori străini neînsoţiţi, şi alte categorii expuse riscului de trafic: copiii străzii, cei din familii vulnerabile, din comunităţi sărace de romi, neglijaţi sau abuzaţi, copii care au renunţat la şcoală, cei cu dizabilităţi sau cu părinţi care lucrează în străinătate.
Planurile şi strategiile naţionale ale autorităţilor române au ca obiectiv reducerea vulnerabilităţii grupurilor expuse la riscul de trafic, inclusiv în cazul celor mai vulnerabili copii.
Raportul atrage atenţia, citând bazele de date ale ANPDC, că numărul de persoane traficate din România către Cehia pentru exploatare prin muncă a crescut. „Baza de date naţională este un instrument eficient în identificarea tendinţelor de trafic şi serveşte drept model pentru alte ţări“, specifică raportul.
Potrivit unui recent raport al ONU, citat de agenţia europeană, din ianuarie până în noiembrie 2008, 131 de copii au fost traficaţi în România, în timp ce, în 2007, 81 de astfel de victime fuseseră identificate în Germania şi 53 în Bulgaria. O serie de ţări din UE sunt înregistrate în raport cu mai puţin de zece cazuri. „În fiecare an, foarte mulţi copii din UE cad victime ale traficului pentru exploatare sexuală, prin muncă, adopţie ilegală sau extracţie de organe“, a subliniat directorul FRA, Morten Kjaerum.
Acesta a explicat că, din cauza dificultăţii de a aduna şi centraliza datele din toate ţările UE, agenţia nu poate încă să estimeze reala amploare a problemei.
Raportul FRA indică faptul că un număr mare de copii dispar din adăposturi şi ajung „cel mai probabil în mâinile traficanţilor“. De exemplu, 400 din cei 1.320 de minori care au ajuns la centrul italian pentru imigranţi din Lampedusa au dispărut în 2008. În Irlanda, mai mult de 50 de copii din căminele de stat au dispărut anual în perioada recentă, inclusiv cinci minore din Nigeria, care nu mai sunt de găsit din iunie 2007.

Centre de asistenţă

FRA recomandă ţărilor să construiască pentru tinerele victime ale traficului centre specializate, iar minorilor neînsoţiţi ar trebui să li se permită să rămână în ţara în care ajung, aşa cum se întâmplă în Cehia.
Unul dintre cele mai mari impedimente în calea combaterii traficului de minori a fost faptul că autorităţile nu reuşeau, adesea, să identifice victimele traficului, tratându-le drept prostituate sau infractori. Raportul mai arată că autorităţile din unele ţări nu conştientizează această problemă.
Agenţia pentru Drepturi Fundamentale sprijină propunerea recentă a Comisiei Europene de a armoniza legislaţia statelor membre şi ar asigura asistenţă şi îngrijire pentru victime. Consiliul European trebuie să adopte această propunere făcută în martie.
În unele state membre, victimele traficului de copii pot fi arestate pentru infracţiuni la trecerea frontierei şi alte fapte ilegale precum prostituţia. Prin urmare, legislaţia Uniunii Europene ar trebui să asigure standardele minime ale unei politici de nepedepsire a victimelor traficului de copii. Astfel, s-ar putea contribui, de asemenea, la creşterea încrederii acestora în organismele de stat, în acelaşi timp, victimele nemaifiind dependente de traficanţii lor. „În acest context, Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene salută propunerea Comisiei din această primăvară, de combatere a traficului de persoane. Personal, adresez un apel ferm Consiliului să adopte această propunere, care va reprezenta un pas important pentru Uniunea Europeană în lupta împotriva traficului de persoane. În ceea ce priveşte copiii, vor fi necesare măsuri suplimentare, deoarece ei sunt deosebit de vulnerabili şi, prin urmare, au nevoie de protecţie şi atenţie specială“, conchide raportul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII