16.2 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăSportArtimon: Plec cu regret de la Vâlcea

Artimon: Plec cu regret de la Vâlcea

Formaţia CSM Vâlcea a rămas fără „cârmaci“ la finalul săptămânii trecute, Alin Artimon anunţându-şi demisia din funcţia de antrenor. Contactat de GdS, tehnicianul timişorean a afirmat că a plecat de la gruparea din Zăvoi din cauza unor neînţelegeri cu finanţatorul Cătălin Rufă, punctând că a fost „săpat“ de oamenii apropiaţi ai echipei. „Am plecat din cauza domnului Rufă. De vreo două săptămâni nu ne vorbim, în condiţiile în care înainte ne sunam de cinci-şase ori pe zi. Relaţia noastră s-a degradat, a derapat şi atunci am zis că echipa nu poate sta fără finanţator, pe când fără antrenor da, poate veni altcineva în locul meu. Ştiu de unde se trage toată povestea, dar eu nu caut scandal, aşa că nu o să vorbesc despre asta. Tot ce pot să spun este că oamenii care m-au vrut plecat este posibil să rămână tot pe dinafară, să apară alt antrenor la echipă, iar ei să rămână cu buza umflată. Plec cu regret de la Vâlcea, dar nu am ce să fac, trebuie să-mi văd de drumul meu. Nu am nici o ofertă deocamdată, a trecut doar o zi de când sunt pe «piaţă», ca să spun aşa, şi aştept viitoarea provocare. Nu am de gând să dau înapoi în privinţa CSM-ului, dar, dacă mi s-ar propune să revin, aş pune foarte multe condiţii, ca să nu mai ajungem la situaţia de faţă“, a spus Alin Artimon, pentru GdS. Anunţul plecării lui Alin Artimon i-a bulversat pe jucătorii grupării CSM Vâlcea, aceştia pierzând amicalul disputat duminică în compania celor de la CS Mioveni, scor 0-2, golurile piteştenilor fiind marcate de Emil Dică (’8) şi Adrian Iordache (’87). După joc, patronul vâlceanilor a anunţat că zilele următoare va numi următorul antrenor, fiind în discuţii cu Imilian Şerbănică şi Marius Mitu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS