18.7 C
Craiova
vineri, 24 mai, 2024
Știri de ultima orăSportPascu nu-şi explică eşecul craiovenilor

Pascu nu-şi explică eşecul craiovenilor

Voleibaliştii de la SCM-U Craiova au fost învinşi, luni seară, pe teren propriu, de vicecampioana din sezonul trecut, Ştiinţa Explorări Baia Mare, scor 3-1 (11-25, 25-20, 25-19, 25-17), în cadrul etapei a patra din Divizia A1. Oltenii au pornit ca din puşcă, adjudecându-şi primul set cu un incredibil 25-11, făcându-i pe spectatori să creadă că vor obţine o victorie facilă şi rapidă. Elevii lui Dan Pascu au început bine şi setul următor, dar, treptat, băimărenii, care veneau după o perioadă nefastă, atât în competiţiile interne (campionat şi Cupă), cât şi în competiţia europeană CEV Cup, şi-au revenit spectaculos şi au câştigat setul, egalând situaţia. A urmat o cădere în joc a craiovenilor, cu multe greşeli la serviciu şi preluare, care le-a permis oaspeţilor să câştige următoarele două seturi şi implicit meciul, luându-şi revanşa pentru eliminarea din Cupa României.
Antrenorul SCM-U, Dănuţ Pascu, nu-şi explică înfrângerea: „Am început foarte bine jocul, ne-am adjudecat lejer primul set, l-am pierdut la luptă pe al doilea, apoi nu ne-a mai ieşit nimic. A fost ciudată această cădere, mai ales dacă ţinem cont că porneam cu un avantaj moral după victoria în faţa băimărenilor din Cupa României“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU