16.2 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăSportGreu fără Bassett!

Greu fără Bassett!

Echipa masculină de baschet SCM-Universitatea Craiova a fost învinsă, luni seară, de către Dinamo Bucureşti, cu scorul de 75-65 (19-14, 17-19, 13-14, 26-18), în primul joc din cadrul turului II al play-out-ului Diviziei A, desfăşurat în „Arena Baschetului" din Capitală. Din formaţia craioveană a lipsit O’Darien Bassett, cel mai bun marcator din campionatul intern aflându-se la recuperare la o clinică din Italia, după entorsa suferită la glezna piciorului drept pe 23 aprilie, în timpul partidei de pe teren propriu, cu CSM Oradea. Pentru echipa craioveană, pregătită de Zeljko Zecevic, au evoluat următorii jucători: Trevor Harvey (15 puncte), Darko Matic (6), Bryan McCculough (16p), Laurenţiu Pacioga (2), Radovan Dragovic (18), Dusan Milicic (3), Elvis Lăpădat (2), Ionuţ Albu (3) şi Isleam Şenai. La Dinamo Bucureşti, formaţie antrenată de Vasile Popa, au jucat: Marius Bulancea (4 puncte), Aurel Urucatu (5), Aleksandar Belanovic (23), Răzvan Popa (8), Viorel Mocanu (2), Claudiu Fometescu (25), Vadim Macaveiu şi Tomcho Sokolov (8). Din cele 75 de puncte reuşite de dinamovişti, 36 au fost din aruncări de 3 puncte. Meciul doi s-a disputat aseară, după închiderea ediţiei, tot la „Arena Baschetului". Partidele 3 şi 4, în care sunt şanse să evolueze şi Bassett, sunt programate la Craiova, sâmbătă şi duminică, iar dacă va mai fi nevoie meciul al cincilea se va juca pe 16 mai, la Bucureşti. Echipa care va câştiga trei din cele cinci confruntări va rămâne în Divizia A, iar învinsa va retrograda în liga secundă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII